Sari direct la conținut

„DNA, repornește lupta împotriva corupților!” – o petiție pe comunitatea declic.ro a strâns peste 16.000 de semnături

HotNews.ro
Sediul DNA, Foto: Victor Cozmei / HotNews.ro
Sediul DNA, Foto: Victor Cozmei / HotNews.ro

O petiție publicată pe site-ul comunității declic.ro și adresată președintelui Klaus Iohannis, ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, și șefului DNA, Crin Bologa, cere „repornirea luptei împotriva corupților”, în condițiile în care, în prezent, „o instituție cu procurori de elită se ocupă de anchetarea unor fapte mărunte, în timp ce pe marii corupți nu îi mai deranjează nimeni”.

Petiția, intitulată „DNA, repornește lupta împotriva corupților!”, strânsese duminică peste 16.000 de semnături.

„(…) în ultimii 2 ani, marile dosare de corupție par a fi inexistente. Mai mult, de la preluarea mandatului de șef DNA de către Crin Bologa, au ieșit în evidență doar dosare mărunte, precum șpăgi în pizza și alte alimente, care ar fi mai degrabă de competența parchetelor locale”, se arată în petiție.

În ultima perioadă, două acțiuni ale DNA, care a anunțat un dosar care vizează polițiști din Iași care ar fi luat mită pizza și cazul unui polițist din Eforie care ar fi luat șpagă zilnic 300 de lei de la vânzătorii ambulanți de pe plajă, au stârnit o avalanșă de ironii pe rețelele sociale.

În opinia semnatarilor, „președintele Klaus Iohannis și ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, cei care au numit noul șef al DNA, trebuie să ceară o analiză a activității parchetului și rezultate eficiente în lupta împotriva marilor corupți”.

Iată mai jos conținutul acestei petiții:

„Către: Procurorul-șef DNA, Crin Bologa

Președintele României, Klaus Werner Iohannis

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu

Noi, semnatarii acestei petiții, vă solicităm să reporniți motoarele Direcției Naționale Anticorupție și să anchetați din nou marii corupți. Cerem procurorului-șef al DNA să analizeze dosarele în lucru și să le repartizeze în așa fel încât procurorii să muncească eficient. Ne îngrijorează faptul că o instituție cu procurori de elită se ocupă de anchetarea unor fapte mărunte, în timp ce pe marii corupți nu îi mai deranjează nimeni. Ne vine greu să credem că, dintr-o dată, au dispărut corupții de la cel mai înalt nivel. Pentru investigarea marilor fapte de corupție am ieșit în stradă luni întregi, apărând independența justiției

De ce este important?

Cerem conducerii Direcției Naționale Anticorupție să repornească lupta împotriva marilor corupți și să își continue activitatea din perioada 2013-2018. Atunci, DNA a trimis în judecată 68 demnitari. Dintre aceștia, 37 au fost condamnați definitiv: 9 miniștri și foști miniștri, 21 de deputați, 6 senatori și 1 membru al Parlamentului European.

La polul opus, în ultimii 2 ani, marile dosare de corupție par a fi inexistente. Mai mult, de la preluarea mandatului de șef DNA de către Crin Bologa, au ieșit în evidență doar dosare mărunte, precum șpăgi în pizza și alte alimente, care ar fi mai degrabă de competența parchetelor locale.

Noi am ieșit în stradă tocmai pentru a apăra independența justiției, iar acum justiția se face că uită de marii corupți. Dintr-o dată, cazurile de mare corupție au dispărut din atenția procurorilor.

De aceea, președintele Klaus Iohannis și ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, cei care au numit noul șef al DNA, trebuie să ceară o analiză a activității parchetului și rezultate eficiente în lupta împotriva marilor corupți”.”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro