Skip to content

Focar de Mpox în Rusia. Cinci persoane spitalizate la Sankt Petersburg

Cinci pacienţi spitalizaţi în oraşul rusesc Sankt Petersburg au fost testaţi pozitiv la Mpox (boala cunoscută anterior sub denumirea de „variola maimuţei”), a relatat luni agenţia de presă rusă RIA, citând spitalul local de boli infecţioase.

Toţi cei cinci pacienţi se află într-o stare stabilă, prezentând simptome uşoare sau moderate, pentru care primesc tratament medical, a declarat un reprezentant al Spitalului Botkin, citat de agenţia națională de presă RIA.

Această boală virală infecţioasă cauzează, de obicei, forme uşoare de manifestare, iar majoritatea persoanelor infectate se recuperează în câteva săptămâni, fără a necesita tratament, notează Reuters, preluată de Agerpres.

Agenţia pentru supravegherea sănătăţii consumatorilor din Federaţia Rusă a raportat vineri cazuri suspecte de Mpox şi a precizat că autorităţile ruse identifică în prezent persoanele cu care pacienţii au intrat în contact şi implementează totodată măsuri antiepidemice.

OMS a declanșat două alerte de sănătate publică din cauza Mpox

Mpox, cunoscut anterior sub denumirea de variola maimuței („monkeypox”), a fost identificată pentru prima dată de oamenii de știință în 1958, în timpul unor focare descoperite la maimuțe ce prezentau simptome asemănătoare variolei.

Până acum câțiva ani, majoritatea cazurilor umane erau observate la persoane din Africa Centrală și de Vest care avuseseră contact apropiat cu animale infectate.

În 2022, s-a confirmat pentru prima dată că virusul se poate transmite prin contact sexual. După izbucnirea noului focar din Congo, cazuri de Mpox au fost identificate în peste 70 de țări care nu raportaseră anterior cazuri.

OMS a declanșat în 2024 a doua alertă de sănătate publică globală în doar doi ani din cauza Mpox. Alerta a fost ridicată în luna septembrie a anului trecut.