INTERVIU Doi polițiști din structuri mai puțin cunoscute îi avertizează pe părinții români despre metode noi de recrutare a copiilor și tinerilor pe internet: cum arată testul cruzimii

Comisar-șef de poliție Mădălina Mărgineanu conduce Biroul de Investigare a Infracțiunilor Motivate de Ură. 

Mircea Tonița este șeful Serviciului de Investigare a Infracțiunilor de Terorism din Direcția de Combatere a Criminalității Organizate din Poliția Română care investighează infracțiunile motivate de ură și actele de violență care pornesc de la convingeri ideologice extreme. 

Cazul care a alarmat societatea

Pe 19 octombrie, un elev de 13 ani din Bistrița a intrat înarmat cu un briceag în școala gimnazială la care învață și a rănit o profesoară și un elev. Atacul a fost premeditat și motivat ideologic, spun procurorii. Băiatul îl căuta pe un coleg mai mic, de etnie romă, iar înainte de a trece la acțiune a postat pe Internet mesaje și simboluri asociate cu extrema dreaptă. 

Tot în octombrie, DIICOT l-a reținut pentru amenințări teroriste pe un tânăr care, în august 2025, s-a filmat agresând un livrator din Bangladesh. Procurorii spun că a amenințat minorități etnice și religioase. Același om a amenințat un lăcaș de cult din București. 

Când amenințarea e motivată de prejudecată

HotNews: Cum i-ați explica infracțiunea motivată de ură unei persoane care nu este familiarizată cu acest concept?
Mădălina Mărgineanu: – Orice infracțiune comună se poate transforma într-o infracțiune motivată de ură în momentul în care e comisă din prejudecata autorului. Personal aș fi ales termenul de „prejudecată. „Ură” e puțin prea general, poate fi înțeles și ca răzbunare. 

Deci e vorba de prejudecată, bias motivation, manifestată în legătură cu etnia persoanei, naționalitatea, practic toate criteriile protejate de articolul 77, litera h, din Codul Penal. 

Tu urăști pe cineva pentru că e altfel decât tine, dar nu din orice motiv, ci doar din cele enumerate la articolul 77, litera h. 

Dacă o persoană mai corpolentă primește un mesaj de genul „ești grasă, nu te suport, vreau să te lovesc, să te bat, să te omor”, rămâne o infracțiune obișnuită, de lovire sau tentativă de omor. Categoria persoanelor supraponderale nu este una protejată. Cel mult, persoana se poate adresa instanței pentru insultă și calomnie. 

Dar dacă autorul spune „vreau să te omor pentru că ești un evreu nenorocit și produci numai rău”, atunci avem o infracțiune motivată de ură, pentru că evreii sunt o categorie protejată pe criteriu etnic. Cel puțin așa se regăsesc în statistica Poliției Române.

Polițistă: „Dacă cineva mă înjură și mă amenință pentru că sunt polițist, nu este o infracțiune motivată de ură”

Aici se fac multe confuzii. Nici polițiștii, nici magistrații nu sunt o categorie protejată. Beneficiem de o protecție specială din partea legii, prin infracțiuni specifice precum ultrajul. 

Dar dacă cineva mă înjură și mă amenință pentru că sunt polițist, nu este o infracțiune motivată de ură. 

Mai sunt infracțiuni care conțin deja elementul de prejudecată în definiția lor: infracțiunea de la articolul 369 din Codul Penal despre incitarea la ură sau discriminare, plus infracțiunile de sine stătătoare din cele trei legi speciale – OUG 31/2002, legea 157/2018 privind prevenirea și combaterea antisemitismului și legea 2/2021 (n.r. care privește discriminarea împotriva romilor). 

„Inițial eram o structură inedită pentru Poliția Română”

– La o căutare superficială pe Google, se găsesc puține indicii despre faptul că în cadrul IGPR ar exista un birou care investighează infracțiunile motivate de ură. Explicați-mi, vă rog, contextul în care a apărut această structură.
– Biroul a fost înființat în cadrul unui proiect cu finanțare norvegiană. Fusese depus înainte de pandemie, apoi, din motivele bine-cunoscute, a avut o întrerupere de un an. 

Implementarea a început în 2020, iar biroul s-a înființat în 2021, printr-un ordin de ministru. 

Inițial eram o structură inedită pentru Poliția Română, nimeni nu știa de investigarea infracțiunilor motivate de ură. Funcționăm în cadrul Direcției de Investigații Criminale. Nu avem birouri în teritoriu, dar în fiecare județ există câte un polițist responsabil pe această linie de muncă.

Cum au oprit un radio legionar

– Vă rog să-mi povestiți despre câteva cazuri investigate de biroul dumneavoastră și care ulterior au ajuns și în instanță, deci sunt publice.
Mădălina Mărgineanu: – Sunt câteva cazuri ale biroului nostru care au ajuns în instanță, dar încă sunt în lucru și n-aș vrea să discutăm despre ele.

– Nu trebuie să intrăm în detalii, puteți să descrieți în termeni generali ce fapte ați anchetat.
– De exemplu, cazul unui radio care emitea online, Radio Camarad. Administratorul postului a fost trimis în judecată, cred că în vara acestui an. Am reușit să oprim activitatea radioului, avea două servicii de hosting, unul în țară și unul în Germania. 

Am folosit Digital Services Act și am trimis solicitări celor care ofereau serviciul de hosting, pentru oprirea radioului. Colaborarea a fost mai greoaie, Digital Services Act nu funcționează chiar cum trebuie.

Radio Camarad avea și știri și alte conținuturi care nu intrau sub incidența OUG 31 sau a legii antisemitismului. Însă, la anumite intervale orare, apăreau cuvântări ale mareșalului Antonescu și ale conducătorului Mișcării Legionare. Prin aceste cuvântări a încălcat legea. Dacă difuza doar muzică, știri sau anumite opinii politice, nu era nicio problemă.

„Văd cum s-au făcut atentatele și încep să se documenteze: cum pot să omor pe cineva”

– În ce cazuri v-ați intersectat cu Serviciul de Investigare a Infracțiunilor de Terorism, pentru că a existat riscul ca la infracțiuni motivate de ură să se ajungă la acte de terorism?
Mircea Tonița: – Nu neapărat acte de terorism, ci care duc spre extremism. Adică indivizi care au convingerea că evreii sau romii sunt o categorie inferioară de oameni. O să-i găsim deja interesându-se de modurile în care ar putea să-i elimine, cum au făcut alții. Caută pe Internet, unde e plin. 

Văd cum s-au făcut atentatele și încep să se documenteze: cum pot să omor pe cineva, să fac o bombă, să iau un cuțit, tot felul de metode. Este latura cea mai periculoasă a extremismului.

Despre infracțiunile antisemite care încep „în bulă”

Mădălina Mărgineanu: – Cred că cel mai bun exemplu e cel al infracțiunilor cu caracter antisemit. Au din prima un trigger care le poate duce spre zona de terorism. 

Discuțiile încep pe hate crime, cu „băi, evreii, nu știu ce, mai desenează-le niște zvastici”, apoi escaladează și discursul ajunge la „Ce facem? Păi, uite, putem pune o bombă”. Asta intră deja clar pe legea terorismului. Dar discuțiile de până atunci sunt într-o bulă și nu știm exact cine e acolo. 

Sunt cazuri în care începem noi o investigație și apar elemente care duc spre terorism. Atunci luăm legătura cu colegii de la crimă organizată și ei preiau cazul. Acolo sunt alte competențe, lucrează cu DIICOT. La fel, ei pot să investigheze un caz și să constate că nu există elemente de terorism. Atunci declină cazul la noi și de obicei rămâne pe OUG 31.

Cei care activează în zona gri, de obicei, sunt de extremă dreaptă: folosesc ideologie nazistă, fascistă sau, dacă sunt de la noi, legionară, cu simbolistica aferentă. Și nu știm la un moment dat până unde pot să ajungă. Plus că totul se întâmplă online și e greu de urmărit, își schimbă conturile. 

„Cu toată frustrarea asta nu-și fac prieteni”

– Cum se radicalizează online o persoană până ajunge să comită astfel de acte?
Mircea Tonița: – În primul rând avem problema minorilor, apoi pe a majorilor. Încep cu adulții. 

Din cazuistica noastră, persoanele radicalizate, cu convingeri antisemite, xenofobe și așa mai departe, sunt de obicei oameni izolați. Fără o carieră, care n-au reușit în viață, poate proveniți din familii dezorganizate, cu probleme de consum de alcool, droguri, divorțuri, crescuți de bunica, de bunicul, de vecini, fără un reper. 

Au parcurs la școală minimul de pregătire, fără rezultate deosebite, și au ajuns adulți fără vreo realizare. 

Sunt un pic excluși, n-au loc de muncă, n-au nimic, stau și își plâng de milă și acuză statul că n-a făcut nimic pentru ei. Cu toată frustrarea asta nu-și fac prieteni, pentru că nu relaționează, nu merg la serviciu, nu merg nicăieri. Având la îndemână un calculator sau un telefon, ce face o astfel de persoană? Intră pe internet, că acolo e cel mai ușor să-ți faci prieteni. 

„Devine expert în politică și în toate, din spatele ecranului unui telefon”

De acolo începe: „știai ce bine au făcut legionarii?” și „gata, înseamnă că sunt legionar, așa vreau să fie în țara noastră”. Zic „evreii sunt de vină pentru tot ce se întâmplă în lumea asta” sau „nu vrem romi în țară, nu vrem imigranți, de ce vin la noi?”. Devine expert în politică și în toate, din spatele ecranului unui telefon. 

Încep să se încurajeze unii pe alții: „lasă, când îl prind pe următorul pe stradă, să vezi ce-i fac”. Avem cazul mediatizat al lui Cosmin Tudoran, care a agresat acel livrator și s-a filmat, spunând că îl deranjează imigranții. Plecând de la imigranți, a ajuns să fie arestat pentru convingerile sale, a trecut și la antisemitism, la amenințări. A fost arestat pentru o infracțiune conexă terorismului și este în prezent în arest. El se încadrează exact în profilul pe care l-am explicat: pleci de la hate crime și ajungi în zona aceasta.

„Dacă stă cuminte în camera lui, părintele e fericit că ce copil cuminte are”

– Care e profilul unui minor care ajunge în această zonă?
Mircea Tonița: – Noi, cei trecuți de 30 de ani, am prins o perioadă fără telefoane mobile, fără acces la Internet și la tot felul de platforme. Copiii de până în 15 ani s-au născut cu telefonul în mână și cu acces liber la Internet.

În toată lumea, din păcate, problema e aceeași. Părinții merg la serviciu, petrec mult timp acolo și foarte puțin cu copiii. Îi dau telefonul în mână, acces nelimitat la calculator, și nu știu ce face copilul. Dacă stă cuminte în camera lui, părintele e fericit că ce copil cuminte are. Faptul că nu iese pe stradă, nu se bate, nu vine julit sau cu mâna ruptă e pentru părinți o grijă în minus. În schimb, ce să vezi? Copiii din ultimii 15 ani au crescut, de când au început să tasteze și să caute pe internet, cu Facebook, TikTok, Instagram, unde pot discuta despre orice, fără filtru.

Zonele de chat ale jocurilor

Și totul începe de pe platformele de jocuri, de la vârste fragede: părinții știu că cel mic se joacă Roblox sau Minecraft. 

Platformele astea au o zonă dedicată de chat, făcută inițial ca să discute gamerii între ei. Numai că acolo intră și tot felul de oameni care nu mai sunt copii, mai mari, cu alte interese. Vorbim despre oameni din prima categorie, adulți cu anumite convingeri deja formate. Intră acolo, atrag copiii în alte discuții, în zone separate, și încep discuțiile.

Cum îi abordează adulții pe copii

-Acești adulți intră cu scopul de a recruta minori și de a-i radicaliza?
Mircea Tonița: – Da. Încep cu „ai văzut cum l-a omorât pe ăla, cum l-a împușcat în cap, în joc? Ai văzut cum i-au sărit creierii pe pereți? Ce mișto!”. 

Apoi, în conversația separată, unu la unu, îi spune: „vrei să-ți trimit să vezi cum explodează în realitate capul cuiva, cum îi taie unii gâtul altora? Real, nu ca în joc”. Copilul zice „da”. 

Pasul doi este un soi de test al cruzimii

Și îi trimite un video, din cele care se găsesc pe Internet pe tot felul de platforme: decapitări, cruzime împotriva animalelor. Și îi tot trimite, continuă cu „îți place?” și „îți mai dau, că mai am”. 

Cu pornografie infantilă, cu pornografie obișnuită. După câteva luni de vizionat astfel de materiale violente, pentru ei e ceva normal. 

Și apoi începe: „uite, așa trebuie făcut cu evreii, așa trebuie făcut cu romii: să-i împuști direct în cap sau să le tai gâtul”.

Am avut un caz mediatizat acum câțiva ani, în care un minor a tăiat gâtul unei femei pe stradă, în timp ce se filma (n.r. cazul tânărului german aflat în plasament la o familie din România care, în aprilie 2022, s-a filmat ucigând o femeie din Mediaș). Era un copil recrutat exact pe tiparul ăsta și convins că așa trebuie să facă.

„Se refugiază online și intră în grupurile acestea. La școală nu dă niciun semn”

– Pe lângă faptul că nu beneficiază de atenția părinților, ce alte vulnerabilități au acești minori? Ce îi diferențiază de alți copii de vârsta lor?
Mircea Tonița: – Totul pleacă de la școală și din familie. Familia, lipsa de educație și abandonul, între ghilimele, chiar dacă stau cu părinții. Nu mai vorbesc de cei cu părinți divorțați, plecați la muncă în străinătate, lăsați în grija bunicilor, care au o lejeritate mai mare în tot ce fac. 

Dar chiar și într-o familie clasică, cu tată și mamă foarte ocupați, care vin acasă și stau o oră sau două cu copiii, asta nu înseamnă educație. 

Sunt copii foarte buni la învățătură, de 10 pe linie, care merg la școală și sunt victime ale bullying-ului: că „ești tocilar, gras, slab, negru, chel” și devin subiectul glumelor. 

Copilul nu face față, nu poate răspunde și el cu o glumă. N-are cu cine să vorbească, acasă n-are suport, pentru că părinții nu-l întreabă niciodată ce face, cum e. Se refugiază online și intră în grupurile acestea. La școală nu dă niciun semn. 

Cazul de la Bistrița: „Nimeni nu are o sferă magică”

Mircea Tonița: – Avem cazul de acum câteva zile (n.r. atacul din Bistrița), copil de nota 10, premiant. El și-a expus semnele, au fost vizibile tot timpul, dar nu le-a văzut nimeni. 

– În ce sens au fost vizibile?
-Mircea Tonița: – Era online, își expunea părerile. Colegii lui știau, au văzut și părinții altor copii. Asta e problema: au văzut, n-au știut să le interpreteze și n-au anunțat poliția, n-au anunțat profesorii, n-au anunțat pe nimeni. Iar noi nu avem capacitatea să stăm online și să verificăm fiecare mesaj. Nimeni în lume nu are capacitatea asta, nici Poliția Română, nici alte autorități.

Mădălina Mărgineanu: – Plus că, dacă e un cont privat, nu public, nici n-ai cum.

Mircea Tonița: – Ăsta a fost public, înainte. Dar nimeni nu are o sferă magică.

Ce încearcă polițiștii să discute cu tinerii

Mădălina Mărgineanu: – De obicei, cei în situația descrisă de Mircea, de bullying și izolare, ajung să comită fapte violente. 

Mai sunt și cei care rămân în domeniul meu, cu hate speech, care se rezumă la diverse povești în grupurile lor și distribuie mesaje legate de ideologia nazistă, fascistă, legionară, de extremă dreaptă în general. 

Distribuie și materiale despre cum să se ascundă de pază ca să nu fie prinși când filmează, când incendiază ceva, când lipesc stickere, când sar gardul unui cimitir ca să vandalizeze monumente funerare. 

Din ce am văzut, aș distinge două categorii. Unul, izolat de familie, de școală, e în bula lui, e și victimă a bullying-ului și e mai predispus spre violență, cum a fost în ultimul caz, de la Bistrița. 

Ceilalți rămân online și sunt viteji doar acolo. Nici ce se întâmplă acolo nu e normal, chiar dacă rămâne declarativ. Ideile lor se răspândesc și pot ajunge la cineva deja predispus spre violență, intoxicat de aceste idei și de ce i se întâmplă în universul lui, care ajunge să comită acte de violență. 

Depinde foarte mult de profilul tău psihologic, de cum evoluezi și de anturaj. Dacă ești izolat și nu te ia nimeni în seamă, ai șanse mai mari să ajungi acolo. 

Ne străduim, prin diverse sesiuni de training și prin proiecte derulate de poliție cu alți parteneri, să mediatizăm astfel de simboluri, ca să ajungă la cât mai mulți oameni. Dar e o sabie cu două tăișuri: ajung și la tineri care trebuie să-și găsească un rost în viață, au nevoie de validare și le folosesc în sens negativ. E un efect de bumerang.

„Inspirația” din alte crime, din alte țări

– Cât de mult împrumută minorii din România ideologia, limbajul și simbolurile pe care le văd în afara țării?
Mădălina Mărgineanu: – Acești copii, plecând de la jocuri sau de pe platformele de socializare, intră în legătură cu copii de vârsta lor din toată lumea. E un fenomen transnațional. Își trimit tot felul de materiale, sunt toți fani ai autorilor de mass shootings. 

Pentru ei, aceștia sunt o inspirație, li se par cool. Și cred că de aici încep provocările. Copilul de la Bistrița avea meme cu cel din Australia (n.r. Brenton Tarrant, australianul care în 2019 a transmis live cum omoară 51 de persoane, în atacuri asupra a două moschei din Noua Zeelandă). 

Vor să fie martiri, dar fără să realizeze că vor muri

Mircea Tonița: – Care e logica jocurilor? Să faci cât mai multe puncte, să fii primul, recunoscut ca cel mai tare de pe platformă. De la un joc nevinovat. La un moment dat, persoanele cu profilul despre care vorbim vor să fie recunoscute. 

E o teorie dovedită: nevoia de recunoaștere, de notorietate. Vorbim de mari atentatori, de Brenton Tarrant. Pentru toți puștii care intră în zona asta, el e idolul, toți vor să fie ca el.

Mulți dintre ei, la 12, 13, 14 ani, nu-și dau seama că, dacă ajung să comită un atac violent, vor fi împușcați. În Statele Unite, la o intervenție de genul ăsta, nu se mai negociază. Dacă ești cu pușca în mână, nu mai stă nimeni să te convingă să lași arma jos. 

Devin martiri, recunoscuți în toată lumea. Dar nu realizează că, dacă mor, nu se mai bucură de această recunoaștere. E o inconștiență copilărească, până la urmă. 

– Dar nevoia de a fi recunoscut nu este universală printre cei de vârsta lor?
Mircea Tonița: – Da, dar noi vorbim despre cei care au probleme și se înscriu în profilul acesta. Au căderi psihice, depresii din cauza bullying-ului, că sunt prea lungi, prea scurți, mai negri, mai grași. 

Copiii ăștia nu se pot mulțumi cu „mă joc, vreau să fiu primul în joc”. Unui copil normal îi e suficient că a câștigat jocul și e pe primul loc cu 10.000 de puncte. Unui copil care intră în zona asta, jocul nu-i mai ajunge. Vrea ceva „mai real”.

Partea a doua a interviului cu comisarul-șef Mădălina Mărgineanu și șeful de serviciu Mircea Tonița, zilele următoare în HotNews.