Skip to content

După o dezvăluire a presei din SUA, Trump cere descalificarea candidatei democrate la Senat din Alaska: „Nici falsul Dan Sullivan nu ar trebui să candideze”

Donald Trump a cerut descalificarea candidatei democrate la Senat din Alaska, după dezvăluirile publicate de „The New York Times”, potrivit cărora echipa acesteia de campanie l-a încurajat pe un candidat cu același nume ca senatorul în exercițiu să candideze, pentru a „fura” din voturile republicanului ce încearcă să fie reales, transmite AFP.

În acest stat nordic, tradițional conservator, sondajele indică în prezent un ușor avantaj pentru candidata democrată, Mary Peltola, înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului din 3 noiembrie.

Potrivit NYT, echipa de campanie a acestei foste judecătoare tribale amerindiene a efectuat cercetări în registrele electorale în 2025, pentru a găsi pe cineva cu același nume ca al senatorului în exercițiu, Dan Sullivan.

Operațiunea a avut succes, iar acest alt Dan Sullivan, un profesor pensionar care locuiește într-un sat de pescari, și-a depus candidatura după o discuție cu un consultant democrat.

DSCC, organismul de campanie al democraților pentru candidații la Senat, ar fi fost, de asemenea, implicat în aceste eforturi de a dilua sprijinul acordat senatorului republican.

Echipa de campanie a lui Mary Peltola și DSCC au negat orice implicare în fața ziarului New York Times. Ziarul precizează că dezvăluirile sale nu includ acte aparent ilegale.

Trump: Nici falsul Dan Sullivan nu ar trebui lăsat să candideze

Însă președintele american are o altă părere și a calificat eforturile democraților drept „ilegale”.

„Mary Peltola ar trebui să suporte consecințele juridice și politice pentru ceea ce a făcut, o FRAUDĂ ÎMPOTRIVA POPORULUI AMERICAN”, a declarat Donald Trump pe rețeaua sa Truth Social. „Nu ar trebui să i se permită să candideze, și nici FALSULUI Dan Sullivan”, a adăugat el într-un al doilea mesaj.

De asemenea, joia trecută, Administrația Trump a dat în judecată statul Alaska pentru a împiedica, preventiv, certificarea rezultatelor alegerilor pentru Senatul SUA în cazul în care candidatul republican în funcție ar pierde la limită, susținând că alegătorii ar putea fi induși în eroare deoarece doi candidați republicani de pe buletinul de vot au nume aproape identice.

La începutul serii de miercuri, Donald Trump a solicitat, de asemenea, intentarea unei acțiuni în justiție împotriva lui Mary Peltola și a profesorului pensionar.

Senatorul în exercițiu, Dan Sullivan, a afirmat mai târziu, într-un interviu acordat postului Fox News, că democrata „a pus la cale de mai bine de un an un plan menit să îi înșele pe locuitorii din Alaska, ceea ce dovedește un dispreț total” față de aceștia.

Una dintre sursele NYT și-a retras declarațiile

Dezvăluirile ziarului new-yorkez provin în parte de la Elisa Rios, o fostă angajată a campaniei lui Mary Peltola, concediată în august împreună cu alți membri ai echipei de campanie. Ea susține că candidata nu a participat direct la aceste acțiuni, dar era la curent cu ele.

Înainte de publicarea articolului, Elisa Rios a declarat că dorește să-și retragă declarațiile făcute pentru „New York Times”, care a decis totuși să le publice.

Ziarul afirmă că se bazează pe interviuri cu mai multe persoane, mesaje și documente pentru a-și susține ancheta.

Curtea Supremă din Alaska a decis în iunie că Dan Sullivan (fostul profesor) poate rămâne în cursa electorală.