Skip to content

Despre ce a vorbit Nicușor Dan la telefon cu prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman

„Știm din experiența Mării Negre că amenințările la adresa libertății de navigație au consecințe la nivel global”, a spus șeful statului într-o discuție telefonică cu liderul din Orientul Mijlociu.

Nicușor Dan a discutat joi, la telefon cu prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, care este și premierul țării.

„Astăzi am purtat o conversație telefonică cu Alteța Sa Regală Prințul Moștenitor Mohammed bin Salman, Prinț Moștenitor și Prim-ministru al Regatului Arabiei Saudite. Am exprimat solidaritatea României cu Arabia Saudită și cu poporul său și am condamnat cu fermitate atacurile Houthi asupra infrastructurii civile. Susținem eforturile Regatului de a reduce tensiunile”, a scris președintele într-o postare pe X.

Cei doi lideri au mai discutat și despre traseele pe care se mai pot transporta mărfuri în siguranță, în contextul atacurilor din Marea Neagră. „Protejarea rutelor comerciale și a lanțurilor de aprovizionare reprezintă un interes comun”, a afirmat președintele României.

Totodată, Nicușor Dan a precizat că a vorbit cu prințul moștenitor al Arabiei Saudite și despre aprofundarea relațiilor politice și economice.

„Arabia Saudită este unul dintre cei mai importanți parteneri ai României din Golf și mai sunt multe lucruri pe care le putem realiza împreună”, a mai scris liderul de la Cotroceni.

Tot joi, Mohammed bin Salman a avut discuții și cu liderii Coreei de Sud și Spaniei, potrivit Agenției de Presă Saudite, citată de Anadolu. Discuțiile s-au axat pe relațiile dintre Arabia Saudită și cele două țări și despre modalitățile de dezvoltare a cooperării în mai multe domenii.

Mohammed bin Salman, de la un „paria” în ochii SUA, la un „aliat major”

După șapte ani în care a fost izolat pe plan internațional în urma asasinării jurnalistului Jamal Khashoggi, prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman a revenit la Washington în noiembrie 2025. El a fost primit de Donald Trump cu cele mai înalte onoruri militare – de la 21 de salve de tun, până la un dineu exclusivist la care au participat personalități precum Elon Musk și Cristiano Ronaldo.

În luna martie a acestui an, Prințul Mohammed bin Salman l-a îndemnat pe președintele Trump să continue războiul împotriva Iranului, susținând că operațiunea militară americano-israeliană reprezintă o „ocazie istorică” de a remodela Orientul Mijlociu, potrivit unor persoane informate de oficiali americani cu privire la aceste discuții, a relatat New York Times.

Statutul de „paria” i-a fost atribuit oficial de fostul președinte Joe Biden, după ce serviciile secrete americane (CIA) au concluzionat că prințul a aprobat personal operațiunea din 2018 în care jurnalistul dizident Jamal Khashoggi a fost asasinat și dezmembrat în consulatul saudit.