Skip to content

Alegeri SUA. Cele mai importante lucruri de știut despre ziua crucială pentru mandatul lui Trump

Alegerile de la jumătatea mandatului prezidențial din Statele Unite vor avea loc marți, când alegătorii vor participa la un scrutin care ar putea avea un impact major asupra restului președinției lui Donald Trump, relatează BBC.

  • HotNews va relata neîntrerupt despre alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, inclusiv pe parcursul nopții de marți spre miercuri.

Americanii vor alege o mare parte a membrilor Congresului, care este format din două camere – Camera Reprezentanților și Senatul.

Alegerile au loc o dată la doi ani, iar atunci când se desfășoară la jumătatea mandatului de patru ani al președintelui, acestea sunt numite „midterms” în SUA.

Una dintre principalele atribuții ale Congresului este elaborarea și adoptarea legilor federale – legi care se aplică pe întreg teritoriul țării.

Rezultatul alegerilor de la jumătatea mandatului va stabili care partid politic – republicanii lui Trump sau democrații din opoziție – va controla Congresul și cât de ușor îi va fi președintelui să își pună în aplicare planurile pentru restul mandatului său.

Rezultatele sunt considerate, de asemenea, un indicator al gradului de mulțumire al americanilor față de activitatea președintelui până în prezent.

Americanii vor alege marți aproape 500 de congresmeni și numeroși guvernatori

Toate cele 435 de mandate în Camera Reprezentanților, camera inferioară a Congresului, sunt supuse votului. Aleșii din camera inferioară au mandate fixe de doi ani. Camera Reprezentanților este, de regulă, locul în care sunt introduse și dezbătute proiectele de lege.

În prezent, republicanii au în această cameră 219 mandate, în timp ce democrații au 214 aleși. Alte două locuri sunt vacante în condițiile în care pentru o majoritate este nevoie de 218 voturi.

În același timp, 35 dintre cele 100 de locuri din Senat, camera superioară a Congresului, vor fi, de asemenea, puse în joc. Senatorii au mandate de șase ani. Printre alte atribuții, aceștia aprobă sau resping proiectele de lege primite de la Camera Reprezentanților.

Republicanii au în prezent 53 de senatori, democrații 45, în timp ce alți doi se declară independenți. Pentru o majoritate este nevoie de 51 de voturi.

O particularitate a sistemului electoral american este că fiecare dintre cele 50 de state constituante ale SUA beneficiază de două mandate de senator, indiferent de mărimea lor raportată la populație. Asta înseamnă că state mici precum Vermont, Wyoming sau Alaska sunt reprezentate egal în Senat ca statele uriașe precum California, Florida, Texas sau New York.

Sistemul datează încă de la începuturile SUA ca țară independentă, când statele mici, îngrijorate că interesele lor vor fi neglijate, au obținut acest compromis de la celelalte.

Tot marți, alegătorii din mare parte a Statelor Unite vor alege și politicieni la nivel statal.

Alegerile pentru funcțiile de guvernator din California, Florida, Ohio, Georgia și Michigan se numără printre cele mai atent urmărite.

Mike Johnson, actualul președinte republican al Camerei Reprezentanților SUA, la un miting electoral, FOTO: Jeff Kowalsky / AFP / Profimedia

Ce spun alegătorii din SUA despre temele care îi interesează


Economia americană reprezintă o preocupare majoră pentru mulți alegători, care se confruntă cu prețurile în creștere la combustibil, alimente, locuințe și servicii medicale.

Inflația se menține peste nivelul țintit de Rezerva Federală a SUA, situație cauzată parțial de războiul pe care Statele Unite și Israelul l-au început împotriva Iranului în februarie.

Democrații susțin că programul de taxe vamale al lui Trump a contribuit de asemenea la creșterea prețurilor pentru americani.

Imigrația reprezintă o altă temă importantă. Republicanii afirmă că Trump și-a îndeplinit o promisiune electorală majoră făcută în 2024, prin înăsprirea controalelor la frontieră și lansarea unei campanii ample – și adesea controversate – de combatere a imigrației ilegale.

În plus, îngrijorările legate de inteligența artificială s-au intensificat tot mai mult în ultimele săptămâni. Politicieni de rang înalt din ambele partide au convenit asupra necesității reglementării acestui domeniu, poziționându-se astfel în opoziție față de Trump, care a respins ideea adoptării unor legi menite să controleze dezvoltarea acestei tehnologii.

Care sunt mizele alegerilor pe care SUA le vor organiza marți?

Congresul reprezintă una dintre cele trei ramuri ale guvernării, alături de președinție și sistemul judiciar. Controlul asupra acestuia este important pentru elaborarea legislației.

Dacă democrații din opoziție vor recâștiga controlul asupra cel puțin uneia dintre cele două camere, vor obține puterea de a-și introduce propriile proiecte legislative în dezbatere și la vot, iar președintelui Trump îi va fi dificil să obțină adoptarea oricăror legi în Congres.

Prin urmare, planurile sale de politică internă ar putea fi blocate, deși președintele a găsit în unele situații modalități de a-și exercita puterea fără sprijinul întregului său partid.

Controlul democraților asupra oricăreia dintre cele două camere ar însemna de asemenea că aceștia ar putea folosi comisiile parlamentare pentru a investiga diferite aspecte ale președinției lui Trump. Acuzațiile de corupție, noua sală de bal de la Casa Albă și tacticile folosite de ICE (Agenția pentru Imigrație și Vamă) ar putea face obiectul unor anchete și verificări.

Dacă Partidul Republican își păstrează controlul asupra Congresului, Trump va putea continua să își pună în aplicare planurile pentru restul mandatului său.

Donald Trump, în timpul unei ședințe de cabinet la Casa Albă, FOTO: Yuri Gripas / UPI / Profimedia

Ce arată sondajele de opinie din SUA

În trecut, alegătorii au avut tendința de a „pedepsi” partidul din care face parte președintele, votând împotriva acestuia la „midterms”.

Sondajele recente indică un nivel scăzut de aprobare a activității președintelui. Trump și-a început cel de-al doilea mandat cu un nivel de aprobare de puțin peste 50%, potrivit site-ului de sondaje Silver Bulletin, însă la începutul lunii octombrie acest procent ajunsese la aproximativ 37%. În același timp, 61% dintre respondenți au declarat că dezaprobă activitatea sa.

Totuși, nu toate locurile din fiecare cameră sunt disputate. Unele sunt considerate sigure pentru republicani sau democrați în statele în care se bucură de un sprijin puternic. Votul este mai imprevizibil în acest an din cauza confruntării dintre cele două partide privind modul în care sunt trasate circumscripțiile electorale pentru Camera Reprezentanților.

Republicanii au încercat să obțină un avantaj prin retrasarea circumscripțiilor electorale în anumite state, astfel încât acestea să le fie mai favorabile, iar democrații au procedat la fel.

Realclearpolling, un site de referință din SUA care realizează o medie agregată a sondajelor de opinie majore pentru alegeri, estimează că 47 din mandatele de senator ar urma să revină democraților, iar 45 republicanilor. Alte 8 curse sunt considerate prea strânse pentru a da un verdict.

În ceea ce privește Camera Reprezentanților, majoritatea analiștilor politici din SUA consideră că aceasta va reveni sub control democrat. Realclearpolling estimează că 227 de mandate vor reveni unor candidați ai Partidului Democrat, 180 pentru Partidul Republican, și că 28 dintre locuri pot fi adjudecate de oricare dintre cele două partide.

Cu ochii pe alegerile prezidențiale din 2028

Numele președintelui nu apare pe buletinele de vot în timpul alegerilor de la jumătatea mandatului, deși Trump le-a cerut alegătorilor republicani să se comporte ca și cum ar apărea, votând pentru partidul său ca o formă de susținere a acțiunilor sale de până acum.

Indiferent de deznodământul alegerilor, comentatorii vor folosi, cel mai probabil, aceste rezultate pentru a argumenta în ce măsură alegătorii sunt mulțumiți de direcția în care se îndreaptă țara sub conducerea lui Trump.

Acesta nu mai poate candida pentru un al treilea mandat prezidențial, o interdicție impusă de Constituția SUA.

După alegerile de la jumătatea mandatului, ne putem aștepta ca speculațiile privind succesorul său să ia amploare: cine ar putea deveni candidatul Partidului Republican la alegerile prezidențiale din 2028 și cine ar putea concura împotriva acestuia din partea democraților?