Dan Air își mută toate zborurile de la Bacău la Otopeni. Ce se întâmplă cu pasagerii care au deja achiziționate bilete
Compania aeriană Dan Air anunță că își mută temporar toate operațiunile de pe Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București, după ce aeroportul din Bacău i-a cerut insolvența și a condiționat serviciile de handling de noi plăți. Compania spune că se va întoarce doar dacă se schimbă conducerea executivă a aeroportului.
Într-un comunicat de presă transmis miercuri, Dan Air spune că Aeroportul Bacău a depus pe 29 octombrie, la Tribunalul Ilfov, o cerere de deschidere a procedurii insolvenței împotriva companiei.
„Cererea a fost formulată deși, potrivit propriului comunicat al aeroportului, peste 83% din restanțe aveau o vechime de cel mult 33 de zile, iar legea prezumă insolvența doar pentru datoriile neachitate la 60 de zile”, spune compania, care susține că plătise deja 100.000 de lei și negocia o eșalonare similară celei din 2025.
Compania mai acuză că dificultățile sale sunt cauzate „exclusiv” de blocarea de către NETOPIA a peste 900.000 de euro plătiți de pasageri și că nu își poate asuma „riscul reținerii aeronavelor la sol pentru datorii cu o scadență recentă”.
Dan Air are bază operațională la Bacău din noiembrie 2023.
„Am construit împreună cu bacăuanii o bază și o rețea de zboruri de care suntem mândri, însă trebuie să plecăm temporar cu regret, întrucât nu putem opera dintr-un aeroport a cărui conducere cere insolvența singurului său operator cu bază pe aeroportul din Bacău. Lipsa de încredere și temerea create ca urmare a amenințărilor și presiunilor exercitate de directorul general al regiei nu pot fi baza unei cooperări sănătoase dintre părți. Mulțumim Consiliului Județean pentru sprijin și ne vom întoarce la Bacău imediat ce vom avea un partener de încredere”, a declarat Matt Ian David, administratorul DAN AIR.
Ce se întâmplă cu pasagerii Dan Air după mutarea la București
Zborurile programate de pe și către Bacău vor fi operate de pe și către Otopeni.
Pasagerii afectați vor fi contactați de companie și pot alege zborul corespunzător din București sau rambursarea integrală a biletului, potrivit Regulamentului (CE) nr. 261/2004, spune compania:
„Rezervările noi se pot face în continuare pe site-ul companiei, dar doar cu plata prin transfer banca”.
Aeroportul Bacău: datorii de 1,34 milioane de lei
Aeroportul din Bacău a transmis pe 2 noiembrie că Dan Air îi datora 1.343.809,54 lei, iar peste 83% din sumă reprezenta obligații cu o vechime de cel mult 33 de zile.
Regia a cerut insolvența companiei pentru a-și recupera creanțele și a anunțat că îi va propune o eșalonare a datoriilor în condiții similare celor din 2025, dar și plata în avans a serviciilor pentru zborurile viitoare.
Aeroportul a precizat că măsuri similare au luat și alți furnizori, inclusiv cei de combustibil, precum și alte aeroporturi pe care operează Dan Air.
Aeroportul invocă „lecțiile învățate” de la Blue Air
Înainte de decizia oficială a Aeroportului, Radu Bezniuc, administratorul executiv al Regiei Autonome Aeroport Internațional „George Enescu” Bacău, a invocat experiența aeroportului cu Blue Air: „În baza «lecțiilor învățate», înțelegem că scopul este de a proteja drepturile patrimoniale ale Regiei. Despre deciziile CA-ului vom informa publicul interesat”.
Întrebat despre acuzațiile de „presiuni”, Bezniuc a refuzat să comenteze: „Nu comentez. Eu îmi fac jobul conform contractului de mandat pe care îl am cu Autoritatea Publică Tutelară – Consiliul Județean Bacău”.
NETOPIA a reziliat unilateral contractul cu Dan Air. Biletele de avion, cumpărate acum doar prin transfer bancar
Pe 2 noiembrie, NETOPIA a reziliat contractul cu DAN AIR, iar plata biletelor cu cardul pe site-ul companiei a devenit indisponibilă, potrivit Profit.ro.
DAN AIR susține că rezilierea s-a făcut „unilateral și fără preaviz”, cu aproximativ o oră înaintea unui termen la Tribunalul București în dosarul prin care cere obligarea NETOPIA la reluarea decontărilor, și a sesizat Banca Națională.
NETOPIA a răspuns că relația dintre cele două firme se bazează pe un contract încheiat în 2023 și că prioritatea sa este protecția pasagerilor care au plătit cu cardul.
Cum a început scandalul Dan Air – Netopia – Aeroportul Bacău
Pe 29 octombrie, DAN AIR a acuzat NETOPIA că, din 23 octombrie, a încetat să-i transfere banii din vânzarea biletelor, atunci peste 850.000 de euro, și a cerut public demisia conducerii procesatorului și a șefului Aeroportului Bacău, a relatat HotNews.
NETOPIA a explicat pentru HotNews că, dacă zborurile sunt anulate, pasagerii care au plătit cu cardul își pot recupera banii prin chargeback, procedură în care procesatorul restituie sumele „indiferent dacă DAN AIR mai are sau nu resursele necesare să despăgubească pasagerii”.
DAN AIR și-a cerut insolvența pe 22 octombrie, la Tribunalul Ilfov. A doua zi, într-un dosar în care NETOPIA era singurul pârât, instanța a suspendat provizoriu executările silite asupra bunurilor companiei până la soluționarea cererii de insolvență.
Pe 26 octombrie, Tribunalul Ilfov s-a declarat necompetent și a trimis cererea de insolvență la Tribunalul București, însă suspendarea executărilor rămâne în vigoare. Compania a încheiat anul 2025 cu datorii totale de peste 126 de milioane de lei.