Skip to content

Fostul ministru al Justiției Tudorel Toader, prima reacție după destituirea fiului său de la Universitatea din Iași

Fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, a comentat joi, pe Facebook, decizia Comisiei de Etică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași de a-l destitui pe fiul său, Alexandru Toader, din funcția didactică de lector universitar.

Fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, a atras atenția că hotărârea poate fi contestată în termen de 30 de zile.

„În termen de 30 de zile poate fi contestată la Comisia Națională de Etică a Managementului Universitar, hotărâre care, la rândul său, poate fi atacată în instanța de judecată, fond și cale de atac”, a afirmat fostul ministru.

Acesta a mai precizat că hotărârea Comisiei de Etică a fost luată după un an de cercetări și a fost comunicată imediat după încheierea dezbaterilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul în care fiul său a contestat arestarea preventivă, înainte ca instanța să afișeze soluția pe site. 

„Este de observat și faptul că după un an de zile de cercetări, Comisia de etică a comunicat hotărârea sa imediat după închiderea dezbaterilor din fața ÎCCJ, până la afișarea pronunțării soluției pe pagina de internet a Înaltei Curți”, spune fostul ministru.

Acesta consideră că fiul său trebuie să beneficieze de prezumția de nevinovăție.

„Sunt multe întrebări care vor trebui să primească răspunsuri. Credem că un tratament egal pentru situații similare este întotdeauna dezirabil, și că trebuie lăsată instanța de judecată să decidă, cu respectarea prezumției de nevinovăție. Alexandru Toader nu a contestat hotărârea Consiliului Facultății de Drept prin care s-a decis suspendarea activității sale didactice, până la finalizarea procesului penal”, a mai spus Tudorel Toader.

Fostul ministru al Justiției a fost rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Alexandru Toader, acuzat de viol și agresiune sexuală

Alexandru Toader este acuzat de procurori că a început să abuzeze sexual studente la un an după ce a devenit lector în cadrul Facultății de Drept al Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. 

Acesta a fost inițial arestat preventiv pentru 30 de zile. Marți, Înalta Curte de Casație și Justiție i-a admis contestația și a decis înlocuirea arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu.

Joi, Comisia de Etică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a decis destituirea sa din funcția didactică de lector universitar.