Să folosim îndemnul președintelui României legat de importanța economiei. Să lăsăm un pic stânga și dreapta, PNL și PSD. Să trecem dincolo de bine și rău, actorii unui spectacol „foarte emoțional”, cum a caracterizat Nicușor Dan această perioadă, chiar în primele vorbe cu care a lansat conferința de presă de marți.
Șeful statului român a cerut realism, nu simplificări romantice. Dan a povestit episodul în care lideri PNL și USR se declarau public incongruenți cu PSD. În culise însă, susține Dan, aceiași politicieni liberali și useriști îl rugau pe el să negocieze în numele lor cu „pesediștii”. Mesajul său a fost: mai ușor cu eroii pe care-i aplaudăm și cu ticăloșii pe care-i demonizăm, să rămânem la realismul economiei. Asta facem.
Dacă România ar fi o firmă
De când au trecut la capitalism, românii au fondat aproximativ 2,85 milioane de firme. Aproape 1 milion sunt active acum. Una din trei companii a reușit să continue. Întrebarea e: stilul de conducere al lui Nicușor Dan e caracteristic firmelor care au prosperat sau celor care au eșuat? Poate nici una, nici alta. Poate că avem un președinte-manager, concentrat pe a supraviețui.
Cu propriile vorbe ale lui Nicușor Dan, el a spus marți că are două promisiuni pentru România:
- „Să păstrez direcția occidentală a țării”
- Și să nu eșuăm „din punct de vedere bugetar”.
Ambele sunt obiective de supraviețuire, de avarie. Cum conduce Nicușor Dan?
O listă infinită de probleme și un singur depanator
Ca majoritatea liderilor absorbiți de supraviețuire, Dan abordează temele precum un manager bonă, care vrea ca orice i se pare important să-i treacă prin propriile mâini. Și i se pare important aproape orice.
Mărturii concordante descriu cum, la Cotroceni, temele mari primesc un bon de ordine virtual într-o coadă de care se ocupă personal Nicușor Dan. Lucrurile nu se rezolvă decât secvențial, când le vine rândul. Președintele însuși a descris sistemul ales de el de multe ori în conferința de presă. Cu exemple.
Raportul anulării alegerilor stagnează pentru că nu se ocupă președintele
Nicușor Dan a povestit că nu s-a putut ocupa de urgentarea raportului despre anularea alegerilor din decembrie 2024 pentru că a fost ocupat cu criza politică de alcătuire a unui guvern. Nu știu ce au făcut instituțiile în acest timp, a spus Dan.
Nu a spus că el face raportul, dar e clar din ce a relatat că impulsionarea, dacă nu și direcția, vin de la președinte. Atunci ce mai fac SRI, SIE, MAI și celelalte instituții?
Tocmai aici e problema: o societate avansată se bazează pe instituții, nu pe un om, cu limitele și erorile lui inerente.
Iar în cazul unui asemenea raport, autoritatea documentului vine din independență și din evacuarea oricărui factor politic. Nicușor Dan a fost unul dintre beneficiarii anulării alegerilor. Cum să-și ancheteze președintele premisa alegerii sale în funcție? E ca și cum Nvidia ar investiga cazul liderului său Jensen Huang cu Jensen Huang în poziția de a coordona el cercetarea.
Cazurile magistraților? „Să-mi trimită mie”
E un eufemism dacă am spune că Nicușor Dan face micromanagement. Când a fost întrebat de jurnalistul Sebastian Zachmann de la Recorder, despre ce pățesc magistrații care au protestat contra abuzurilor din justiție, șeful statului a spus „Să-mi trimită mie plângerile”.
Un alt exemplu: Președintele ne-a mărturisit convingerea lui că în România nu există teme complexe clarificate public. Nu avem nuanțe, nu analizăm, nu ducem lucrurile până la capăt, susține șeful statului.
Situația lui Pahonțu e neclară pentru că nu o înțelege președintele
În cazul Pahonțu, de pildă, opinia lui Nicușor Dan e că noi, presa și societatea, cam dăm din gură, dar nu e nimic clar. Pahonțu a fost pe 21 decembrie 1989 în dispozitivul represiv. Și ce dacă, asta înseamnă că Pahonțu a încălcat drepturile omului?
Convins de propria cheie de lectură, Dan nu realizează nici măcar că dacă tabăra lui Pahonțu câștiga în 1989, acum nu exista o conferință de presă de două ore și jumătate, deschisă, contondentă pe alocuri și în care cetățenii sunt liberi să discearnă cine e convingător.
Jurnalista Ioana Moldoveanu, de la Snoop, i-a dat exemple specifice lui Nicușor Dan. Generalul Pahonțu are un dispreț demonstrat în decenii pentru transparentizarea la care legea îi obligă funcția. Degeaba. Exemplele nu sunt bune pentru Nicușor Dan pentru că nu sunt internalizate de singurul reper ordonator care contează: el însuși.
În general în România nu există, a insistat Dan, clarificări în chestiunile sensibile. Exasperat, președintele a și desenat cu mâna în aer un dosar bine alcătuit, așternut ferm pe o masă. Așa ceva ne trebuie, a spus el.
Dar ce înseamnă asta, mai exact? Există numeroase dosare investigative documentate de societate, de presă, de think-tank-uri. De ce nu sunt valoroase? Pentru că președintele nu le-a parcurs sau pentru că le-a înțeles din propriul unghi. Și atunci, gata, cazul e așa cum l-a definit el.
E real doar ceea ce atinge cu degetele și ordonează cu mintea
Motivul acestui management de gen factotum poate că nu e, neapărat, dorința lui Dan de a domina. Nu are portretul unui autocrat, chiar nu.
Multe dintre explicațiile sale sunt democratice. Nu vrea să vină la el probele, a completat, un pic mai târziu. „Să vină la oricine din societate”. Nu poate impune el o guvernare antidemocratică în Parlament, dacă poporul a delegat altfel voturile. Corect.
Dar, pe măsură ce minutele discuției se scurgeau, publicul putea înțelege că pentru Nicușor Dan nu e convingător decât ceea ce decodează el, atinge cu buricele degetelor și validează ca fiind important.
Mărturia unui aliat al lui Dan
Presa a relatat de mai multe ori despre stilul de muncă al șefului statului. Acum câteva luni, un răspuns către o redacție a întârziat pentru că președintele a vrut să facă el singur niște calcule dintr-un tabel.
„Nicușor Dan nu are încredere în oameni”, a spus unul dintre apropiații lui, imediat după alegerea ca președinte. Nu era observația unui adversar, ci a unui om loial. Un om care a realizat pericolul.
Avem un președinte atât de pasionat de logică și de propria înțelegere a lumii, încât ce nu creditează aproape că nu există. Ca și cum axiologia lui e anterioară ontologiei. Nu e autocrat, dar te cam înfioară.
Un președinte îngropat în hârtii
Există multe informații care se leagă. Când era în societatea civilă, Nicușor Dan își urmărea singur procesele pentru că nu avea încredere în avocați. La Primărie, verifica dosarele imobiliare pentru că nu avea încredere în directorii pe care el îi numise. Mulți veneau din ONG-uri, îi cunoștea din decenii, dar tot nu îi delega cu autoritatea reală a funcției. Unii au plecat.
La Cotroceni, îi uimește pe cei care încă nu-l cunosc prin faptul că vrea să filtreze absolut tot. Orice manager care face asta e copleșit. Cu propriile sale cuvinte, ajunge să nu-și plătească impozitele.
Să uiți e omenește, se întâmplă, dar felul în care a descris-o a sunat clarificator. Cu o palmă care marca o cotă de avarie, Nicușor Dan a explicat că are pe lista personală lucruri la care nu ajunge niciodată. Iar lista crește. La fel se comportă în job-ul de președinte de stat.
Există mărturii ale teancurilor de hârtii, la propriu, peste care oamenii îl găsesc pe Nicușor Dan, aproape crucificat de neputința de a le parcurge. Pentru că nimeni nu le poate citi pe toate.
Un exemplu de la Casa Albă
Barack Obama a povestit într-un interviu cum au fost primele sale săptămâni ca președinte al Statelor Unite. A realizat că problemele sunt atât de multe încât nu reușea să parcurgă hârtiile de pe masa sa din Biroul Oval. Iar acele documente, ca la orice președinte, ajung acolo pentru că altcineva nu poate lua deciziile. Deci trebuie rezolvate.
Mi-am dat seama, a spus Obama, că dacă voi continua așa nu-mi pot îndeplini funcția. Atunci a apelat la experți în organizarea sarcinilor pe care le avea.
A fost ajutat de specialiști care cunoșteau fluxurile de decizie. A fost ajutat de alți specialiști, care știu cum se gestionează documentele în exces. Președintele SUA a avut încredere în meserii greu de descris și în persoane pe care nu le văzuse niciodată. Altfel, nu putea să-și facă job-ul.
„Președinția nu mai crede într-un viitor european și democratic pentru România”
Felul în care Nicușor Dan își consumă timpul funcției sale lasă urme adânci. Nu poți conduce așa o firmă, o asociație de locatari, și, în niciun caz, o țară. Sau poți, într-o condiție permanentă de avarie.
Dacă nu ai încredere în aproape nimeni, nu ai încredere nici că-ți poți decide singur viitorul. Poate că noi, din mijlocul consumat al lucrurilor, nu vedem clar ce se întâmplă ca urmare a unei astfel de concepții. Suntem aproape și reacționăm „emoțional”, vorba lui Nicușor Dan.
Uneori, o distanță critică ajută. Ziarista Adriana Nedelea a discutat recent cu o româncă din Marea Britanie.
Oana Popescu-Zamfir este Senior Fellow pe securitate europeană la RUSI, Londra – Royal United Services Institute. Popescu-Zamfir a spus că, în opinia ei, președintele României nu mai are încredere în capacitatea țării de a evolua cu adevărat. Ea consideră că Nicușor Dan conduce pe baza „scenariului cel mai negru”. Pe avarie.
„Președinția nu mai crede într-un viitor european și democratic pentru România”, a spus experta. Cum argumentează?
Singurătatea lui Nicușor Dan
„Structura guvernamentală pe care o vedem acum este rezultatul acestei viziuni care spune: cât timp nu intră AUR direct la guvernare, putem să acceptăm un guvern PSD plus câțiva din afară care riscă în continuare să accentueze corupția, să diminueze suplimentar standardele de stat de drept, să degradeze și mai mult sistemul de justiție, să ducă economia într-o situație și mai dificilă și relațiile României la nivel european, dar evităm scenariul cel mai negru”, crede specialista în relații internaționale.
Sigur, este o opinie într-o mare de opinii. Dar conferința de presă a indicat și ea că, în aceste timpuri negative, ale micilor așteptări, „președintele alege să meargă cu valul”.
Ceea ce e logic, având în vedere singurătatea lui Nicușor Dan. Curajul, inovația și progresul sunt posibile doar în echipe.