Cine să reprezinte Europa la negocierile Ucraina – Rusia? Pentru Estonia, răspunsul este evident
Cine va vorbi în numele Europei la eventualele negocieri între Ucraina și Rusia? Această chestiune delicată divizează cele 27 de state membre și va fi în centrul atenției la summitul de la Dublin, notează France Presse.
Subiectul este cu atât mai urgent cu cât atât Statele Unite, cât și Ucraina au solicitat Europei să desemneze un reprezentant în urma discuțiilor purtate miercuri la Abu Dhabi.
Mai ales că Statele Unite au solicitat Rusiei să elaboreze un nou acord de securitate cu Europa, care a reprezentat un punct-cheie în cadrul negocierilor de pace privind războiul din Ucraina de la Abu Dhabi din ultimele două zile, au precizat surse.
Pentru Estonia, răspunsul este evident: Costa și Kallas
Pentru prim-ministrul estonian, răspunsul la întrebarea cine să reprezinte Bătrânul Continent este clar: acest rol trebuie să revină liderilor instituțiilor europene.
„Aș spune că ne-am pus deja de acord asupra persoanelor în cauză”, a declarat liderul estonian, Kristen Michal, într-un interviu acordat AFP cu câteva ore înaintea summitului liderilor europeni de la Dublin.
„Îl avem pe președintele Consiliului, Antonio Costa, al cărui rol este să reprezinte toate țările UE, precum și pe Kaja Kallas, care are misiunea de a ne reprezenta în domeniul afacerilor externe”, a susținut el.
Cu toate acestea, aceste două nume sunt departe de a face unanimitate în rândul celor 27 de țări ale UE, unele dintre ele temându-se că ar putea fi inacceptabile în ochii Kremlinului.
Nu e normal să fii reprezentat de cineva care ține cu partea adversă
„Nu-i nimic!”, a replicat la această observație prim-ministrul acestui stat baltic, situat la granița cu Rusia.
„Ar trebui să fim reprezentați de persoane care răspund în fața Europei, și nu de cele care se bucură de favoarea lui Putin”, a explicat el.
La fel ca Antonio Costa, care prezidează instituția care reunește cei 27 de șefi de stat și de guvern ai UE, Kaja Kallas, șefa diplomației europene și fost prim-ministru estonian, nu-și ascunde sprijinul neclintit față de Ucraina.
„Doar un nebun ar spune că este normal să fii reprezentat de cineva care este de partea adversă. Nu are niciun sens”, a subliniat estonianul Kristen Michal.
Numele Stubb și Støre sunt și ele vehiculate
Președintele ucrainean i-a îndemnat pe europeni să desemneze un reprezentant până la sfârșitul lunii „și nu mai târziu”, pentru a continua negocierile dintre Ucraina și Rusia, aflate în război de peste patru ani.
Europa solicită de luni de zile un loc la aceste discuții, considerând că este în joc securitatea continentului său.
Printre celelalte nume care circulă pentru a o reprezenta se numără președintele finlandez, Alexander Stubb, care are dublul avantaj de a juca ocazional golf cu Donald Trump și de a conduce o țară cu o frontieră imensă cu Rusia.
Sau chiar prim-ministrul norvegian, Jonas Gahr Støre, a cărui țară nu este membră a UE, dar care a purtat discuții timp de o oră și jumătate cu președintele rus la sfârșitul lunii octombrie, alături de Alexander Stubb.
Kushner: Chiar ar fi o mare realizare
Alții menționează un format care să includă Franța, Germania și Regatul Unit.
„După cum puteți constata, fiecare are propriul punct de vedere cu privire la întrebarea cine ar trebui să reprezinte pe cine”, a declarat prim-ministrul estonian pentru AFP. Și a adăugat, zâmbind: „Așa este Europa.”
Emisarul american Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump, a subliniat miercuri incapacitatea Vechiului Continent de a lua o decizie în această privință.
„Dacă Europa ar reuși să desemneze o singură persoană care să vorbească în numele său, ar fi o realizare chiar mai mare decât aceea de a-i convinge pe ruși să o includă în negocieri”, a subliniat el în cadrul unei conferințe de presă.