Ce spune Kremlinul despre summitul istoric Trump-Putin-Xi
Kremlinul a confirmat organizarea unui summit fără precedent între președinții Xi Jinping, Donald Trump și Vladimir Putin joia viitoare, când va avea loc o reuniune internațională îin China, scrie AFP.
Discutată de câteva săptămâni, organizarea unei astfel de întâlniri în marja summitului Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC) de la Shenzhen, în sudul Chinei, a fost confirmată oficial de Casa Albă vineri seara.
„S-a ajuns la un acord privind organizarea unei întâlniri trilaterale pe 19 noiembrie” între cei trei președinți, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Beijingul nu a confirmat această informație.
Potrivit Casei Albe, întâlnirea dintre cei trei lideri ar trebui să permită abordarea problemelor legate de proliferarea nucleară, precum și a războiului din Orientul Mijlociu declanșat în februarie de bombardamentele israeliano-americane împotriva Iranului.
În schimb, potrivit acestei surse, aceștia nu intenționează să discute despre conflictul din Ucraina, în timp ce Kievul și aliații săi se temeau de discuții decisive pentru viitorul lor în absența lor.
Întâlnirea preconizată între cei mai puternici trei lideri ai lumii generează anxietate de la Kiev până la Tokyo, potrivit unor persoane informate despre reacțiile acestor guverne, a scris Reuters într-o analiză înaintea summitului dintre președinții Statelor Unite, Chinei și Rusiei.
Summitul a fost comparat cu Conferința de la Ialta din 1945, mai ales în Rusia. Întâlnirea pe care au avut-o liderii de atunci ai Statelor Unite, Regatului Unit și Uniunii Sovietice în urmă cu 81 de ani în Crimeea a formalizat sferele de influență și a pregătit terenul pentru ordinea postbelică, devenind un simbol al înțelegerilor dintre marile puteri impuse țărilor mici.
Ideologul naționalist rus Aleksandr Dughin a declarat săptămâna aceasta pentru Radio Sputnik că summitul „este profund simbolic” și reprezintă „o confirmare a unei lumi multipolare pe care Occidentul o neagă”.