Citit printre rânduri, documentul Băncii Naționale transmite că drumul spre o inflație mică va fi lent, condiționat și plătit, în bună parte, de populație.
O precizare înainte de a merge mai departe: ce urmează sunt interpretări ale argumentelor din raport, nu declarații sau intenții atribuite BNR. Cifrele sunt ale Băncii centrale, dar lectura este a noastră.
Nu confundați scăderea inflației cu rezolvarea problemei
Inflația anuală compară prețurile de azi cu cele de acum un an. În vara lui 2025, două decizii au urcat brusc prețurile: eliminarea plafonării tarifelor la energia electrică și majorarea impozitelor indirecte. Un an mai târziu, acele scumpiri au ieșit din comparație. Economiștii numesc asta „efect de bază”: prețurile nu au scăzut, doar punctul de reper s-a mutat.
Potrivit BNR, cele două efecte explică aproximativ 2,3 și, respectiv, 2,0 puncte procentuale din scădere. Fără ele, inflația anuală ar fi crescut cu circa 0,5 puncte procentuale între iunie și septembrie. Altfel spus, presiunea asupra prețurilor nu s-a domolit în ritmul sugerat de titluri. O mare parte din îmbunătățire este aritmetică.
Nu totul e însă iluzie statistică. Inflația de bază – un indicator care exclude prețurile cele mai volatile, precum energia și alimentele proaspete – a coborât de la 8,3% la 6,2%. Din această scădere, circa 1,7 puncte procentuale vin tot din efectul de bază. Dar și ritmul recent al scumpirilor a încetinit – de la 7,1%, la 6,2%. Există, deci, și o dezinflație reală. Întrebarea este cine o plătește.
O parte din reducerea inflației se obține prin slăbirea puterii de cumpărare
Explicația BNR pentru această încetinire este una incomodă: cererea de consum are un „caracter anemic”. Firmele se confruntă în continuare cu costuri mari, umflate de energie și de conflictele din Orientul Mijlociu și din Ucraina. Dar nu le pot transfera integral în prețuri, pentru că clienții cumpără mai puțin.
Consumul gospodăriilor a continuat să scadă în trimestrul al doilea. Raportul pune asta pe seama scăderii veniturilor reale, a erodării puterii de cumpărare a economiilor ținute în bănci și a faptului că oamenii și-au consumat din rezervele cu care absorbiseră șocul măsurilor fiscale. Economia a fost cu 0,4% mai mică decât cu un an înainte, iar BNR estimează că, în a doua parte a lui 2026, producția rămâne cu circa 3,2% sub ceea ce ar putea oferi ea.
Tradus: o parte din reducerea inflației se obține prin slăbirea puterii de cumpărare. Dezinflația poate merge mână în mână cu dificultăți financiare reale, nu neapărat cu un trai mai bun. Cel puțin nu imediat.
Creditele nu se vor ieftini prea curând
În 12 noiembrie, BNR a menținut dobânda de politică monetară la 6,50%, la fel ca în ședințele din august și octombrie. Mai important este însă ce s-a întâmplat cu prognoza.
Banca centrală vede acum inflația urcând la 7,4% la finalul lui 2026, cu 1,3 puncte procentuale peste estimarea din august, și coborând la 3,7% în decembrie 2027. Revenirea în intervalul țintă – 2,5%, cu o marjă de un punct procentual în plus sau în minus – a fost amânată cu un trimestru, până la începutul lui 2028.
Când inflația prognozată crește, iar ținta se îndepărtează, spațiul pentru reduceri rapide de dobândă se îngustează. Raportul nu oferă un calendar și nu promite nimic în acest sens, dar logica lui nu indică credite semnificativ mai ieftine pe termen scurt. Pentru cine are o rată variabilă sau plănuiește un împrumut, aceasta este probabil cea mai practică lecție a documentului.
Dilema
Dobânda este un instrument puternic, dar îngust. Poate răci cererea, făcând creditul mai scump și economisirea mai atractivă. Nu poate însă produce energie mai ieftină, nu poate umple lacurile de acumulare și nu poate închide deficitul bugetar.
Iar energia este acum principala sursă a problemei. Aproximativ 80% din revizuirea în sus a inflației pentru finalul lui 2026 vine din combustibili, electricitate și gaze. Petrolul Brent a trecut de 100 de dolari pe baril în septembrie, de la circa 85 în iunie, iar condițiile meteo nefavorabile au redus producția hidroenergetică și nucleară.
De aici insistența raportului asupra consolidării fiscale și a fondurilor europene. Lectura implicită: rezultatul depinde substanțial de Guvern, nu doar de BNR.
Iar Guvernul are puțin loc de manevră. Raportul descrie dilema: o consolidare fiscală mai amplă ar reduce dezechilibrele și presiunile asupra prețurilor, dar ar frâna și mai mult economia. O ajustare insuficientă ar menține vulnerabilitățile legate de deficitul și datoria publică ridicate, remarcate deja de agențiile de rating. Mesajul printre rânduri este că amânarea nu elimină costul, ci îl poate muta către dobânzi, curs și inflație.
Plasa de siguranță
În 2026, principalul sprijin al economiei au fost investițiile, alimentate de un volum maxim de bani atrași prin PNRR. Planul s-a încheiat însă pe 31 august.
Raportul Băncii centrale avertizează că dificultățile în atragerea și utilizarea granturilor europene ar putea reduce investițiile, iar proiectele rămase fără bani europeni ar trebui continuate din resurse naționale. Adică, din același buget care trebuie strâns.
BNR se așteaptă ca, din 2027, consumul să redevină principalul motor al creșterii, pe măsură ce veniturile reale își revin treptat. Până atunci, fondurile europene sunt, în esență, ceea ce împiedică o ajustare și mai dureroasă.
Deficitul nu cedează nici când cumpărăm mai puțin
Un paradox discret al raportului: în mod normal, când gospodăriile cumpără mai puțin, cumpără și mai puține produse din import. Iar deficitul de cont curent – diferența dintre banii care ies din țară și cei care intră – se micșorează. De data aceasta, efectul e prea mic. BNR proiectează un deficit apropiat de 7,4% din PIB, practic nivelul din 2025.
Explicația: energia importată s-a scumpit atât de mult încât anulează mare parte din efectul consumului slab, iar costul datoriei externe crește. Concluzia de printre rânduri este că problema externă a României nu se reduce la un exces de consum, ci ține și de dependența de energie scumpă din import. Gazele din Neptun Deep, a căror extracție ar putea începe din primul trimestru al lui 2027, sunt una dintre puținele vești bune pe termen mediu.
Ce rămâne
Raportul BNR din noiembrie nu este un document alarmist. Este, mai degrabă, unul care cere răbdare și o lectură atentă. Inflația scade, dar mai încet decât sugerează cifra din septembrie. Scade parțial pentru că oamenii cumpără mai puțin.
Iar revenirea la ținta de 2,5% în 2028 este un rezultat condiționat – de energie, de buget, de fondurile europene și de încrederea piețelor -, nu un termen garantat.
Pentru noi, românii, lecția e simplă: între o inflație care scade și o viață care se ieftinește e o distanță. Raportul BNR sugerează că ea va fi parcursă încet.