O expoziție care reunește portretele celebrului pictor Jan van Eyck, inclusiv unul adus din România, a scos la iveală o teorie despre unul dintre cele mai faimoase tablouri ale artistului olandez.
Un curator german crede că a descoperit noi indicii despre identitatea bărbatului din „Portretul soților Arnolfini”.
Dar nu toți istoricii de artă sunt de acord cu el.
Consensul despre „Portretul soților Arnolfini” a fost, de multă vreme, că tabloul înfățișează un bogat negustor italian din Bruges și pe soția sa.
Teoria unui curator berlinez vine să avanseze o altă idee, aceea că bărbatul din tablou este de fapt chiar pictorul olandez.
Pictura este găzduită de Galeria Națională de la Londra, care de sâmbătă deschide o nouă expoziție ce reunește mai multe portrete ale pictorului olandez, inclusiv unul adus de la Muzeul Național Brukenthal – „Omul cu tichie albastră”.
Detaliile contează
La prima vedere, scena din „Portretul soților Arnolfini” al lui van Eyck, realizat în 1434, pare simplă.
Un bărbat îmbrăcat în negru și o femeie îmbrăcată în verde stau în centrul unei camere somptuoase, unde fiecare detaliu contează – mobilierul, un câine, bijuteriile, portocalele lăsate aparent neglijent pe comodă.
Prezentarea de pe site-ul National Gallery observă însă că fiecare obiect a fost ales cu grijă pentru a evidenția bogăția și statutul social al cuplului, fără a risca să fie criticat pentru că imită aristocrația.
Scaunul și banca sunt sculptate în mod ornamentat, pe podea se află un covor oriental, iar de tavan atârnă un splendid candelabru din alamă. Chiar și portocalele indică bogăție: aceste fructe erau extrem de scumpe.
Dar acesta nu este un palat: podeaua este din scânduri, iar pereții sunt tencuiți, nu acoperiți cu tapiserii.
Luxul sobru al camerei este egalat de splendoarea vestimentară atentă a cuplului. Hainele lor sunt scumpe și la modă, dar nu ostentative, scrie site-ul Galeriei Naționale.
„Hernoul le fin”
Dintre toate detaliile despre această operă, identitatea bărbatului a fost cea mai mult speculată.
Teoria principală își are originea în secolul al XVI-lea, când înregistrările de inventar care etichetau tabloul drept „hernoul le fin” au fost interpretate ca fiind ortografia franceză a „Arnoul fin” sau „Arnolfini”, numele de familie al unui bogat clan de negustori italieni care locuiau și își desfășurau activitatea în Bruges, Belgia, unde van Eyck își avea atelierul.
Detaliu din „Potretul soților Arnolfini”. FOTO: The Picture Art Collection / Alamy / Profimedia
Cel mai probabil candidat este Giovanni di Nicolao di Arnolfini, cunoscut sub numele de Giannino sau Jehannin, care ar fi avut aproape 40 de ani în 1434.
Femeia din portret ar putea fi a doua sa soție, a cărei identitate rămâne necunoscută. Este posibil ca aceștia să fi fost prieteni ai lui van Eyck – artistul a pictat un alt portret al bărbatului la o vârstă mai înaintată.
„Jan van Eyck a fost aici”
Un amănunt care i-a fascinat pe mulți este oglinda mare și rotundă care atârnă în centrul compoziției, sticla sa convexă reflectând nu doar încăperea îngustă și contorsionată, ci și doi bărbați care intră pe o ușă din spatele privitorului.
Primul bărbat pare să-și ridice brațul stâng și să coboare treptele din hol.
Imediat deasupra oglinzii se află o semnătură mai puțin obișnuită, în latină: „Johannes de Eyck fuit hic. 1434” („Jan van Eyck a fost aici. 1434”).
Sunt bărbații din oglindă chiar van Eyck însuși și ajutorul său, veniți în vizită? Aceasta a fost una dintre teoriile care au circulat de-a lungul timpului.
Cum a ajuns tabloul la Galeria Națională
Tabloul în sine are o istorie interesantă.
În secolul al XVI-lea se afla în posesia Margaretei de Austria, regentă a Țărilor de Jos. De la ea, a ajuns în colecția regală spaniolă.
Apoi pânza apare în posesia lui James Hay, un soldat scoțian care se afla în Spania în timpul Războiului Peninsular (1807–1814).
Nu se știecum a intrat Hay în posesia ei, dar el a adus-o în Anglia, iar în 1842 a fost achiziționată de Galeria Națională la „prețul modest” de 600 de guinee.
Este de fapt „portretul soților Arnolfini” un autoportret?
Cu ocazia expoziției „Van Eyck: Portretele” de la Galeria Națională, care reunește nouă portrete ale artistului, curatorul berlinez Stephan Kemperdick a lansat într-un eseu din catalogul expoziției o nouă teorie, sugerând că bărbatul din „Portretul soților Arnolfini” este chiar Van Eyck.
Femeia care stă lângă el, speculează Kemperdick, ar fi prin urmare soția artistului, Margaret, care a servit drept model pentru un alt portret al lui Van Eyck din 1439, împrumutat pentru expoziție de muzeul din Bruges.
Detaliu din „Portretul soților Arnolfini”. FOTO: The History Collection / Alamy / Profimedia
Teoria lui Kemperdick, prezentată în cadrul unor conferințe recente, dar publicată acum pentru prima dată, nu este de fapt una cu totul nouă, scrie site-ul de profil The Art Newspaper.
La sfârșitul anilor 1840, viitorul prim director al National Gallery, Charles Eastlake, susținea că inscripția artistului, pe care el credea că o poate traduce prin „Jan van Eyck era acesta”, însemna că tabloul era, de asemenea, un portret dublu al artistului și al soției sale.
Ulterior, teoria care a făcut legătura cu familia Arnolfini a devenit una acceptată – deși și ea a avut parte de critici.
Argumentele pentru noua teorie
Kemperdick a reexaminat inscripția, care este neobișnuit de mare și plasează în mod vizibil numele artistului lângă capul figurii masculine.
El susține că acest lucru indică o legătură directă între Van Eyck și bărbatul respectiv.
De asemenea, el a reconsiderat asocierea dintre referința la „hernoul le fin” și numele de familie Arnolfini.
Citând clasificarea din perioada modernă timpurie a operei din Evul Mediu târziu, conform căreia aceasta nu ar fi deloc un portret, Kemperdick sugerează că „hernoul le fin” nu este numele de familie corect al modelului, ci o poreclă ulterioară și batjocoritoare folosită de generațiile următoare pentru a-l identifica în mod eronat pe bărbat ca fiind un „escroc înșelat”.
Kemperdick sugerează, de asemenea, că o referință la Sfânta Margareta în statueta de pe cadru, situată lângă capul femeii, servește la identificarea acesteia ca fiind soția lui Van Eyck.
O teorie „interesantă”, deși „speculativă”
Reacțiile la această interpretare au fost, până în prezent, mixte.
Nicholas Flory, co-curatorul expoziției, a spus, potrivit The Art Newspaper, că teoria este „interesantă”, deși „speculativă”.
El a invocat, printre alte motive, faptul că femeia din celălalt portret găzduit la Bruges, despre care știm sigur că este Margaret pe baza inscripției, are ochii de un albastru-cenușiu, în timp ce femeia din Portretul familiei Arnolfini are ochii căprui.
Maximiliaan Martens, istoric de artă la Universitatea din Gent, a spus pentru același site că „nu vede niciun motiv să se îndoiască” de faptul că „hernoul le fin” ar fi o referință la familia Arnolfini.
„Puteți să-mi spuneți ceva despre Van Eyck care să nu fie enigmatic?”
În acest timp, alte aspecte ale portretului continuă să stârnească semne de întrebare.
Rămâne neclar dacă femeia este însărcinată sau doar are o vestimentație umflată. Două tabere de gândire s-au contrat de-a lungul timpului pe această temă.
Dezbateri au existat și pe tema aspectului încăperii: este aceasta un spațiu real sau unul imaginar?
„Portretul soților Arnolfini”. FOTO: The Picture Art Collection / Alamy / Profimedia
Deși pare că van Eyck a îndepărtat pur și simplu un perete, o examinare atentă relevă unele neconcordanțe, observă site-ul National Gallery.
Candelabrul nu se potrivește în spațiul pe care pare să-l ocupe; nu există niciun semn al unui șemineu; patul este prea scurt, iar oglinda convexă ornamentată de pe peretele din spate pare imposibil de mare.
Ca de obicei, observă site-ul muzeului, van Eyck a creat o reprezentare perfect convingătoare a realității, dar a modificat anumite elemente pentru a se potrivi scopurilor sale estetice și, poate, pentru a se alinia aspirațiilor.
Există totuși un soi de consens. Rugat de The Art Newspaper să comenteze enigma asociată cu „Portretul soților Arnolfini”, istoricul de artă german Till-Holger Borchert a observat pur și simplu: „Puteți să-mi spuneți ceva despre Van Eyck care să nu fie enigmatic?”
Un tablou din România în expoziție
Expoziția de portrete de la Londra va beneficia de un tablou din România.
Tabloul „Omul cu tichie albastră”, din colecția Muzeului Național Brukenthal din Sibiu, a fost deja prezentat la vernisajul expoziției, au anunțat reprezentanții instituției sibiene, pe Facebook.
Pictura revine în capitala britanică la 120 de ani de la prima sa expunere acolo, în 1906.
Expoziția se deschide publicului pe 21 noiembrie și poate fi vizitată până la 11 aprilie 2027.
„Muzeul Național Brukenthal face parte dintr-un grup restrâns de instituții muzeale internaționale care au privilegiul de a păstra în colecțiile lor o operă semnată de Jan van Eyck”, a declarat, la vernisaj, Raluca Maria Teodorescu, managera muzeului sibian.
Datat în jurul anului 1430, „Omul cu tichie albastră” este singurul tablou de Jan van Eyck dintr-o colecție din România. Pictura a fost realizată în ulei pe un panou de stejar și măsoară 22×17 centimetri.