Sari direct la conținut

Australia își avertizează cetățenii că ar putea fi supuși „detenției arbitrare” în China

HotNews.ro
Xi Jinping, Foto: David Himbert / AFP / Profimedia
Xi Jinping, Foto: David Himbert / AFP / Profimedia

Australia și-a avertizat marți cetățenii că ar putea fi victime ale „detenției arbitrare” în China, acesta fiind ultimul semn al tensiunii în creștere între cele două țări, relatează AFP și The Guardian.

Ministerul de Externe australian a emis avertismentul în cea mai recentă actualizare a recomandărilor de călătorie, notând că autoritățile chineze au reținut cetățeni străini sub pretextul „periclitării siguranței naționale”.

Australia și-a avertizat de asemenea cetățenii să evite toate călătoriile internaționale datorită pandemiei de COVID-19 iar avertismentul actualizat nu a mărit nivelul de risc general cu privire la deplasarea în China.

„Autoritățile au reținut străini fiindcă ar periclita siguranța națională. Australienii ar putea fi de asemenea în pericol de a fi reținuți arbitrar”, notează avertismentul de călătorie.

Acesta a fost emis la câteva zile după ce ministerul de Externe i-a avertizat pe australieni despre posibilitatea de a fi acuzați de încălcarea noii legi de securitate impuse de regimul de la Beijing în Hong Kong.

Ministerul de Externe chinez a răspuns într-un cominicat că „străinii din China nu au niciun motiv de îngrijorare atât timp cât respectă legea”.

Tensiunile dintre Australia și China, cel mai mare partener comercial al Canberrei, sunt în creștere de mai multe luni și s-au exacerbat recent după ce Beijingul a reacționat furios la apelul executivului australian de a fi înființată o comisie internațională care să ancheteze originile coronavirusului.

Beijingul a impus ulterior taxe de import asupra produselor australiene și a avertizat cetățenii chinezi împotriva călătoririi în Australia motivând decizia de presupusele hărțuiri motivate rasial la care ar fi supuși asiaticii în țară.

Anul trecut autoritățile de la Beijing l-au arestat pe scriitorul australian de origine chineză Yang Hengjun care a fost pus sub acuzare mai devreme în cursul acestui an sub acuzația de spionaj.

China a arestat de asemenea doi cetățeni canadieni după ce autoritățile de la Ottawa au dispus reținerea unui director al gigantului telecom Huawei la sfârșitul lui 2018. Cetățenii canadieni au fost puși sub acuzare pentru spionaj și furnizare de informații unor entități din afara Chinei

Canada a condamnat arestările ca fiind „arbitrare” iar premierul canadian Justin Trudeau a respins categoric un apel de a interveni în procedura de extrădare în SUA a directoarei financiare a Huawei pentru a obţine eliberarea celor doi cetăţeni canadieni încarceraţi în China.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro