Eurodeputații cer Comisiei Europene un acord privind drepturile lucrătorilor transfrontalieri și sezonieri
Eurodeputații solicită Comisiei Europene luarea de măsuri urgente pentru a proteja sănătatea și condițiile de lucru echitabile pentru lucrătorii transfrontalieri și sezonieri în contextul COVID-19. Ei mai cer un acord rapid privind coordonarea sistemelor de securitate socială, pentru a combate frauda și încălcarea drepturilor lucrătorilor mobili.
Criza COVID-19 a adus la lumină și a agravat dumpingul social și precaritatea situației multor lucrători transfrontalieri și sezonieri din sectorul agroalimentar, al construcțiilor și al asistenței medicale din UE.
Într-o rezoluție adoptată vineri, Parlamentul îndeamnă Comisia să evalueze situația generală a ocupării forței de muncă și condițiile de sănătate și de siguranță ale lucrătorilor transfrontalieri și sezonieri, inclusiv rolul agențiilor de muncă temporară, al agențiilor de recrutare, al altor intermediari și al subcontractanților, pentru a identifica lacunele de protecție și eventuala necesitate de a revizui cadrul legislativ existent.
Deputații solicită Comisiei să prezinte noi orientări specifice pentru lucrătorii transfrontalieri și sezonieri în contextul COVID-19, să propună soluții pe termen lung pentru a face față practicilor abuzive de subcontractare și să se asigure în mod prioritar că Autoritatea Europeană a Muncii (ELA) devine pe deplin operațională.
Statele membre trebuie să consolideze capacitatea inspecțiilor muncii și să asigure locuințe de calitate, care ar trebui decuplate de la remunerația lor, afirmă textul.
Rezoluția a fost adoptată cu 593 voturi pentru, 34 împotrivă și 38 abțineri.
Comisia Europeană urmează să prezinte în scurt timp orientări pentru protejarea lucrătorilor transfrontalieri și sezonieri.
Context
Aproximativ 800 000 până la un milion de lucrători sezonieri sunt angajați în fiecare an în UE, în principal în sectorul agroalimentar: 370.000 în Italia, 300.000 în Germania, 276.000 în Franța și 150.000 în Spania.
În 2018, cel mai mare număr de lucrători transfrontalieri a plecat din Polonia pentru a lucra în Germania (125.000 de persoane, dintre care multe lucrează în construcții), din Franța în Luxemburg (88.000), din Germania în Luxemburg (52.000), din Slovacia în Austria (48.000, majoritatea fiind femei care lucrează în sectorul asistenței medicale) și din Franța în Belgia (46.000).
Lucrătorii sezonieri și cei transfrontalieri pot fi angajați în alt stat membru al UE pe baza dreptului lor la liberă circulație pe teritoriul UE. Legislația statelor membre gazdă se aplică în temeiul principiului tratamentului egal.
Accesul la ajutorul de șomaj și protecția socială sunt reglementate prin coordonarea sistemelor de securitate socială, în prezent în curs de revizuire.
1.3 de milioane de persoane din UE trăiesc într-un stat membru și lucrează în altul.