Sari direct la conținut

Coronavirus în România: 146 de cazuri noi, bilanțul total este de 18.429 / Bilanțul zilnic revine sub 200

HotNews.ro
Coronavirus in Romania, Foto: Andrei PUNGOVSCHI / AFP / Profimedia
Coronavirus in Romania, Foto: Andrei PUNGOVSCHI / AFP / Profimedia

Numărul cazurilor de coronavirus a crescut marți la 18.429, după raportarea a 146 cazuri noi. Tot astăzi, au fost raportate alte cinci decese, bilanțul total ajungând la 1.210. Bilanțul zilnic a revenit sub 200 după două zile peste acest prag.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 11.874 au fost declarate vindecate și externate.

La ATI, în acest moment, sunt internați 181 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 5.287 de persoane. Alte 75.782 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 385.728 de teste.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 169 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 116.200 de lei. De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 6 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Totodată, în data de 25 mai a.c., 92 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 3.067 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.699 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franța, 576 în Germania, 87 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 106 de cetățeni români aflați în străinătate au murit – 31 în Italia, 19 în Franța, 35 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia. Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 22 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 9 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro