MAE român reacționează după ce Budapesta l-a acuzat pe Iohannis de incitare la ură: Partea ungară să își revizuiască propriile atitudini și acțiuni care denotă lipsă de respect la adresa României
După replica critică a ministrului ungar de Externe la adresa lui Klaus Iohannis, MAE român reacționează calificând drept „provocatoare și inadecvate” declarațiile oficialului maghiar privind incitarea la ură a președintelui.
„Oficialul ungar deturnează, în mod absolut regretabil, sensul afirmațiilor Președintelui României cu privire la proiectul de lege privind statutul așa-zisului ”Ținut Secuiesc” – o temă care se circumscrie exclusiv unei dezbateri interne din România cu privire la un demers legislativ care contravine Constituției române, partea ungară neavând a se pronunța asupra acestui subiect. Așadar, MAE consideră provocatoare și inadecvate afirmațiile oficialului ungar privind calificarea discursului Președintelui României ca fiind incitare la ură și apreciază că este necesar ca partea ungară să își revizuiască propriile atitudini și acțiuni care denotă lipsă de respect la adresa României și înalților oficiali români”, se arată într-un comunicat al MAE.
Potrivit sursei citate, Ministerul român de Externe „s-a abținut, în ultima perioadă, la a reacționa la o serie de manifestări provocatoare ale părții ungare, urmărind să evite deteriorarea, în mod complet nejustificat și artificial, a relației bilaterale”. Reamintim că recent ministrul de Externe al Ungariei, Szijjártó Péter, l-a criticat într-o postare pe Facebook pe ambasadorul României la Budapesta, Marius Lazurca, pe care l-a acuzat de „isterii mincinoase”, după ce diplomatul i-ar fi luat apărarea unuia dintre parlamentarii maghiari ai opoziţiei, insultat în Parlament când a adus critici guvernului Viktor Orban pentru materialele medicale trimise maghiarilor din România.
Ministrul ungar de Externe, Szijjarto Peter, a reacționat după declarațiile dure ale președintelui Klaus Iohannis și-i amintește acestuia că maghiarii din Transilvania, în marea lor majoritate, l-au votat la prezidențiale. „Acest lucru trebuie să fie clar pentru toată lumea. De aceea cererea, mesajul și apelul nostru către președintele României este simplu: mai mult respect pentru maghiari”, a spus Szijjarto Peter, într-un mesaj video postat pe Facebook.
„Noi suntem interesați să menținem relații bune cu România întrucât suntem parteneri economici importanți. Dar și maghiarii care trăiesc în Transilvania și Secuime au interesul ca cele două state să aibă o relație normală. Din păcate, în ultimele zile, reprezentanți ai statului român, unul după celălalt, au făcut declarații care îngreunează în mod expres menținerea bunelor relații de vecinătate. Astăzi, președintele României a făcut o declarație în mod expres necivilizată și propice pentru incitarea la ură. Dlui Iohannis trebuie să-i fie clar faptul că marea majoritate a maghiarilor din Ardeal și Secuime l-au votat la alegerile prezidențiale. Acest lucru trebuie să fie clar pentru toată lumea. De aceea cererea, mesajul și apelul nostru către președintele României este simplu: Mai mult respect pentru maghiari”, a spus Ministrul ungar de Externe.
„E incredibil ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD-ul a ajutat UDMR-ul să treacă prin Camera Deputaților o lege care dă autonomie largă Ținutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD, este incredibil ce înțelegeri se fac în Parlamentul României. În timp ce noi, eu, Guvernul, ne luptăm cu pandemia de coronavirus, PSD-ul, marele PSD, se luptă în birourile secrete ale Parlamentului ca să dea Ardealul ungurilor”, a spus Iohannis.
UDMR i-a cerut președintelui Klaus Iohannis să-și ceară scuze pentru declarația făcută de la Cotroceni referitoare la legea privind Ținutul Secuiesc, Kelemen Hunor susținând că este un mesaj tipic PRM-ist care instigă la ură împotriva maghiarilor.
„Klaus Iohannis, isterizat si nervos, a avut o declarație nedemnă pentru un președinte, cu un mesaj tipic PRM-ist violent și periculos: ungurii ne iau Ardealul. Astăzi am fost martorii unui eveniment fără precedent în ultimii 30 de ani: de la microfonul Cotroceniului se dezinformează grosolan și se instigă împotriva maghiarilor. UDMR respinge ferm acest gen de discurs și orice fel de instigare. Președintele trebuie să-și ceară scuze pentru acest derapaj periculos”, a scris Klemen Hunor pe Facebook.