Sari direct la conținut

VIDEO Carantină totală în România. Orban: Va exista un interval orar în care persoanele de peste 65 de ani se vor putea deplasa / Armata va fi implicată în misiuni de pază, de patrulare și la frontieră

HotNews.ro
Ludovic Orban, prim-ministru, Foto: Guvernul Romaniei
Ludovic Orban, prim-ministru, Foto: Guvernul Romaniei

Premierul Ludovic Orban a susținut că restricțiile de circulație în privința persoaneor vârstnice nu înseamnă că acestea vor avea interdicție totală de a ieși din casă, existând un interval orar în care acestea se pot deplasa. El a precizat că toare măsurile sunt reglementate prin ordonanța militară nr. 3. Ieșirea publică a șefului Guvernului vine după o întâlnire avută la Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis care a anunțat, la final, că începând de miercuri România intră în carantină totală, iar persoanele peste 65 de ani trebuie să stea în casă.

„S-a rostogolit o informaţie care nu este adevărată, referitoare la persoanele de peste 65 de ani. Aceste persoane sunt cele mai expuse îmbolnăvirii. Pentru a-i proteja se va institui interdicţia de a ieşi de la domiciliu, dar nu pentru toată perioada zilei. Va exista un interval orar în care se vor putea deplasa”, a spus el.

El a comentat că are încredere „în părinții și bunicii noștri că vor înțelege această măsură”.

Întrebat despre rolul Armatei în noile condiții, premierul a spus că „armata va fi implicată în misiuni de pază, de patrulare, și misiuni la frontieră”.

HotNews.ro a transmis LIVE declarațiile premierului:

  • Dacă până la emiterea Ordonanței care va fi prezentată, în cursul serii, de ministrul de interne și de echipa de la Ministerul Afacerilor Interne, interdicția de a ieși din casă a fost valabilă între orele 22.00 și 6.00 dimineață, după emiterea Ordonanței militare nr. 3, vom impune această restricție între orele 6.00 – 22.00. Practic, cetățenii vor avea posibilitatea să iasă din locuință, din domiciliu pentru a se duce la muncă, pentru a-şi achiziționa bunurile necesare pentru viața de zi cu zi – mâncare, medicamente și alte produse- , vor avea posibilitatea de a ieși la domiciliu pentru a se duce la analize medicale urgente, care nu pot fi soluționate prin telemedicină și necesită deplasarea cetățeanului până la medicul de familie, sau până la un spital, în cazul în care sunt chestiuni de sănătate mai grave. De asemenea, se va permite deplasarea în jurul locuinței pentru mișcare, pentru plimbarea animalelor de companie; practic, vor exista limitări ale deplasării cetățenilor pe parcursul zilei.
  • De asemenea, am văzut că s-a rostogolit o informație care nu este adevărată și care veți vedea că nu este adevărată, privitoare la persoanele cu vârsta de peste 65 de ani. Se știe foarte clar că cei mai expuși îmbolnăvirii, care prezintă cel mai mare risc sunt persoanele în vârstă, pensionarii, bunicii părinții noștri, cei cu vârsta de peste 65 de ani. Pentru a-i proteja, doar pentru a-i proteja, se va institui, practic, această interdicție de a ieși de la domiciliu, dar nu pe toată perioada zilei. Va exista un interval orar în care pensionarii, cei cu vârsta de peste 65 de ani, se vor putea deplasa și chiar ne impunem ca obiective să le asigurăm servirea aproape exclusiv în magazinele alimentare, în farmacii, pentru persoanele de peste 65 de ani, astfel încât să nu interacționeze cu alți cetățeni, pentru a-şi cumpăra ceea ce au nevoie pentru traiul zilnic. De asemenea se pot deplasa ca să facă o plimbare. Deci modul în care a fost prezentată ideea de măsură nu este corect, și ministrul afacerilor interne va prezenta conținutul ordonanței care va clarifica această situație.
  • Continui să apelez la români să fie responsabili, să respecte întrutotul recomandările medicilor, recomandările prin care se pot feri de a fi infectați cu virus sau pot să îi ferească pe cei din jur să fie contaminați cu virus. Toate recomandările, toate măsurile trebuie respectate, pentru că este mult mai ușor și mult mai bine dacă se reușește limitarea răspândirii, reducerea, atât de mult cât este posibil, a numărului de persoane care să se contamineze cu acest virus.
  • Un alt obiectiv important pe care îl avem este achiziția de echipamente de protecție, de măști, de combinezoane, de viziere, de ochelari, de mănuși – toate echipamentele de protecție. Repet, ca să fie toată lumea corect informată. În mod normal, conform legii, ar fi trebuit să existe stocuri strategice care să fie achiziționate din timp pentru a putea face față unei epidemii și unei creșteri a consumului de astfel de materiale necesare pentru a combate epidemia.
  • La momentul la care am preluat guvernarea stocurile erau zero. Pe 4 februarie am emis Ordonanța de Urgență care a permis Oficiului Naţional pentru Achiziții Centralizate să demareze procedurile pentru a achiziționa aceste produse care sunt fundamentale pentru protejarea cadrelor medicale, pentru protejarea tuturor celor care sunt în instituții publice și au interacțiune cu cetățenii, de la Poliție, Jandarmerie, Poliție de Frontieră și toate celelalte categorii de personal; de asemenea, pentru a putea, eventual, să punem la dispoziție și companiilor, pentru a putea ajuta să protejeze angajații la locurile de muncă. La ora actuală, cererea pe piața internațională a crescut exploziv. Facem toate eforturile posibile, omenește posibile, pentru a putea achiziționa aceste cantități. Am avut „n” contracte, „n” oferte care, din păcate, nu au putut fi onorate, din decizii care au fost luate de diferite companii sau diferite state care nu ne-au permis să ducem la bun sfârșit contractele care au fost semnate. Și astăzi, cu fiecare contract în parte, înregistrăm dificultăți foarte mari. De exemplu, ca să luăm 80.000 de măști de la o companie germană cu care aveam contract a trebuit să se intervină la ministrul sănătății ca să emită un ordin special ca să elibereze cantitatea care să fie livrată pentru România.
  • De asemenea, avem din foarte multe țări în care avem contracte cu companii, este necesar să intervenim la nivel diplomatic, să folosim toate pârghiile pe care le avem la dispoziție şi, de unde inițial era numai ONAC implicat în procedurile de achiziție, la ora actuală orice instituție a statului care are relații, vă dau exemplu Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, prin intermediul reprezentanțelor comerciale, și toate structurile care au capacitatea de a realiza contracte, indiferent că sunt de stat sau private, sunt implicate în acest efort. La ora actuală se organizează achiziția pe lângă ONAC prin Unifarm, prin Crucea Roșie. Vreau să mulțumesc Crucii Roșii, care a venit alături de noi, și tuturor companiilor care au făcut donații către Crucea Roşie special pentru a putea înarma Crucea Roșie cu veniturile necesare pentru a putea pune la dispoziția statului român echipamente și materiale necesare pentru a putea să protejăm cetățenii români. Facem achiziții prin intermediul Ministerului Sănătății, cofinanțare de la Banca Mondială, derulăm achiziţii prin alte companii și prin alte structuri, astfel încât să reușim ca orice fel de contract să putem să îl ducem la bun sfârșit cât mai repede, astfel încât să putem să obținem aceste echipamente, biocide, substanțe dezinfectante.
  • Am simplificat procedurile la maximum pentru a permite producerea în țară. Deja a început producția de măști în țară, urmează să înceapă producția de combinezoane, producția de izolete în România de către companii românești și încercăm să sprijinim aceste companii să crească producția, să poată să livreze cantități mai mari, astfel încât să le punem la dispoziția instituțiilor, spitalelor, medicilor de familie, medicilor din ambulatoriu și tuturor categoriilor de angajați care sunt implicați în prima linie a bătăliei contra coronavirusului.
  • Al treilea obiectiv important pe care l-am urmărit încă de la declanșarea epidemiei a fost acela de a întări Direcțiile de Sănătate Publică. Pot să vă spun că la ora actuală, față de efectivele inițiale, Direcțiile de Sănătate Publică, în numărul de angajați, au crescut cu peste 4.000 la nivel național. Am implicat rezidenți, am implicat medici şcolari, am implicat medici sau cadre medicale care au fost disponibile în diverse spitale care nu sunt în prima linie, pentru a putea să întărim capacitatea Direcțiilor de Sănătate Publică, care sunt extrem de greu încercate și care trebuie să deruleze proceduri, trebuie să facă față unor misiuni pentru care nu fuseseră pregătite.
  • Din mers, trebuie să creștem sistematic capacitatea Direcțiilor de Sănătate Publică de a face față acestor evenimente. Aici este vorba de întărirea capacității de derulare a anchetelor epidemiologice. Anchetele epidemiologice – imediat ce se constată o persoană care este diagnosticată pozitiv, duce la decizia de a trimite în izolare la domiciliu toate persoanele care au intrat în contact cu persoana diagnosticată pozitiv. Anchetele epidemiologice se derulează cu o viteză crescută și dau posibilitatea ca foarte mulți dintre cei care au intrat în contact cu persoane diagnosticate pozitiv să nu se ducă în societate pentru a transmite virusul către cei apropiați. Anchetele epidemiologice și-au arătat, în mare măsură, rezultatele prin diminuarea răspândirii. De asemenea, sistemul de izolare la domiciliu și sistemul de carantinare.
  • Direcțiile de Sănătate Publică trebuie să urmărească sistematic, în centrele de carantină și, de asemenea, în privința persoanelor izolate la domiciliu, măsura în care se respectă, evident, în colaborare cu poliția, cu jandarmeria, cu autoritățile locale. De asemenea, trebuie să urmeze toate procedurile, pentru că va crește numărul de persoane care își termină perioada de 14 zile și trebuie să aibă grijă ca ieșirea din perioada de izolare să se deruleze după o procedură – toți cei care au simptome să fie diagnosticați, iar cei care nu au simptome să primească de la Direcțiile de Sănătate Publică, practic, permisul de ieșire din izolare. Direcțiile de Sănătate Publică sunt implicate, de asemenea, în efortul de a decide măsurile privitoare la toți cetățenii care intră în România. Trebuie să știți – ați văzut cu ochiul liber – România, pur și simplu, a primit zeci de mii de cetățeni români care s-au întors din țări, cum sunt: Italia, Spania, Franța, Germania, țări în care numărul de cazuri diagnosticate pozitiv este foarte mare, ca și efortul depus de DSP, împreună cu Poliția de Frontieră pentru a putea asigura controlul, procesarea tuturor declarațiilor și, mai ales, implementarea deciziilor de carantină și de izolare la domiciliu, să poată să se deruleze în cele mai bune condiții.
  • După reuniunea de la Cotroceni, am participat, tot alături de președintele României, de ministrul sănătății, de ministrul de interne, de ministrul transporturilor, de ministrul apărării, la o videoconferință cu directorii de spitale și directorii de Direcții de Sănătate Publică, și evident, cu prefecții. Punem în practică un plan de pregătire graduală a spitalelor – în funcție de numărul de persoane care sunt diagnosticate pozitiv, să primească persoane care sunt diagnosticate spre tratament, având practic trei linii, trei etape de pregătire a spitalelor în care, pe rând, intră spitalele în funcțiune. Prima linie care funcționează astăzi, în a doua linie în care intră spitale de pneumologie, de boli infecțioase și alte spitale care au capacitatea de a trata și de asemenea pregătim a treia linie, în care identificăm în fiecare județ spitale care să fie dedicate exclusiv tratării persoanelor care sunt diagnosticate pozitiv, pentru a asigura o creștere a capacității, atât în ceea ce privește numărul de paturi pentru tratarea cazurilor obișnuite, cât și în ceea ce privește creșterea numărului de paturi pentru secțiile de terapie intensivă.
  • Sigur că, în cursul procedurilor de achiziție, suntem în diferite faze. Creșterea capacității de diagnosticare este extrem de importantă pentru că, în funcție de creșterea capacității de diagnosticare, avem capacitatea de a identifica persoanele care s-au contaminat cu virusul. Trebuie să știți că am plecat de la un număr foarte redus de Real Time PCR – aparate de analiză. Practic, în prima parte, au funcționat nouă astfel de aparate de tip Real Time PCR, iar la ora actuală sunt puse în funcțiune 19. Am identificat toate PCR-urile pe care le putem pune în funcțiune pentru a diagnostica. PCR-uri care există fie la ANSVSA, fie la facultăți, laboratoare de cercetare, fie în institute de cercetare, fie în spitale, PCR-uri care există și care trebuie puse în funcțiune. De asemenea, până în prezent sunt achiziționate10 aparate noi. De asemenea, prin Crucea Roșie, care sunt distribuite în momentul de față în teritoriu. Prin Unifarm, avem un contract în care deja au fost achiziționate 10 PCR-uri, din care patru sunt deja montate și pregătite să fie distribuite.
  • De asemenea, în cadrul videoconferinței pe care am avut-o am aflat cu bucurie că s-au mișcat și spitalele și că și spitalele au achiziționat PCR-uri și chituri de testare. Problema cea mai mare pe care o să o avem în perioada următoare este aceea de a asigura kiturile de testare. Fac o paranteză, se vorbeşte foarte mult, foarte multă lume se pricepe la coronavirus, așa cum se pricepea şi la fotbal şi la politică. Epidemiologii, membrii Grupului de Suport Ştiinţific, care funcționează pe lângă Comitetul Naţional pentru Stiuaţii Speciale de Urgenţă, au spus foarte clar: diagnosticarea trebuie făcută pe aparate de tip PCR. Nu există teste rapide. Testele rapide despre care se face vorbire, sigur, ele există, dar au o precizie care nu pot să ne confere siguranţă că în cazul în care le folosim, persoanele care sunt diagnosticate negativ sunt 100% diagnosticate negativ. Există o marjă de eroare de 20%, dacă nu şi mai mult, care prezintă un risc enorm. Dacă noi, din 100 de persoane pe care le diagnosticăm negativ, 20 de persoane sunt pozitive datorită lipsei de precizie a sistemului de testare rapidă, înseamnă că noi eliberăm cu certificat de a fi liberi în societate oameni care sunt de fapt purtători ai virusului şi la rândul lor pot să transmită virusul către alţi cetățeni. Concentrarea pe care o avem este foarte clară.
  • De asemenea, pe lângă contractele prin Crucea Roșie, prin Unifarm, am demarat proceduri şi prin Ministerul Sănătății, pe un program finanţat de Banca Mondială, unde avem iarăşi obiectivul de a achiziționa în continuare PCR-ul. În ceea ce priveşte kiturile, pe lângă kiturile care au fost achiziţionate până în prezent, am fost informat de Unifarm că există un contract cert și că vom primi 2.000 kituri de testare, care au capacitatea de a testa cel puțin 100.000 de persoane. Acestea sunt datele tehnice într-un viitor apropiat. De asemenea, suntem în curs de achiziție de ventilatoare. Unifarm-ul are contracte semnate pentru 100 de ventilatoare, de asemenea ONAC-ul are contract semnat pentru 200 de ventilatoare. Sigur, ele urmează să vină după un grafic, pentru că aceste ventilatoare chiar dacă semnezi contractul, producerea lor durează şi ele vin într-un ritm în funcţie de capacitateaa de a producere. Utilizăm toate sursele posibile care pot să furnizeze tot ceea ce este necesar pentru a putea pregăti tratarea coronavirusului în spitale, astfel încât să existe un risc cât mai mic de a se înrăutăți starea pacienților.
  • Ați văzut că am adoptat două ordonanțe de urgență privind măsurile economice; în momentul de față punem la punct modul de aplicare a lor, astfel încât să fluidizăm cât mai multe procedurile, să le simplificăm cât mai mult, pentru a putea oferi companiilor și angajaților toate formele de sprijin pe care le-am hotărât prin ordonanță de urgență. Continuăm activitatea în grupul de lucru economic, de asemenea continuăm consultarea cu mediul de afaceri, cu reprezentanții asociațiilor profesionale, cu reprezentanții sindicatelor, pentru a identifica și alte măsuri. Suntem într-o intensă comunicare cu Banca Națională a României și de asemenea, cu reprezentanții sistemului financiar-bancar pentru a identifica cele mai bune soluții de susținere a angajatorilor și angajaților, a persoanelor fizice și a persoanelor juridice, care au credite, astfel încât să putem să oferim o gură de oxigen pentru acești oameni care sunt în diferite situații și mulți dintre ei poate nu mai au posibilitatea de a plăti creditele. Sigur că în această consultare urmează să vedem foarte clar deciziile pe care le va lua Banca Națională și, de asemenea, guvernul în colaborare cu Banca Națională va adopta actele normative necesare pentru a coordona măsurile luate de Banca Națională cu măsurile luate la nivel guvernamental.

Întrebări:

  • Veți lua o serie de măsuri pentru persoanele de peste 65 de ani. Până acum s-a înțeles ideea că ele vor fi izolate practic, nu vor mai avea dreptul să iasă și dumneavoastră avansați ceva timp, un interval. Aș vrea să ne dați câteva amănunte despre acest interval, ca să se liniştească. Vă vor fi prezentate toate detaliile Ordonanței Militare în cursul acestei seri de echipa de la Ministerul Afacerilor Interne.
  • Înţeleg că cei care sunt în carantină sau izolaţi vor purta sau vor avea niște măsuri electronice. Despre ce este vorba? Împreună cu STS punem la punct o aplicație, care să ne permită monitorizarea mișcărilor persoanelor aflate în izolare la domiciliu și în carantină, astfel încât să putem ști, instalând aplicația, dacă se deplasează în afara domiciliului sau nu. Ştiți foarte bine că în Ordonanța 2 am luat o măsură care nu a fost prezentată foarte clar. Deci noi am luat măsura ca cine încalcă izolarea la domiciliu, automat să intre în carantină instituționalizată, iar dacă o persoană care este în carantină instituționalizată încalcă normele de carantină instituționalizată să mai primească încă 14 zile de carantină instituționalizată. Evident că un astfel de soft, care deja am văzut că există în alte țări și pe care încercăm să-l realizăm, funcționarea unui astfel de soft, va ușura foarte mult misiunea autorităților locale, Poliției, Jandarmeriei, Direcțiilor de Sănătate Publică. Ne va ușura foarte mult supravegherea respectării izolării la domiciliu. Acum, hai să fim cinstiți, foarte mulți dintre cei care s-au întors, trebuie să fie verificați dacă respectă izolarea, pentru că unii dintre ei, după cum s-a văzut și la televizor și după ceea ce au identificat poliția și jandarmeria, n-au respectat izolarea la domiciliu. Aici trebuie aplicată cu severitate maximă măsura de respectare a izolării la domiciliu și, atenție, faptul că îi băgăm în carantină, dacă nu respectă izolarea la domiciliu sau le mai dăm 14 zile de carantină, nu-i exonerează de răspunderea contravențională și penală. Şi aici vreau să dau un semnal foarte clar: nu avem nevoie de reglementări speciale în ceea ce privește Codul Penal. În starea de urgență, orice infracțiune poate fi pedepsită cu maximum pedepsei și cu încă până la doi ani de zile în plus față de maximul pedepsei. Vom apela la măsuri severe. Oricine comite o infracțiune, indiferent ce infracțiune va comite, vom solicita instrumentarea rapidă a dosarului și aplicarea pedepsei maxime care este prevăzută de lege în cadrul situației de urgență.
  • Întrebarea mea este de ce iniţial am avut o recomandare din partea autorităților către oameni de a sta în case, iar, iată, acum, la scurt timp, printr-o ordonanță militară se restricționează oarecum. Dintr-un motiv foarte simplu: am anunțat încă de la începutul crizei că vom lua măsuri graduale, în funcție de evoluția epidemiei. Vă readuc aminte că atunci când nicio țară nu lua astfel de măsuri, noi am luat măsura izolării la domiciliu, măsura instituirii carantinei, am luat măsura suspendării școlilor, am luat măsura anchetelor epidemiologice, care nu au fost folosite de unele dintre țările în care s-a extins epidemia, am luat măsuri graduale, măsuri care încetul cu încetul au devenit din ce în ce mai severe. Într-un fel şi pentru pregătirea psihologică a oamenilor am dat recomandarea după care, prin Ordonanța care va fi prezentată în seara asta de Ministerul Afacerilor Interne, practic, instituim interdicția, obligația. Eu cred că este un parcurs firesc și aici aş mai face o observație. Starea normală este democrația, respectarea drepturilor și libertăților individuale. Faptul că am ajuns să luăm astfel de măsuri, le luăm doar pentru a păzi sănătatea și viața cetățenilor, doar pentru a reduce riscul de contaminare. Sunt niște măsuri excepționale, care se dau în starea de urgență și care trebuie să aibă o durată limitată, dar sunt necesare, altfel nu le-am fi luat. Se vede foarte clar: vă aduceți aminte că vineri, sâmbătă a existat o relaxare și că oamenii au ieșit bine mersi, ignorând riscul care este existent în continuare. Or eu cred că cetățenii trebuie să rămână la fel de responsabili, trebuie să aplice cu la fel de multă rigurozitate toate recomandările și toate măsurile pe care le luăm, pentru că, repet, sănătatea e cea mai importantă și sănătatea poate fi cel mai bine păzită prin a evita să se contamineze cu acest virus.
  • Cea mai mare problemă a României de până acum pare să fi fost lipsa testelor, care nu au fost suficiente, cu tot cu aparatele PCR iar și kiturile care ar urma să fie achiziționate. V-aş întreba care considerați că ar fi capacitatea României de testare? Vorbim de zeci de mii, de sute de mii de oameni? Obiectivul nostru la un interval de timp de cinci-șapte zile este de a crește capacitatea de testare la peste 2.000 de teste, chiar cu tendință de a ajunge la 2500 de teste pe zi și, de asemenea, această capacitate de testare să crească în continuare. Suntem în proceduri, vă repet, nu numai entitățile la nivel național, ci și spitalele județene, o să dăm dreptul spitalelor județene să facă achiziții directe. Altor entități care au posibilitatea să facă aceste achiziții, de asemenea, să facă achizițiile directe pentru că este vital ca un număr cât mai mare de posibili contractori de astfel de PCR-uri și de kituri de testare să aibă posibilitatea să facă contracte.
  • Despre amânarea ratelor trei luni sau 9 luni? De sănătatea sitemului financiar bancar depinde tot sistemul.
    Trebuie să susținem companiile și cetățenii care au probleme să amâne plata unor rate, suntem gata să ne asumăm inclusiv plata unei părți din dobânzi. Nu poți obliga sistemul bancar să renunțe la venituri fără de care nu pot funcționa.
    În momenul în care băncile își pierd capacitatea de a finanța economia, va avea de suferit cetățeanul
  • Mesaj pentru cei 250.000 de cetățeni care au contractele suspendate? Am luat măsura plății somajului tehnic.
    Imediat ce nu va mai exista un pericol real și se va reduce riscul contaminării, vom renunța la restrângerile de drepturi.
    Trebuie să ținem cont de părerile specialiștilor
  • Căutăm soluții pentru orice situație în care va exista penurie referitor la un medicament esențial.
  • Există temeri la transparența achizițiilor? Noi derulăm achizițiile prin ONAC, Unifarm, Crucea Roșie. Orice producător a crescut prețurile. Important e să găsim, să semnăm contracte și să se respecte termenele de livrare. În privința voluntaritului, persoanele cele mai vulnerabile sunt cele în vîstă, cele izolate fără venituri. Să ia legătura cu primăriile.
  • Spitalele sunt nepregătite, câți bani veți aloca pentru spitale, dacă sunt bani de la UE? Cum veți rezolva problema personalului? Prima măsură a fost de a asigura spitalele că vor primi un buget la nivelul lunii decembrie a anului trecut indiferent de presatțiile medicale. Am prevăzut o sumă alocată. Ministerul Sănătății a primit resurse financiare suplimentare, 200 mil de euro. Există finanțare prin Banca Mondială, de asemenea există posibilitatea decontării de la bugetul UE. La ora actuală, spitalele nu au probleme cu banii, ci cu achiziționarea materialelor necesare.
    În ceea ce privește testarea, noi respectăm niște recomandări.
    Am cerut luarea unor măsuri. Să se facă triajul.
  • Ce se întâmplă dacă vor întârzia? Ele deja au întârziat deja. Facem niște eforturi enorme.
  • Ce puteri suplimentare Armatei? Armata va fi implicată în misiuni de pază, de patrulare, și misiuni la frontieră.
  • Solicitare suspendare din CEDO? Permiteți-mi să mă documentez. E posibil să se fi făcut acest demers ca urmare a stării de urgență.

    Situație privind numărul medicilor pozitivi și în carantină? Cazurile au fost publice, cel al Sp. de la Suceava, o îmbolnăvire la SJ Neamț, mai există unul-două cazuri izolate. Urmărim cu mare atenție.
    Eu primesc mesaje pe messenger, sms, vorbesc cu medici. De multe ori managerii de spitale poate nu reflectă situația.

    Cum vă veți asigura că măsurile care îi privesc pe vârstnici în localitățile mici? Am încredere în discernământul părinților și bunicilor nostri. Am încredere că vor înțelege această măsură.

    Există temeri privind îngrădirea drepturilor, ce garanții dați că nu vor exista abuzuri? Activitatea mea de 30 de ani e o garanție. Măsurile vor fi de scurtă durată.

    Luați în considerare ajutoare pentru firmele care își continuă activitatea, scutiri de taxe, impozite? Sunte, în analiză. Realitatea e că România se afla într-o situație bugetară dificilă înainte de izbucnirea epidemiei. Spațiul de manevră este aproape cu zero. Vor scădea încasările și cresc cheltuileile. Aceste resurse sunt limitate. E posibil să creăm o lipsă de resurse, care ne poate puneîn dificultate de a susține cheltuielile.

    La fiecare spital e un plan de tratament, sunt tot felul de substanțe active, când vom avea un plan național? Când îl vom avea, îl vom prezenta. E un domeniu în care nu există certitudini. Nu poți garanta că un anumit tratament face bine la toți.

    Când veți face rectificarea bugetară? Avem în intenție de a aloca resurse pentru cheltuielile administrațiile locale pentru cheltuielile sociale. Nu vom întârzia foarte mult, două-trei săptămâni.

    Câte luni de criză economică își permite România? Sper într-o depășire rapidă a epidemiei.

    Este România pregătită pentru scenariul 4? Noi luăm măsuri gradual, progresiv, creștem permanent capacitatea de tratare. Eu am convingerea că această capacitate va crește destul de mult Sunt optimist, sunt optimist de felul meu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro