PSD vrea modificarea ordonanței privind somajul tehnic
PSD a anunțat, luni, că intenționează să modifice OUG privind alocarea indemnizaţiei de 75%. Social democrații susțin că măsurile economice dispuse de Guvernul Orban prin OUG 30/2020 nu sunt aplicabile unor categorii largi de firme afectate și propune o serie de amendamente în acest sens.
„Firmele cu mai puțin de 3 angajați, PFA-urile sau marii contributori care au anunțat că își trimit angajații în șomaj tehnic, înainte de apariția OUG. Pentru a salva mii de locuri de muncă este imperios necesar ca atât angajatorii, cât și angajații să primească un ajutor real din partea statului român!”, transmite PSD, printr-un mesaj postat pe pagina sa de socializare.
Propunerile PSD vizează:
- decontarea, de către stat, a 75% din salariul brut, în cazul tuturor angajaților societăților comerciale/PFA-urilor care și-au încetat activitatea, din cauza pandemiei de coronavirus;
- decontarea a 75% din salariul brut în cazul angajaților ale căror contracte de muncă au fost suspendate, ca urmare a restrângerii activității angajatorilor, fie ei SC sau PFA, din cauza pandemiei de coronavirus;
- eliminarea condiției de obținere a certificatului de situație de urgență.
Guvernul a adoptat săpămâna trecută mai multe măsuri care vizează susținerea mediului de afaceri în contextul crizei provocate de coronavirus. Ordonanța de urgență prevede că nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere pentru obligațiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a ordonanței de urgență și neachitate până la 30 de zile după încetarea stării de urgență, iar aceste obligații fiscale nu sunt considerate restante.