VIDEO Atac armat în centrul orașului Seattle: cel puțin un mort și șapte răniți
O persoană a murit şi alte şapte au fost rănite după ce un individ înarmat a deschis focul în centrul orașului american Seattle, au anunţat joi autoritățile locale, relatează Associated Press, potrivit Mediafax.
Șeful pompierilor din Seattle, Harold Scoggins, a declarat că autoritățile au început să primească apeluri miercuri în jurul orei 17.00 în legătură cu mai multe victime ale unui atac armat. O persoană a fost găsită moartă într-o zonă intens tranzitată din centrul orașului, iar alte cinci au fost duse la un spital din Seattle, a spus el.
Șeful poliției, Carmen Best, a spus că cel mai probabil este vorba despre un singur suspect care a fugit de la locul faptei și pe care poliția îl caută. Ea a spus că mai multe unități de poliție, inclusiv omucideri și trupe speciale se află la fața locului.
Publicaţia Seattle Times a informat miercuri seară că poliția a transmis că șapte persoane au fost tratate la un spital pentru rănile suferite în timpul atacului.
Susan Gregg, o purtătoare de cuvânt a clinicii Harborview Medical Center, a declarat că o femeie se află în stare critică, un bărbat este în stare gravă, iar alți cinci bărbați se află în stare satisfăcătoare, cu răni la nivelul picioarelor, pieptului, feselor și abdomenului.
Aceasta este al treilea atac din centrul orașului Seattle care a avut loc în ultimele două zile.
Poliția a găsit marți după-amiază un bărbat cu o plagă împuşcată într-un mall, care mai târziu a murit la spital.