Sari direct la conținut

Dacian Cioloș anunță fuziunea cu USR după alegerile parlamentare

HotNews.ro
Dacian Cioloș anunță fuziunea cu USR după alegerile parlamentare

Preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, a declarat marţi seara că fuziunea cu USR este „în lucru” şi s-a convenit să fie realizată după alegerile parlamentare din acest an, anunță Agerpres.

„Aceste partide deja lucrează împreună de la alegerile europarlamentare, apoi la prezidenţiale, continuăm acum cu o alianţă politică ce începe să îşi structureze şi organe executive de lucru comune. Avem acel Comitet Executiv comun format din şase oameni, avem o comisie de integritate comună, lucrăm într-o comisie de politici publice comună, deci, practic, apropierea asta, fuziunea e în lucru, doar că nu e consfinţită juridic şi am agreat cu colegii de la USR că o s-o facem după alegerile parlamentare, pentru că acum trebuie să ne concentrăm pe campanii”, a spus Dacian Cioloş, într-o intervenţia telefonică la TVR1.

Preşedintele USR, Dan Barna, a precizat că acest calendar este unul realist.

„E un calendar foarte realist, pentru că anul acesta, 2020, e anul confirmării şi pentru USR şi PLUS şi pentru Alianţa USR PLUS. Anul acesta e anul în care Alianţa USR PLUS va confirma şi se va consolida ca forţă relevantă. De fapt, de asta am şi candidat la preşedinţia USR, să transform acel partid, şi acum, această alianţă să o transformăm, cu Dacian Cioloş, într-un partid care să conteze pe termen lung în România”, a spus Barna, la TVR1.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro