Sari direct la conținut

Simulare Evaluare Națională 2020: Elevii de clasa a VIII-a vor susține simularea în martie/ Este eliminată simularea pentru clasa a VII-a ( proiect)

HotNews.ro
Rezultatele elevilor la examene, Foto: Agerpres
Rezultatele elevilor la examene, Foto: Agerpres

Elevii de clasa a VIII-a vor susține simularea pentru Evaluarea Națională 2020 înainte de vacanța de Paște, în ultima săptămână din luna martie, potrivit unui proiect de ordin discutat în Consiliul de Dialog Social de la Ministerul Educației, obținut de HotNews. Anul acesta, MEC nu mai organizează simulare pentru clasa a VII-a, din cauză că elevii de clasa a VII-a vor susține examenul după o altă programă școlară.

UPDATE 15.30: Ministerul Educației vine cu precizări privinsd simulările de la exmanele naționale:

Ministerul Educației vine cu precizări: ​Simulările pentru clasa a VII-a și a XI-a vor organizate la nivel județean, cu subiect unic

Calendarul propus pentru Simularea Evaluării Naționale 2020 pentru elevii clasei a VIII-a este următorul:

23 martie 2020 Limba şi literatura română – probă scrisă

24 martie 2020 Matematică – probă scrisă

25 martie 2020 Limba şi literatura maternă – probă scrisă

3 aprilie 2020 Comunicarea rezultatelor la simulare Evaluare Națională 2020

Potrivit ordinului propus de Ministerul Educației, rezultatele obținute de elevi la simularea Evaluării Naționale 2020 pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2019 – 2020 sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care s-au desfășurat aceste simulări, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.

Notele obținute la simulările naționale nu se trec în catalog. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog. Rezultatele obținute la simulările naționale nu vor fi afișate și nu vor fi făcute publice.

Cine vrea poate să dea o nouă simulare în luna mai

Proiectul de ordin prevede că fiecare inspectorat școlar poate organiza în luna mai a anului 2020, la nivelul tuturor unităților de învățământ gimnazial/liceal, o simulare cu subiect unic elaborat la nivelul județului/municipiului București, în scopul stimulării pregătirii elevilor în vederea susținerii Evaluării Naționale 2020 pentru absolvenții clasei a VIII-a și a examenului de bacalaureat național.

Simularea pentru clasele a VII-a, dar și a XI-a a fost introdusă pentru prima dată în 2013 de către ministrul de atunci Remus Pricopie.

Consultă ordinul pus in discuție în cadrul Consiliului pentru Dialog Social: Ordin Simulare EN VIII

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro