Sari direct la conținut

Guvernul a aprobat OUG care asigură tratamentul pacienților fără discontinuitate

HotNews.ro
Horatiu Moldovan, Foto: Hotnews
Horatiu Moldovan, Foto: Hotnews

Guvernul a aprobat, vineri, ordonanța de urgență care prevede majorarea, cu rata inflației aferentă anului 2018, a bugetului pentru medicamente, document menit să asigure, fără discontinuitate, tratamentele pentru pacienți, conform Mediafax.

La propunerea Ministerului Sănătății, Guvernul a aprobat OUG privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii. Potrivit unui comunicat de presă, ordonanța prevede majorarea, cu rata inflației aferentă anului 2018, a bugetului pentru medicamente aprobat trimestrial (BAt), pentru trimestrul IV al anului 2019.

„Am convenit cu reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice, ai CNAS și cei ai industriei farmaceutice măsuri care să ducă la asigurarea, fără discontinuitate, a tratamentelor pentru pacienți. Există o tendință anuală de creștere a consumului de medicamente, care conduce la creșterea contribuției trimestriale (taxei de CB) până la un nivel care poate fi nesustenabil și care implică discontinuități în asigurarea tratamentului pacienților până la imposibilitatea asigurării acestuia”, a declarat Horațiu Moldovan, secretar de stat.

Moldovan mai subliniază că era necesară intervenția de urgență pentru majorarea cu rata inflației aferentă anului 2018 a bugetului aprobat trimestrial (BAt), pentru trimestrul IV al anului 2019.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro