Ce s-a ales în ultimii zece ani de independența energetică a României

​În 2009 România câștiga la Haga procesul cu Ucraina privind delimitarea platoului continental al Mării Negre. O clasă politică jubilantă promitea atunci românilor „independență energetică” pe următoarele decade. Între timp au intervenit scandalul Sterling, faimoasa lege offshore și infama OUG 114. Noul Guvern anunță că își va asuma răspunderea pe modificarea ordonanței, eliminând și măsurile care au afectat sectorul energetic. Însă ce rămâne în urma ei? Am vorbit cu un specialist pe politici energetice, să văd ce s-a ales de promisiunea respectivă, zece ani mai târziu.

Miza procesului cu Ucraina a fost una uriașă: nu doar exploatarea unor zăcăminte substanțiale deja cunoscute la momentul respectiv, ci și reducerea dependenței de gazul importat din Rusia, care mai obișnuiește să strângă robinetul Gazprom ca formă de șantaj. Deci aveam de câștigat și economic, și politic.

De câștigat am câștigat. Sau am câștigat cel puțin procesul, că deocamdată independența energetică nu se întrevede la orizont. Curtea Internațională de Justiție acorda României aproape 80% din suprafața aflată în litigiu, adică vreo 9.700 de kilometri pătrați, care se estimau a conține 70 de miliarde de metri cubi de gaze naturale.

Doar că, într-un stil tipic dâmbovițean, ceea ce trebuia să fie o veste bună s-a transformat într-un scandal monstru când s-a aflat că Guvernul Tăriceanu concesionase deja o parte din perimetrele din Marea Neagră către Sterling Resources, încă dinainte ca România să câștige procesul de la Haga. Ultimii ani au adus faimoasa lege offshore elaborată de binomul Dragnea-Vâlcov care i-a făcut pe investitori să amenințe că își fac bagajele și pleacă. La aceasta s-a adăugat deja infama Ordonanță de Urgență 114 care a dat în cap mai multor sectoare din economie.

Unul dintre cele mai afectate a fost chiar cel energetic, așa că am vorbit cu Ana Otilia Nuțu, specialist în politici energetice și de infrastructură la Expert Forum, să văd ce a rămas în urmă și dacă mai putem vorbi măcar de independență energetică.

Ana Otilia Nuțu

Ce s-a ales de „independența energetică”, la zece ani după câștigarea procesului cu Ucraina privind platoul Mării Negre?

Am devenit importator net de energie electrică, am descurajat investițiile în exploatarea gazelor naturale în off-shore și le-am redus inclusiv în on-shore. Marea problemă este incertitudinea, un semnal foarte prost pentru investitorii serioși, mai ales când aceștia au și alte alternative, țări zdravene la cap sau măcar mai previzibile. Potențial avem, dar ne batem joc de el cu legi și reglementări proaste.

Cum s-a ajuns în această situație?

Cauzele sunt mai multe. Ca să enumăr doar o parte dintre ele: OUG 114; restricțiile din legea off-shore; fiscalitatea copy-paste dintr-o lege veche care era concepută să fie aplicabilă pentru zăcămintele on-shore și numai câtă vreme piața se liberaliza; reglementările proaste privind piața de echilibrare pentru energia electrică; subvențiile (ilegale) acordate unor jucători ineficienți; descurajarea concurenței din partea unor noi investitori; schemele de sprijin care îi avantajează pe cei care au intrat deja pe piață, dar nu și pe cei care vor să facă acum o investiție etc.

Orice investitor care ar vrea să facă o investiție nouă vede că statul român își protejează propriii producători sau vine cu decizii populiste aplicabile de azi pe mâine.

Apoi, mai există și chestiuni mult mai simple, care țin de incompetența, rea-voința și comportamentul discreționar al autorităților. Acestea sunt o uriașă povară administrativă pentru orice investitor.

Ce înseamnă comportament discreționar al autorităților?

De exemplu dacă își bate joc de tine Transelectrica și îți cere ce acte dorește, fără să existe într-o lege sau reglementare o enumerare clară si exhaustivă a documentelor pe care le ai de depus, ținându-te astfel pe drumuri cu lunile sau anii, dacă ANAF vine și îți cere de o sută de ori niște documente de care în realitate nu e nevoie, sau dacă reglementatorul în energie îți cere și el documentele pe rând, nu toate odată, revine și îți mai cere și te tot amână până să îți dea o decizie.

Sunt lucruri care se întâmplă în România și toate acestea descurajează investitorii care aleg să caute locuri mai prietenoase cu mediul de afaceri.

Care a fost efectul OUG 114 asupra sectorului energetic?

OUG 114 a distorsionat piața de energie și a dus la reducerea investițiilor în on-shore și producția autohtonă de gaze naturale. Producția internă a scăzut cu 6% în primele șapte luni. Urmarea naturală a fost creșterea importurilor.

E greu de spus cum ar fi arătat prețurile fără această ordonanță, cert e că nu era vreo criză a prețurilor în piața liberă care să justifice reglementarea lor din nou. Variațiile mari din 2018 pentru piața de energie electrică au fost cauzate nu de piața liberă, ci tot de distorsiuni de reglementare.

Cum au fost afectate companiile de stat?

În sectorul energiei electrice producători ca Hidroelectrica sau Nuclearelectrica vând la prețuri reglementate, în loc să vândă la prețuri de piață și să-și poată face investițiile.

Toate reglementările și legile se bat cap în cap.

Pe de o parte, vrem profituri mai mari fiindcă în ultimii ani Guvernul a obligat companiile din subordinea sa să acorde 90% din profit ca dividende pentru a finanța deficitul bugetar, prin vărsarea către buget a părții care îi revenea statului. Pe de cealaltă parte, reglementăm prețurile, ceea ce scade profitul companiilor de stat.

Efectul e evident: amânarea investițiilor și subfinanțarea întreținerii. De exemplu, dacă alăturați planurile de investiții ale Transelectrica sau Transgaz pe mai mulți ani, veți vedea că mai toate termenele pentru proiectele importante au fost amânate cu câțiva ani.

Conducte gaze naturale

Cât de liberalizate erau totuși prețurile înainte de OUG 114, în condițiile în care ANRE încă aproba majorarea tarifelor?

Da, e o prostie. Au fost atât de îndrăgostiți de ideea „coșului de gaze” din vremea pieței reglementate, că n-au putut renunța de tot la el nici după liberalizare, până în 2021. Cred că acel 2021 a fost lăsat în legea energiei tocmai ca să se poată veni cu idei de genul OUG 114.

Dar prețul era liber iar odată cu liberalizarea oamenii începuseră să-și schimbe furnizorul. Sigur că prețul într-o piață liberă crește și scade, depinzând de condițiile pieței, însă nu exista nicio criză. N-a avut vreo justificare reglementarea prețului la gaze din nou, ca să nu spun că așa ceva ar fi de neconceput pentru orice produs care se tranzacționează liber.

Dacă un bun costă 100 de lei într-o piață concurențială și oamenii sunt ok să dea 100 de lei, cu ce drept vine statul să spună să vând cu 60 de lei? Pe ce bază? De ce 60 și nu 80 sau nu 120?

Cu cât mai scumpă să ne așteptăm că ne va veni factura la căldură la iarnă?

Din păcate prețurile sunt publicate cu întârziere de 5 luni. Însă vedem că, de exemplu, la termoficare, prețul în București e neschimbat din 2011. Dar nu asta e problema, ci că toate acestea se sparg undeva, în lipsa investițiilor ceea ce duce la întreruperea serviciului. Nu poți da energie gratis la infinit și nici să nu se stingă becul.

Ce măsuri imediate ar trebui să adopte noul guvern pentru a remedia cât de cât situația și ameliora problemele din domeniu?

Abrogarea OUG 114 și transmiterea unui semnal ferm că nu se va mai reglementa așa în viitor. Abrogarea acesteia tot prin ordonanță de urgență trebuie justificată ca anulare a unui act greșit. Nu ar trebui să ne mai împiedicăm atâta de ideea că nu dăm OUG pe nimic, că nu ne transformăm brusc în Norvegia peste noapte.

Apoi, e nevoie de aprobarea propunerii de modificare a legii offshore care apăruse pe site-ul Ministerului Energiei la un moment dat iar apoi a fost retras.

Nu în ultimul rând, e nevoie de numirea unor oameni competenți în funcțiile cheie. De exemplu, „concursul” din 2017 pentru Agenția Națională de Reglementare în domeniul Energiei a fost unul profund viciat iar acum e mare scandal cu care s-a ajuns până la Curtea de Justiție a Uniunii Europene fiindcă ANRE n-a făcut nimic să se opună OUG 114 și că de fapt a fost înțelegere cu Parlamentul. Cei 2% impozit pe cifra de afaceri a companiilor din sectorul energetic se duc în bugetul ANRE, care a crescut de vreo 100 de ori.

Ce ar trebui făcut pe termen mediu și lung?

Ar trebui discutat pe îndelete cu toți actorii din piață (consumatori, companii, investitori noi, reglementator etc.) și ajuns la un echilibru între interesele legitime pe care le au fiecare. Trebuie recâștigată încrederea acestora în faptul că de acum lucrurile se vor face cu ceva mai mult cap.

Este „independența energetică” doar o poveste sau ceva la care România chiar poate aspira?

Nu mai cred în strategii, sunt inutile dacă nu există angajament real că vor fi respectate. Dacă ne-am opri de la a mai da tunuri și lovituri geniale ca OUG 114 și ne-am preocupa întâi să înțelegem concret de ce nu se fac investiții, problemele s-ar putea rezolva. Încrederea pierdută se recâștigă greu.

Trebuie să începem odată să respectăm măcar directivele și regulamentele europene. Avem infringement pe OUG 114, există un regulament 943/2018 care ar trebui aplicat imediat și ANRE înțeleg că vrea să amâne aplicarea cerând derogări.

Hai să nu mai ocolim regulile la care ne-am angajat și care au o noimă.