Presadă va propune conducerii USR retragerea sprijinului pentru Guvernul Orban dacă nu ia măsuri săptămâna aceasta pentru alegerea primarilor în două tururi
Senatorul USR Florina Presadă a anunțat că va cere conducerii Uniunii retragerea sprijinului pentru actualul Executiv dacă acesta nu ia măsuri în această săptămână pentru alegerea primarilor în două tururi și eliminarea pensiilor speciale pentru edili.
”Am să propun Comitetului Politic al USR retragerea sprijinului acordat Guvernului PNL Orban dacă acesta, în săptămâna care vine, nu anunţă o măsură clară de revenire la alegerea primarilor în două tururi şi ordonanţă de urgenţă pentru eliminarea pensiilor speciale pentru primari din Codul Administrativ”, a scris, Presadă, duminică, pe Facebook.
Ea spune că USR are un acord cu liberalii pe aceste subiecte, dar nu s-a concretizat nimic până acum: ”Timpul trece iar în curând va fi prea târziu: pensiile speciale pentru primari intră în vigoare de la 1 ianuarie 2020, iar comunităţile locale au nevoie de primari aleşi în două tururi, nu de baroni locali.”
Dan Barna i-a cerut, marți premierului Ludovic Orban să nu cedeze la șantajul PSD cu moțiunea de cenzură în cazul asumării răspunderii Guvernului pe proiectul privind alegerea primarilor în două tururi. Liderul USR consideră că moțiunea de cenzură nu ar avea șanse să treacă.
Viceprimarul Raluca Turcan a declarat luni că, în cazul în care proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin nu va trece în Parlament, atunci Guvernul va lua alte măsuri.
Președintele Klaus Iohannis a spus, tot luni, că își dorește ca primarii să fie aleși în două tururi de scrutin, iar dacă proiectele de lege pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi nu vor trece de Parlament, atunci ar fi o abordare rezonabilă ca Guvernul să își asume răspunderea în Parlament.