Iohannis, despre alegerea primarilor în două tururi: Dacă nu se adoptă în Parlament, ar fi o abordare rezonabilă să se meargă cu asumarea răspunderii în Parlament
Președintele Klaus Iohannis spune că își dorește ca primarii să fie aleși în două tururi de scrutin, iar dacă proiectele de lege pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi nu vor trece de Parlament, atunci ar fi o abordare rezonabilă ca Guvernul să își asume răspunderea în Parlament.
El a făcut aceste declarații luni, înainte de participarea la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
„Eu am un mesaj pentru primarii care sunt prezenți aici la întâlnirea cu Asociația Municipiilor din România. Cred că este, însă, important că mesajele pe care le am pentru primarii municipiilor sunt mesaje generale pe care le voi da și celorlalți primari, de exemplu că eu îmi doresc ca primarii să fie aleși în două tururi (…) Trebuie să revenim la alegerea primarilor în două tururi. Sunt inițiative în Parlament. Dacă nu se adoptă, cred că ar fi o abordare rezonabilă să se meargă cu asumarea răspunderii în Parlament”, a spus Klaus Iohannis, citat de Mediafax.
Viceprimarul Raluca Turcan a declarat luni că, în cazul în care proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin nu va trece în Parlament, atunci Guvernul va lua alte măsuri.
Liderul deputaților UDMR Attila Korodi a afirmat că, în cazul în care Guvernul Orban își va asuma răspunderea și va emite OUG pentru alegerea primarilor în două tururi, atunci partidul va susține o moțiune de cenzură împotriva Executivului. De asemenea, președintele interimar al PSD Marcel Ciolacu a anunțat, duminică la Antena 3, că formațiunea va depune moțiune de cenzură, dacă Guvernul Orban își va asuma răspunderea pentru alegerile primarilor în două tururi. Vicepremierul a precizat că opțiunea unei moțiuni de cenzură există în orice moment.
CITEȘTE ȘI: