Nanjing 1937, masacrul japonez uitat / Peste 300 de mii de civili chinezi uciși în 6 săptămâni
Deși istoriografia universală desemnează momentul de început al celui de-al Doilea Război Mondial atacul Poloniei de către Germania nazistă la 1 septembrie 1939, există foarte multe opinii care susțin că, în realitate, cea de-a doua conflagrație mondială a debutat mult mai devreme.
Multe voci avizate converg în ideea că originea conflictului poate fi găsită inclusiv în agresiunea continuă a Japoniei asupra Chinei, de-a lungul anilor ’30, dar mai ales începând cu vara anului 1937, care a marcat începutul celui de-al doilea război sino-japonez.
Deși lupte de intensitate redusă au avut loc pe tot parcursul anilor ’30, conflictul major va începe în iulie 1937 după incidentul de la podul Marco Polo, în fapt o provocare evidentă din partea japonezilor.
Dacă atrocitățile făcute de naziști în Europa sunt bine documentate, abominabilele crime de război japoneze săvârșite asupra chinezilor au fost mult mai superficial tratate. Un punct culminant al acestor crime a fost reprezentat de perioada imediat următoare ocupării capitalei chineze de la acea vreme, Nanjing.
Masacrul săvârșit de japonezi asupra populației civile a fost unul de proporții uriașe, caz poate unic în istoria modernă. Vom analiza împrejurările acestui întunecat episod, și vom încerca să aducem o umbră de lumină asupra cauzelor acestui masacru.
Asediul și ocuparea Nanjingului
Debutul celui de-al doilea război sino-japonez a găsit o armată chineză total nepregătită pentru confruntarea cu mult mai echipata și agresivă forță de invazie japoneză. De altfel, China nu avea o industrie dezvoltată, care să-i permită producerea de armament și echipament necesar unui război modern.
Oficialii chinezi se bazau pe o sancționare a Japoniei agresoare din partea Ligii Națiunilor, măsură care ar fi putut opri invazia niponă. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar în vara lui 1937, armata chineză a trebuit să înfrunte singură trupele japoneze.
Din teritoriile ocupate anterior, Japonia va declanșa atacul asupra Chinei. Beneficiind de pregătire și echipare superioară, japonezii au înaintat în forță spre capitala chineză, Nanjing, după ce, în prealabil, ocupase Shanghaiul.
Inițial, liderul chinez Chiang Kai Shek a ordonat apărarea orașului cu orice preț. Din păcate, garnizoana capitalei era formată dintr-un amestec de recruți neinstruiti și rămășițe ale unităților care luptaseră la Shanghai. Aceste trupe nu au fost capabile să țină piept armatei imperiale, retrăgându-se spre inelele interioare de apărare ale orașului.
Generalul Chiang Kai-shek (Foto: Pictures From History / akg-images / Profimedia)
Totuși, rezistența opusă a fost una semnificativă, ceea ce a generat pierderi însemnate pentru japonezi, existând specialiști care afirmă că acesta ar fi putut fi unul din motivele sângerosului masacru ulterior, acesta venind ca un act de revanșă.
Pe 25 septembrie, aviația japoneză efectuează un amplu bombardament asupra Nanjingului, fără a face discriminare între țintele civile și militare.
Luptele vor continua la periferia orașului, fără un rezultat clar, dar victoria japoneză se prefigurează tot mai evident, ceea ce va determina guvernul chinez să anunțe mutarea capitalei la Chongqing, oraș aflat mult mai în centrul țării, departe de raza de acțiune niponă, lucru care s-a și întâmplat la 20 noiembrie. Nanjing a fost aruncat în haos.
Oficiali de rang înalt și angajați în aparatul de stat au părăsit urgent orașul, lăsându-i în spate pe locuitorii neputincioși. La vremea respectivă, trăiau în capitală aproximativ un million de oameni.
Apărarea orașului se prăbușește, soldații chinezi își aruncă armele și uniformele încercând să se piardă în populația civilă, moment în care, pe 10 decembrie japonezii lansează atacul final. Până pe 13 decembrie 1937 orașul este în întregime ocupat. Ceea ce urmează, este de neimaginat…
John Rabe, Zona Sigură și Comitetul Internațional
Aproape imediat după ce au intrat în oraș, trupele japoneze, conduse de generalul Matsui Iwane, au executat pe loc toți soldații chinezi luați prizonieri. Ulterior, având aprobarea tacită a ofițerilor superiori, s-au dedat la acte de o violență rară asupra civililor chinezi.
Astfel, indidferent de vârstă sau sex, aceștia au fost uciși într-un număr imens, nu înainte de a fi supuși unor cruzimi extreme.
Într-un oraș învins și părăsit de orice membru al unei instituții oficiale, singura speranța a locuitorilor a fost reprezentată de membri Comitetului Internațional, practic fiind vorba de puținii străini care aleseseră să rămână în Nanjing, după fuga autorităților și apropierea armatei japoneze.
Înainte de începerea ostilităților, orașul era locuit de numeroși europeni și americani, veniți în interes de afaceri sau pentru acțiuni de misionariat. Așa cum am precizat, câțiva au ales să rămână în Nanjing, înființând, la inițiativa și sub conducerea omului de afaceri german John Rabe, o Zonă Sigură și un Comitet Internațional. În această Zona Sigură și-au găsit refugiul peste două sute de mii de civili chinezi.
Rabe fusese ales lider al Comitetului Internațional, în principal, datorită faptului că era de origine germană, precum și membru al Partidului Nazist. Anterior războiului, acesta ocupase funcția de director al sucursalei Siemens din Nanjing.
Nu este foarte sigur numărul celor care au format acest Comitet, dar cei mai mulți specialiști cad de acord că aceștia erau între 15 și 20.
Dovedind o reală empatie față de civilii chinezi, dar și un curaj deosebit, Rabe își va folosi din plin statutul de reprezentant al Germaniei naziste, care era, la acel moment aliata Japoniei. Astfel, acțiunile lui, dar și ale celorlați membri ai Comitetului au împiedicat, în mare parte bombardarea și chiar accesul soldaților japonezi în Zona Sigură.
Dimensiunile acesteia erau de aproximativ 5 kmp. John Rabe a negociat cu ofițerii japonezi un statut de zona demilitarizată, în care, teoretic, aceștia nu puteau intra. Cu mici excepții, japonezii au respectat această zona liberă.
Memorialul dedicat victimelor de la Nanjing (Foto: Costfoto/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia)
Peste 300 de mii de civili chinezi uciși în 6 săptămâni
Cu excepția acestei zone, în Nanjing fost dezlănțuită întreaga urgie a cruzimii japoneze. Într-o perioadă de 6 săptămâni, niponii au ucis un număr de peste 300 de mii de civili chinezi, cifra care nu este totuși decât o estimare grosieră, existând istorici care afirmă că numărul real ar depăși 400 de mii.
De asemenea, ocupanții s-au dedat la violuri, estimându-se că între 20 și 80 de mii de femei au avut această soartă, majoritatea fiind ucise ulterior.
Elocventă pentru felul în care ii priveau japonezii pe civilii chinezi, este macabra competiție dintre doi ofițeri ai armatei japoneze. Detaliile sinistre sunt cunoscute astăzi deoarece au fost publicate la vremea respectivă de Tokio Shimbun, principalul cotidian din capitala niponă.
Astfel, scopul ‘întrecerii’ era ca unul dintre cei doi ‘competitori’ să ucidă primul, cu sabia, un număr de 100 de chinezi. Era ca un sport…
De ce acest comportament?
Mulți istorici și-au pus întrebarea de ce această cruzime gratuită? De unde provenea ura nestăvilită a japonezilor, precum și lipsa lor evidentă de compasiune? Răspunsul la aceste întrebări este unul complex și necesită precizări suplimentare.
În primul rând, trebuie menționat faptul că Japonia nu semnase Convenția de la Geneva care prevedea un tratatament uman prizonierilor de război, precum și al civililor. Ca urmare a acestui lucru, ofițerii superiori, majoritatea educați în spiritul Japoniei abia ieșite din feudalism, nu se simțeau obligați în respectarea unor reguli de bază ale războiului modern.
Există opinii care au pus comportamentul soldaților japonezi pe baza înverșunarii cu care armata chineză s-a aparat în bătălia de la Shanghai și ulterior, provocându-le mari pierderi. Totuși, acest argument nu este îndeajuns pentru a explica crimele săvârșite.
Un alt curent de opinie susține că un rol important în această frenezie a crimei l-a avut și duritatea excesivă cu care erau ei înșiși tratați de ofițeri în îndeplinirea celor mai uzuale sarcini, duritate care ar fi avut darul de a-i dezumaniza.
Situația trebuie totuși privită în ansamblu. Rivalitatea dintre Japonia și China dăinuia de secole. Japonezii erau de mici educați în ideea că sunt superiori chinezilor, mergând până în punctul în care propaganda oficială niponă nici nu-i considera pe aceștia oameni.
Masacrul de la Nanjing în memoria colectivă modernă
Mulți dintre ofițerii responsabili de crime, sau de îngăduirea săvârșirii acestor crime, au fost ulterior judecați și condamnați de Tribunalul Militar Internațional pentru Orientul Îndepărtat, dar rănile au rămas deschise.
Gruparea dură a naționaliștilor japonezi nu recunoaște nici în ziua de azi acest genocid, afirmând că totul este o fabricație a propagandei chineze și occidentale. Mulți dintre cei care s-au făcut vinovați de crime sunt celebrați chiar și în zilele noastre la altarul Yasukuni din Tokio, închinat eroilor căzuți în război.
Deși începând din anii ’70, autoritățile japoneze au început a recunoaște proporțiile masacrului, reparații victimelor, sau urmașilor, nu au fost niciodată plătite.
De asemenea, în manualele de istorie japoneze, nu este nici măcar amintit acest episod întunecat, mare parte a generației tinere nici măcar neavând cunoștință de ceea ce s-a întâmplat în 1937, la Nanjing.
Surse:
-John Rabe, The Good Man of Nanking
-Timothy Brook, Documents of the rape of Nanking
– Phillip Jowett, Rays of the Rising Sun: Japans’s Asian Allies 1931–45
– Long-hsuen Hsu , History of the Sino-Japanese war (1937–1945)
– Young Shi; Yin, James. Rape of Nanking: Undeniable history in photographs Chicago: Innovative Publishing Group, 1997
– Honda, Katsuichi, Sandness, The Nanjing Massacre: A Japanese Journalist Confronts Japan’s National Shame
Citește și alte articole pe subiect scrise de Andrei Stan:
- Dien Bien Phu – dezastrul militar francez din Indochina și sfârșitul colonial în Asia
- Viața de film a lui Yoshiko Kawashima: prințesă chineză Qing și spioană japoneză de top
- Istoria unui dezastru: Tancurile românești pe frontul de est / Mareșal – proiectul românesc furat de sovietici
- Bătălia de la Țiganca – una dintre cele mai răsunătoare victorii ale armatei române și lecția ignorată care ar fi evitat dezastrul de la cotul Donului
- Adevărata poveste din spatele serialului de succes ”Valea plângerii” / Războiul în care Israelul putea fi șters de pe hartă
- „Uranus”, operațiunea de mare succes a rușilor la Stalingrad / Încearcă Kremlinul aceeași strategie și asupra Kievului?
- Campania militară a rușilor care a avut un succes fulminant. Povestea contraofensivei care a stat la baza Blitzkriegului german
- Povestea lui Andrei Vlasov, generalul de succes al lui Stalin care a trecut de partea nemților: Trădător sau anticomunist?
- Cine a fost Stepan Bandera: erou pentru Ucraina, terorist pentru Rusia/ Pomenit de Putin în discursul de Ziua Victoriei
- Comportamentul rușilor atunci și acum: De la Katyn la Bucha, sau cum propaganda rusă încearcă să modifice istoria
INTERVIURILE HotNews.ro