The Financial Times: Vladimir Putin îi poate mulțumi lui Donald Trump pentru triumful său din Siria (Editorial)

Retragerea americană îi trădează pe kurzi și face ca un aliat din NATO să rămână dator Rusiei, scrie Rador, citând The Financial Times.

Președintele Donald Trump a pretins săptămâna aceasta că retragerea pripită a trupelor americane din Siria și trădarea kurzilor sirieni, aliații SUA în lupta cu ISIS, a fost un succes „strălucit din punct de vedere strategic”. Atacul brutal al Turciei contra miliției kurde YPG, aprobat de dl Trump într-o conversație telefonică din 6 octombrie cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan, s-a oprit, a constatat el. Luptătorii kurzi se retrag pentru crearea unei zone-tampon de 30 de kilometri lățime la sudul frontierei dintre Turcia și Siria.

Toate acestea au fost însă aranjate marți, în cursul celor șase ore de negocieri din stațiunea de la Marea Neagră Soci între președintele Erdogan și președintele Vladimir Putin. Președintelui american i se pare că nu are nici o relevanță strategică faptul că poliția militară a Rusiei – care arbitrează situația în Siria de când a intervenit în 2015 în apărarea tiraniei lui Bashar al-Assad – va patrula acum granița de sud a Turciei, un membru NATO. Sau că trupele americane au plecat din Siria sub rafalele de pietre și tomate ale kurzilor pe care comandantul lor suprem îi trădase – lăsând YPG-ul prins la mijloc între armata turcă, care-i consideră teroriști, și forțele lui Assad, care-i consideră separatiști.

Dl Trump, interesat exclusiv să supraviețuiască tentativei de suspendare și să fie reales la anul, nu are timp nici măcar pentru cea mai elementară aritmetică geopolitică. Pentru el, politica față de Ucraina nu mai are drept obiectiv respingerea, alături de aliații din NATO, a infiltrării ruse începute în 2014. Obiectivul este acela de a determina prin coerciție fragilul guvern de la Kiev să sape după material compromițător împotriva adversarilor săi politici din SUA.

În Orientul Mijlociu, dl Trump a eliminat SUA din scenariu. După ce a rupt tratatul nuclear restrictiv semnat cu Iranul în 2015, politica lui de „maximă presiune” împotriva regimului iranian a avut rezultate contrare celor așteptate, care avantajează Teheranul și milițiile șiite răspândite prin toată regiunea. „Cadoul” lui pentru Turcia, zona-tampon reprezentând aproape o zecime din teritoriul Siriei, devine un nărav, după ce a aprobat în martie și anexarea de către Israel a Înălțimilor Golan ale Siriei.

Însă abandonarea de către el a YPG, care, cu sprijinul aerian al SUA, a înfrânt califatul ISIS din Siria cu prețul a 11.000 de luptători morți și cinci ani de lupte, reprezintă o pată pe reputația Americii, una care-i va neliniști pe aliații ei. Sigur, frontul americano-kurd s-a aflat în centrul acumulării de dispute între Ankara și Washington care datează dinaintea președinției dlui Trump. Acest fapt poate duce la întrebarea dacă Turcia mai are ce căuta în NATO – la care a aderat în 1952 -, chiar dacă alianței îi lipsește un mecanism prin care un membru să poată fi expulzat.

SUA au eliminat deja Turcia de la posibilitatea de a cumpăra și de a participa la producția noilor avioane de luptă invizibile NATO, F-35. Decizia dlui Erdogan de a cumpăra din Rusia sistemul defensiv cu rachete sol-aer S-400, afirmă oficiali ai NATO, ar ajuta Moscova să obțină informații despre F-35, care ar trebui să devină principalul avion de luptă al alianței.

Însă Ankara nu a uitat că SUA au retras după 2015 baterii de rachete Patriot; iar dl Erdogan și cercul său apropiat cred că America a fost complice la tentativa de puci din 2016 împotriva lui, când ofițeri răzvrătiți au bombardat parlamentul și alte ținte. Președintele turc îi atribuie puciul lui Fethullah Gulen, un imam stabilit în SUA de a cărui rețea secretă din Ankara el depindea cândva, dar a cărui extrădare acum o cere.

După puci, dl Erdogan a ajuns în mod evident să-l vadă pe dl Putin drept un aliat mai de încredere, chiar dacă devine tot mai îndatorat față de el. Nord-estul Siriei va deveni a treia enclavă controlată de Turcia la sud de frontiera sa, pe lângă alte două în nord-vest, dar asta numai cu binecuvântarea Rusiei. E o poziție jalnică pentru SUA, NATO și Turcia – și ușor de măsurat după mărimea rânjetului de pe fața dlui Putin.