Sari direct la conținut

Cum răspund niște tineri din Cluj-Napoca la întrebarea: „Ar trebui introdus votul electronic în România?”

HotNews.ro
Dezbatere Cluj-Napoca, vot electronic, Foto: Sebastian Jucan
Dezbatere Cluj-Napoca, vot electronic, Foto: Sebastian Jucan

Pentru că ne apropiem de alegerile prezidențiale iar anul acesta s-a pus din nou în discuție necesitatea introducerii votului electronic, am fost zilele trecute la un debate, la Cluj-Napoca, exact pe acest subiect. Dezbaterea a fost susținută de studenți ai Universității Babeș-Bolyai și un avocat, profesor asociat al Facultății de Drept. Iată mai jos care au fost argumentele pro și contra introducerii votului electronic.

Scenariul cu românii din străinătate care au stat la cozi uriașe și au așteptat toată ziua să voteze, mulți fără să ajungă la urne, s-a repetat și la alegerile europarlamentare din acest an. Pentru că urmează alegerile prezidențiale, au încercat chiar și cei de la PSD și de la alte partide să-și spele puțin imaginea, așa că aproape toți parlamentarii au votat o serie de modificări la legea electorală, menite să faciliteze votul în afara țării.

A fost introdus votul prin corespondență și la alegerile prezidențiale alături de posibilitatea de a vota pe parcursul a trei zile, de vineri până duminică, pentru concetățenii din afara granițelor. S-a prelungit și ora până la care se poate vota până la 23:59, dacă închiderea secției te prinde la coadă, lucru valabil și pentru românii ce votează în țară.

Teoretic aceste măsuri ar trebui să rezolve problema cu votul diasporei, însă a rămas pe tapet și votul electronic. Speranța e că el va încuraja toți românii să voteze în număr mai mare. În urmă cu o lună Senatul a adoptat tacit un proiect de lege privind votul electronic la distanță, atât pentru românii din țară cât și din afara ei, deși o propunere similară a fost respinsă în primăvară.

Însă decizia finală asupra legii e la Camera Deputaților și rămâne de văzut ce va hotărî aceasta ținând cont că fiecare partid are ideile sale privind implementarea votului electronic.

Votul electronic nu trebuie privit ca o „soluție bună la toate”

George Jiglău, lector universitar la Facultatea de Științe Politice a Universității Babeș-Bolyai

Zilele trecute la Cluj-Napoca a avut loc o dezbatere organizată de AGORA Debate exact cu titlul următor: „Ar trebui introdus votul electronic în România?”.

Am fost și eu să aflu mai multe despre ce ar însemna acest lucru, mai ales că subiectul e unul destul de controversat. Înainte de dezbaterea propriu-zisă, George Jiglău, lector universitar la Facultatea de Științe Politice a Universității Babeș-Bolyai și membru al Centrului pentru Studiul Democrației, a vorbit puțin despre votul online și contextul în care ar trebui să aibă loc discuția.

Acesta a atras atenția că foarte mulți politicieni flutură votul electronic ca pe o lozincă și îl prezintă ca și cum ar fi o soluție din oficiu la multe din problemele pe care le avem cu privire la modul în care au loc alegerile în România, democrația de la noi din țară, și politica, în general. La fel era vehiculată în urmă cu câțiva ani o altă idee care suna bine și promitea multe: votul uninominal.

Când vorbim despre aceste idei e important să înțelegem că ele nu reprezintă un panaceu și că, de cele mai multe ori, cei care le prezintă, fie nu știu despre ce vorbesc, fie se grăbesc să tragă concluzii, fie promit marea cu sarea sau încearcă să ne manipuleze.

Cele două echipe care au participat la dezbatere au fost alcătuite dintr-un avocat specializat în criminalitate informatică și trei studenți ai Universității Babeș-Bolyai, doi de la Facultatea de Drept și unul de la Științe Economice, toți debateri cu experiență. Care au fost principalele idei pe care le-au prezentat:

Argumentele în favoarea votului electronic

Absenteismul e o problemă pe care nu o mai putem ignora

– rate de participare la alegeri este mult mai mică decât ar trebui să fie și în continuă scădere. Scrutinele la care ea se apropie 50%, cum au fost și europarlamentarele de anul acesta, sau depășesc acest prag, au devenit excepții;

– prezența scăzută la vot ajută partidele tradiționale, care beneficiază de o infrastructură de partid, și le dezavantajează pe cele mici. Votul electronic poate îmbunătăți semnificativ acest lucru;

– introducerea sa ar responsabiliza mai mult cetățenii și ar încuraja o mai mare implicare civică. Odată ce oamenii se obișnuiesc cu votul electronic, el poate fi folosit și pentru referendumuri pe diferite probleme de interes național sau local. Când omul are votul la îndemână, e mult mai ușor să îl consulți cu privire la o problemă și nu mai are nici o scuză să nu voteze.

E o datorie pe care o avem față de românii din diaspora

– sistemul de vot actual este de multe ori neaccesibil pentru românii din străinătate iar aceasta reprezintă o restrângere efectivă a unui drept fundamental. La ultimele alegeri prezidențiale au votat 380 mii de români din diaspora, sub 10% din numărul lor total;

– acele imagini pe care le vedem cu miile de concetățeni care stau cu orele la coadă pentru a vota sunt revoltătoare. Putem romantiza patriotismul lor și blama incompetența sau rea-voința autorităților, însă singura soluție viabilă ar fi să discutăm despre un alt sistem de vot care să schimbe cu adevărat situația;

– românii care formează diaspora reprezintă o resursă umană și financiară pe care nu o putem ignora. Statul român are o obligație față de aceste persoane, dreptul de vot reprezentând o punte de legătură între ele și România. Actualul sistem de vot e o lovitură la simțul lor de apartenență față de țara de origine.

Oamenii nu mai au încredere în sistemul tradițional de vot

– chiar dacă introducerea tabletelor la alegeri a mai ameliorat problema fraudării voturilor, acest lucru se poate întâmpla în continuare și în sistemul de vot clasic, metodele fiind cunoscute și exploatate, acolo unde există posibilitatea și procesul electoral nu este atent monitorizat;

– încrederea cetățenilor în sistemul de vot actual este oricum foarte scăzută. Primul banc pe care îl auzim mereu după alegeri este cel cu „Câți morți au votat anul ăsta?”. Această neîncredere duce la apatie și absenteism, făcându-i pe oameni să nu meargă la vot;

– sunt destul de cunoscute situațiile, în special din mediul rural, când oamenii merg să voteze și sunt întâmpinați de primarul sau preotul din comună, să se asigure că pun ștampila pe candidatul care trebuie. Nu ne facem iluzii că oamenii aceștia vor vota online peste noapte, dar ce o să se întâmple dacă au posibilitatea?

Argumente împotriva votului electronic

Votul electronic nu e ca Internet Banking-ul

– există o foarte mare confuzie privind relațiile comerciale desfășurate pe internet (eBanking, cumpărături online, etc.) și votul electronic. Dacă e sigur să ne oferim datele unor astfel de servicii, de ce nu ar fi sigur și votul electronic? Deși mediul online pare sigur, în esență el nu este. În cazul tranzacțiilor comerciale riscurile și pierderile sunt asumate de către cei care oferă aceste servicii;

– spre deosebire de relațiile comerciale, unde există un mecanism satisfăcător de despăgubire, în cazul votului fraudele nu pot fi compensate, fiindcă un vot nu este cuantificabil;

– fraudarea votului online în sistemele disponibile actualmente poate trece nedepistată iar făptașii pot scăpa nepedepsiți. E doar unul din motivele pentru care votul online nu e implementat pe scară largă aproape nicăieri. Elveția a cochetat recent cu ideea dar a renunțat la ea, după ce o comisie internațională a concluzionat că ar fi una proastă.

Costurile pe care le-ar implica sunt mai mari decât beneficiile

– implementarea unui sistem de vot electronic ar costa enorm de mulți bani ca să îl faci sustenabil. Trebuie să ne punem întrebarea dacă avantajele pe care le-ar aduce justifică costurile sau fondurile respective nu ar putea fi mai bine folosite, pentru a rezolva alte probleme stringente cu care România se confruntă;

– orice cheltuială de genul trebuie trebuie pusă în balanță cu beneficiile pe care le aduce, câte probleme ar rezolva și pe câți oameni ar ajuta. Banii respectivi pot fi investiți în alte lucruri, care să aibă impact inclusiv asupra prezenței la vot, ca de exemplu în educație;

– beneficiile votului electronic sunt marginale comparativ cu costurile pe care le presupune. Pentru evitarea cozilor la secțiile de votare din diaspora pot fi găsite alte soluții, iar la ciclul de alegeri care urmează deja vom vedea implementate câteva din ele.

Informatizarea votului nu ține cont de realitatea din România

– suntem pe penultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește accesarea online a serviciilor publice, conform datelor Eurostat. Votul electronic nu este singura sau cea mai bună soluție de a rezolva apatia politică a românilor;

– problema absenteismului e una reală dar ține mai puțin de dificultatea de a vota și mai mult de lipsa accesului la informație, a informării din surse viciate, a lipsei de educație politică sau a simțului civic. Informatizarea votului l-ar face doar mai comod, nu și mai calitativ. De aceea investiția în educație e una mult mai bună;

– o idee des întâlnită e că putem rezolva totul cu ajutorul tehnologiei. E vehiculată de partidele și de oamenii noi din politică și o întâlnim, de regulă, la membrii unei anumite categorii sociale, mai productivă. Însă votul online le rezolvă mai degrabă lor problemele, nu și cele ale celor care nu înțeleg cu cine să voteze sau nu fac diferența dintre un vot liber și unul cumpărat.

Dezbaterea mi s-a părut una chiar interesantă și am rezumat foarte pe scurt lucrurile care s-au discutat. Mi-e clar că absenteismul e o problemă majoră pentru sănătatea democrației de pe plaiurile mioritice iar votul electronic e o măsură concretă ce ar avea potențialul de a îmbunătăți lucrurile. Discursul cu investitul în educație sună frumos dar mi se pare că sună utopic. Însă indiferent dacă votul electronic ți se pare o idee bună sau nu, important ar fi să mergi la vot, că au murit oameni în urmă cu 30 de ani ca tu să ai acest drept.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro