Ultimele calcule liberale privind voturile pentru moțiunea de cenzură. Orban: Orice discuție despre premier și guvern va fi făcută după vot/ Avertisment pentru Dăncilă
Cu trei zile înaintea votului, liberalii mizează pe 244 de parlamentari care s-ar pronunța pentru demiterea Cabinetului Dăncilă, din necesarul de 233. Președintele PNL, Ludovic Orban, a precizat luni că, pe lângă cele 244 de voturi, ar mai putea veni alte trei din partea unor parlamentari care și-au anunțat recent trecerea la Pro-România. Liderul formațiunii liberale a mai susținut că orice discuție privitoare la un viitor guvern va avea loc după moțiune, dacă aceasta trece, iar partidul său va susține propunerea de premier pe care o va înainta președintele Iohannis, în urma consultărilor.
”Am anunțat că avem 7 parlamentari care au promis că vor veni la vot și vor vota moțiunea de cenzură. Pe socoteala noastră sunt 244. Dacă și cei trei care au trecut la Pro România vor vota suntem la 247. În ceea ce privește dispozitivul nostru de voturi, nu există privind neparticiparea la vot a niciunuia dintre semnatari. Există doar dubii legate de motive medicale în cazul unui singur parlamentar, dar sper să rezolvăm această problemă„, a declarat Orban.
Orban a susținut că toate informațiile referitoare la liste de miniștrii pentru un viitor guvern care ar urma să fie instalat în cazul trecerii moțiunii sunt speculații și că, în această etapă, nu s-a discutat despre așa ceva.
”Discuțiile privitoare la ce se va întâmpla după vot vor fi făcute destul de repede. (…) Avem și patru cinci posibili candidați pentru funcția de ministru, dar asta nu înseamnă că am avut în momentul de față vreo discuție legată de nominalizări efective pentru că, repet, sigur că PNL este pregătit să își asume guvernarea, pe de altă parte, trebuie să vedem exact, după reușita moțiunii, care sunt pozițiile partidelor la consultările pe care le va convoca președintele Klaus Iohannis”, a spus Orban, întrebat dacă va susține un guvern care să fie condus de un alt premier decât persoana sa.
Președintele PNL a mai precizat că, în cazul în care moțiunea va trece, vineri va avea loc un Birou Politic Național al PNL pentru a stabili delegația și mandatul cu care vor merge la consultările de la Cotroceni.
În ceea ce privește propunerea de rectificare bugetară anunțată de premierul Viorica Dăncilă, Orban a spus că această tentativă de a cumpăra voturile parlamentarilor înaintea moțiunii de cenzură este ”infracțiune„. ”Avertizez public președintele PSD și liderii PSD că orice promisiune făcută în bani sau în funcții către parlamentari pentru a le schimba opțiunea politică reprezintă o infracțiune. Îi somăm să renunțe la aceste practici, oricum șansele de reușită ale acestora sunt egale cu zero”.
Moțiunea de cenzură inițiată de PNL va fi dezbătută și votată joi.