Primăria Capitalei cere Guvernului turnul de paraşutism din Complexul "Lia Manoliu" pentru a-l demola ca să construiască sala polivalentă
Consiliul General al Municipiului Bucureşti cere Guvernului să îi transfere turnul de paraşutism din Complexul „Lia Manoliu” pentru a-l demola și a face loc sălii polivalente pe care municipalitatea are în plan să o construiască acolo. Municipalitatea se obligă să identifice un teren şi va construi în termen de 3 ani un simulator pentru antrenamentul paraşutiştilor, care va trece în proprietatea statului român şi în administrarea Aeroclubului României.
„Se solicită Guvernului României emiterea unei hotărâri pentru transmiterea din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor – Aeroclubul României în domeniul public al Municipiului Bucureşti, precum şi declararea din bun de interes public naţional în bun de interes public local a construcţiei denumită ‘Turn de Paraşutism’ situată în Complexul Sportiv Lia Manoliu, în vederea realizării obiectivului de investiţii ‘Sală multifuncţională Complex Sportiv Lia Manoliu'”, prevede proiectul de hotărâre adoptat.
Potrivit sursei citate, în luna februarie, Aeroclubul României şi-a exprimat acordul pentru emiterea unui act administrativ prin care Turnul de paraşutism să treacă în domeniul public al Capitalei şi administrarea CGMB, cu condiţia ca municipalitatea să identifice un teren şi să construiască în termen de 3 ani un simulator pentru antrenamentul paraşutiştilor, care să treacă în proprietatea statului român şi administrarea sa.
Sala Polivalentă de 20.000 de locuri de lângă Arena Națională va fi construită de compania municipală Trustul de Construcții Metropolitane, a anunțat primarul general, Gabriela Firea, pe pagina de Facebook, în luna iulie 2019. Valoarea lucrărilor este de aproximativ 138 de milioane de euro cu TVA și include dotarea arenei. Termenul pentru proiectare și execuție este de 36 luni.
Arena Polivalentă va avea și 200 de locuri destinate persoanelor cu dizabilități, 4 săli de conferințe, centru de presă, o parcare subterană pentru 380 de autovehicule, iar în exterior vor putea fi parcate 20 de autocare, 6 care de reportaj și alte 30 de autovehicule. De asemenea, lângă sală vor există și 5 terenuri de sport în aer liber.
Arena Polivalentă va putea găzdui competiții de gimnastică, judo, lupte, tenis de masă, haltere, scrima, volei, futsal, handbal, baschet, tenis, box, precum și alte gale sportive, iar pentru concerte și alte manifestări culturale se va putea amplasa o scenă în suprafață de circa 400 de metri pătrați.
Primăria Capitalei a lansat încă din 2014 licitația pentru construirea sălii polivalente de lângă Arena Națională. La finalul anului 2015, contractul pentru construirea sălii polivalente a fost atribuit asocierii Astaldi Spa – Euro Construct Trading 98 SRL, valoarea fiind de 357 milioane lei cu TVA (aprox. 80 milioane euro). Sala Polivalentă licitată avea o capacitate de 12.000 de locuri pe scaune, dintre care 2.000 de locuri VIP și 500 de locuri noi de parcare.
Durata contractului era de 36 de luni din care 24 de luni pentru proiectare și execuția lucrărilor și 12 luni pentru servicii tehnice de operare și mentenanță după recepția lucrărilor. Lucrările aveau termen de începere anul 2016. Licitația a fost însă anulată în 2017.