Norica Nicolai anunță că va coordona campania lui Mircea Diaconu. Despre ruperea coaliției: Câtă vreme PSD a fost condus de Dragnea, s-a mimat colaborarea
Liderul ALDE Norica Nicolai a anunțat că va coordona campania electorală a lui Mircea Diaconu la alegerile prezidențiale. Fostul europarlamentar a mai susținut că ALDE a decis să iasă de la guvernare abia acum pentru că partidul a sperat într-o colaborare reală cu PSD după plecarea lui Liviu Dragnea din fruntea social-democraților.
Întrebată la Digi 24 ce anume nu a funcționat în cadrul Coaliției, Norica Nicolai a susținut că principala problemă a ținut de comunicare și că foarte des membrii ALDE aflau de la televizor despre decizii cu care nu erau de acord. Ea a mai susținut că dacă coaliția nu s-ar fi rupt, s-ar fi aflat în situația în care un partid decidea totul în timp ce altul era considerat ca fiind unul marginal, menit doar să asigure o majoritate în Parlament.
”Am încercat după plecarea lui Dragnea și am sperat să avem un dialog mult mai constructiv. Din păcate acest lucru nu s-a întâmplat. (..) Atâta vreme cât PSD a fost condus de Dragnea s-a mimat colaborarea”, a comentat ea.
Întrebată dacă va coordona conducerea alianței cu Pro România, Norica Nicolai a spus că, de fapt, se va ocupa de coordonarea campaniei candidatului Mircea Diaconu pentru alegerile prezidențiale. Din partea Pro România, ar urma să se ocupe de coordonarea campaniei Sorin Cîmpeanu.