Președinta Parlamentului UE: Ceea ce mă îngrijorează este când o singură țară blochează o decizie, cum este aderarea României la Schengen
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat, marți, la Bruxelles, că, în contextul alegerilor europene din anul 2024, singurul lucru care o îngrijorează este atunci când o sigură țară UE blochează o decizie europeană, așa cum este cea legată de aderarea României la spațiul Schengen, căria i s-a opus Austria.
Întrebată de HotNews cum vede alegerile europene din anul 2024 în condițiile în care în mai multe țări UE, precum Ungaria lui Vicktor Orban, se observă o anumită ascensiune a partidelor și a liderilor eursceptici, Metsola a explicat că este important ca liderii europeni să combată discursul antieuropean, explicând deciziile dificile luate la nivelul Uniunii.
„Alegerile europene depind de modul în care noi vom reuși să ne asigurăm că tot mai mulți oameni vor vota și aceasta nu este o sarcină ușoară. Aceste alegeri vor fi primele în care vom vedea, în 4 țări UE, că vor putea vota și alegători începând cu vârsta de 16 ani, dar și în care este mai simplu să lansezi un discurs populist în alb și negru decât un discurs constructiv european, de centru. Eu am convingerea că, dacă combați acest discurs și explici de ce sunt luate deciziile și de ce Europa continuă să fie o poveste de succes, atunci în țările din toate statele membre, chiar și cele pe care le-ai menționat, vom avea oameni care vor ieși la vot pentru europarlamentarii lor, 720 de reprezentanți aici, care vor avea rolul de a continua să ia decizii foarte dificile din perspectivă legislativă și politică, în următorii 5 ani”, a spus președinta Parlamentului European, chestionată de HotNews, într-o conferință.
„Nu este și nu a fost niciodată simplu. Dar singurul lucru care mă îngrijorează este atunci când o singură țară blochează o decizie, cum am văzut cu aderarea României și Bulgariei la zona Schengen, atunci aceasta transmite automat un mesaj către acele țări că există clase diferite de cetățeni, că există discriminare, că nu există acces echitabil. Și cu asta ne vom lupta, pe măsură ce ne apropiem de alegeri” – a completat Metsola (Malta/PPE).
Președinta Parlamentului European a mai spus că este de datoria liderilor UE să comunice și să le explice foarte clar cetățenilor deciziile luate de UE.
„Din experiența mea cu alegerile europene, este de datoria noastră să comunicăm deciziile luate, să le explicăm și să spunem foarte clar de ce au fost luate aceste decizii. Ultimii 4 ani și jumătate din acest mandat nu au fost ușori, dar dacă te uiți înapoi poți vedea că am ieșit mai uniți și mai puternici din aceste provocări care păreau de netrecut, dacă te uiți la modul în care am reușit să ieșim mai puternici din pandemie, iar apoi, odată cu invazia rusă asupra Ucrainei, cum ne-am deconectat de la gazul rusesc, cum am reușit să continuăm calea investițiilor în energie regenerabilă, la ambiția noastră de a deveni cel mai avansat continent în combaterea schimbărilor climatice până în 2050”, a mai afirmat Metsola, răspunzînd unei întrebări adresate de reporterul HotNews.
Reamintim că Parlamentul European a cerut Consiliului UE să aprobe aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen din anul 2023. Extinderea Schengen este însă blocată de Austria, ministrul austriac de Externe, Alexander Schallenberg, a declarat recent pentru StartupCafe, că Viena se opune în continuare extinderii zonei Schengen, pe care o consideră nefincțională în condițiile unui flux de migranți din afara UE.
Astfel, în Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din 4-5 decembrie – pe a cărui ordine de zi se află intrarea României și Bulgariei în spațiul european de liberă circulație – nu va exista un vot, au declarat pentru HotNews.ro surse guvernamentale.
Foto: Ludovic MARIN / AFP / Profimedia