INTERVIU. Povestea unei jurnaliste din România reținută în Malaezia în timp ce documenta protestul unui trib local față de tăierile de păduri

În urmă cu două zile, presa din Malaezia scria pe larg despre cazul jurnalistei românce Alexandra Radu, care a fost reținută de polițiștii locali în timp ce documenta protestul unui trib față de compania care tăia pădurea. Alexandra este jurnalistă frelancer, stabilită în Kuala Lumpur, iar materialul pe care-l documenta era pentru o companie media cu sediul în Tokyo. Românca a fost eliberată după intervenția presei locale și a unor organizații și mi-a explicat ce s-a întâmplat mai exact la protestul la care a fost arestată. În România, Alexandra Radu a lucrat ca fotojurnalist pentru România Liberă.

De ce te ai dus în Kampung Sungai Papan (n.r.-localitate din Malaezia)? Pentru cine scriai materialul?

Eram în satul Sungai Papan pentru a face un fotoreportaj și un articol despre sătenii din zonă și despre efortul lor de a proteja ceea ce ei consideră ca fiind pădurea lor ancestrală de către o firmă de exploatare a lemnului. Fotoreportajul și articolul vor fi publicate în The Diplomat, o companie de media care publică știri despre Asia de Sud-Est.

Care e povestea tribului de acolo? De ce se luptă cu autoritățile?

Sungai Papan este un sat al unui trib indigen numit Temiar. În Malaezia peninsulară sunt recunoscute oficial 18 triburi indigene, primii oameni care au populat zona acum mai mult de 4.000 de ani. Dezvoltarea rapidă a Malaeziei din ultimele zeci de ani a lăsat triburile indigene (vânători culegători și agricultori) într-o zonă gri, în prezent pădurile lor ancestrale de care depind în mare parte pentru supraviețuire fiind deținute de către regatul malaezian, doar câteva mici zone fiind recunoscute ca păduri ancestrale aparținând triburilor indigene, și aceste zone fiind obținute prin procese legale cu guvernele locale.

Oamenii dintr-unul din satele tribului Temiar, Sungai Papan, au construit în aprilie 2019 o blocadă pentru a proteja o fâșie de 40 de hectare pe care o consideră pădurea lor ancestrală și în care guvernul local a dat permisiune unei companii de exploatare a lemnului să taie copaci.

În ultimele săptămâni blocada a fost spartă de patru ori de către angajați ai firmei de exploatare a lemnului veniți împreună cu poliția și/sau direcția locală a pădurilor. De fiecare dată, Temiarii o reconstruiesc în noaptea următoare.

Ce ți-au spus autoritățile cand te-au dus la poliție? Care a fost motivul reținerii tale?

Eram la locul blocadei împreună cu sătenii când în jurul orei 10 au venit câteva mașini, inclusiv o mașină de poliție cu polițiști în civil. Angajații firmei de exploatare forestieră au început să taie blocada cu drujbe, în timp ce sătenii se uitau, fără să protesteze în vreun fel la ce se întâmpla. Eu am continuat să fac poze.

După ce blocada a fost distrusă, trei polițiști în civil au venit și mi-au cerut pașaportul, le-am arătat legitimația de presă internațională de la Ministerul Comunicațiilor din Malaezia, m-au întrebat dacă am permis să fiu în respectivul loc, pentru că respectiva pădure este un parc național. Într-adevăr, la aproximativ 20 de metri în spatele blocadei era o pancartă pe marginea drumului cu mesajul că zona este parc național și că intrarea este interzisă fără permis, dar eu nu depășisem respectivul indicator decât cu aproximativ cinci metri, pentru câteva minute, ca să fac poze cu blocada dintr-un punct mai înalt.

Am zis ca nu am intrat în parcul lor național, că pe mine mă interesează blocada, dar ofițerul a insistat că și câțiva metri pentru câteva minute reprezintă încălcarea legii și că sunt arestată (conversația se întâmpla în engleză, dar eu vorbesc fluent limba malay și înțelegeam ce vorbeau între ei polițiștii în fundal, cum că într-adevar mă arestează). Nu am avut de ales decât să plec cu ei. Mi-au luat pașaportul și telefonul, dar nu și camera, ceea ce era cel mai important până la urmă. Aveam convingerea că o să primesc înapoi și pașaportul și telefonul, pentru aparatul foto îmi era cel mai frică pentru că pozele arătau cum era demolată blocada.

Ce ai făcut? Pe cine ai sunat? Cum te-au eliberat?

Nu am putut suna pe nimeni în prima oră, deoarece telefonul meu era închis în buzunarul unuia dintre polițiștii care m-au dus la secție. Cei care m-au salvat au fost sătenii care au făcut poze când eram dusă la mașina de poliție și au alertat ong-urile și presa locală. Când am primit înapoi telefonul și l-am deschis să îmi sun soțul, mi-am dat seama că deja lumea încerca să mă ajute, m-au sunat și avocați și jurnaliști.

Cu puțin timp înainte să îmi primesc telefonul înapoi, polițistul care mă interoga a primit un telefon și retorica s-a schimbat brusc. Nu mai eram arestată, eram adusă la secție doar pentru „scopuri de documentare”. Polițistul mi-a spus că a primit ordin de la superiori să nu mă aresteze pentru că nu cunosc legea malaeziană și să mă elibereze de data asta cu un avertisment.

După încă o ora și jumătate de întrebări din partea unui angajat al direcției locale a pădurilor și a unui polițist de la poliția specială, am fost dusă înapoi în sat pentru a-mi putea lua bagajele.

De ce crezi că au recurs la asta? A fost o intimidare?

Intimidarea jurnaliștilor de către autorități nu e ceva nou în Malaezia. Se întâmpla foarte des în timpul guvernului precedent, când presa malaeziană era evident cenzurată, și, deși eu personal simt că presa e mai liberă după alegerea noului guvern din 2018, lucrurile nu s-au schimbat total, mai ales la nivel local. Din cauza motivului pentru care am fost dusă la secție, cred a fost o metodă de intimidare.

Ai mai pățit vreodată așa ceva?

Da, s-a mai întâmplat ceva similar în Indonezia, în 2015, când documentam salvarea unui grup de refugiați Rohingya de către pescarii dintr-un sat din Aceh, nordul Sumatrei, unde și în acel caz mi-a fost luat pașaportul pentru aproximativ două ore și returnat după ce ONG-ul local prin care primisem acces în zonă a intervenit pentru mine.

Cum e viața de freelancer în presă în Malaezia? Poți să trăiești decent?

Nu sunt freelancer doar în Malaezia, ci acopăr Asia de Sud-Est. Țările mele preferate pentru documentare sunt Indonezia și Malaezia, pentru că acolo am locuit/locuiesc, cunosc limba locală, cultura, contextul social, economic și politic în detaliu, deci îmi este cel mai ușor să vin cu idei de subiecte și să documentez independent. Dar altfel, dacă se întâmplă evenimente de importanță internațională în orice tară din Asia de Sud-Est, mă duc.

Dacă aș acoperi doar Malaezia, probabil nu aș avea suficiente subiecte să ma țină ocupată și nici să fie fezabil financiar.

De ce Malaezia și nu o altă țară?

Inițial am locuit în Indonezia timp de trei ani și jumătate, dar după ce am călătorit în mai multe țări din Asia am decis că cea mai bună variantă e să locuiesc în Kuala Lumpur. Este capitala din Asia de Sud-Est ce îmi place cel mai mult și este foarte bine conectată cu restul țărilor din zonă din punct de vedere logistic, pot zbura oriunde în aproximativ două ore.