Sari direct la conținut

Maternitatea Filantropia va fi închisă aproape două săptămâni

HotNews.ro
Maternitatea Filantropia va fi închisă aproape două săptămâni

Sala de naşteri, secţia de terapie intensivă neonatală şi saloanele în care mamele sunt internate alături de bebeluşi de la ”Filantropia”, una dintre cele mai mari maternități din Capitală, vor fi închise în perioada 19 – 31 august pentru igienizare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă de Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), care spune că în această perioadă la „Filantropia” nu vor avea loc nașteri şi nici nu vor fi primite transferuri din alte maternităţi. Pacientele care ar fi trebuit să nască la Maternitatea „Filantropia” vor fi redirecţionate către celelalte maternităţi ale ASSMB: Spitalul „Prof. dr. Panait Sîrbu” (Matenitatea Giulești), Spitalul clinic „Dr. I. Cantacuzino”, Spitalul clinic „Malaxa”, dar şi către alte maternităţi din Capitală”.

Potrivit sursei citate, obstetricienii de la Filantropia au fost anunţaţi în urmă cu trei săptămâni în legătură cu sistarea activităţii privind naşterile, tocmai pentru a găsi soluţii şi a primi acordul medicilor din alte maternităţi de a prelua viitoarele mame.

Vor funcţiona după program normal la „Filantropia”: Ambulatoriul integrat, Secţia de Ginecologie, Secţia ATI, Compartimentul de MMF, Compartimentul de Prematuri, laboratorul de radiologie, laboratorul de analize medicale, laboratorul de genetică, laboratorul de anatomie patologică, farmacia.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro