Sari direct la conținut

Guvernul Ungariei finanțează cu 73 de milioane de euro proiecte din Harghita, Covasna și Mureș

HotNews.ro
Tinutul Secuiesc, Foto: AGERPRES
Tinutul Secuiesc, Foto: AGERPRES

Guvernul Ungariei finanțează cu 73 de milioane de euro 66 de proiecte din Harghita, Covasna și Mureș, în cadrul programului de dezvoltare economică a Ţinutului Secuiesc, potrivit MTI.

Dintre proiectele declarate câştigătoare 31 provin din Harghita, 18 din Covasna şi 17 din judeţul Mureş. Solicitanţii ale căror proiecte au fost respinse au dreptul să depună contestaţie.

În cadrul sesiunii de finanțare, doar IMM-uri au fost eligibile să depună proiecte, iar statul ungar va finanţa cincizeci la sută din suma totală necesară implementării, precizează MTI.

Majoritatea proiectelor se referă la dezvoltarea firmelor existente, dar au existat şi proiecte de investiţie de tip greenfield.

Principalul scop al programului de susţinere a marilor investiţii în agricultură este înființarea unor unităţi industriale agricole care reuşesc crearea unui sistem integrat şi susţinerea acestor întreprinderi, pe activitatea cărora se poate baza dezvoltarea pe termen lung a sectorului agricol din Ţinutul Secuiesc, mai precizează MTI.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro