Sari direct la conținut

VIDEO Mick Jagger a impresionat publicul cu energia sa, la primul concert după operația pe cord

HotNews.ro
Mick Jagger, Foto: Reuters
Mick Jagger, Foto: Reuters

Mick Jagger a impresionat încă o dată publicul, apărând sănătos şi plin de energie pe scenă, vineri seară, când trupa The Rolling Stones a deschis turneul ei nord-american cu un concert susţinut pe stadionul Soldier Field din Chicago, primul show al formaţiei britanice după intervenţia pe cord suportată de celebrul rocker septuagenar în primăvara acestui an. În vârstă de 75 de ani, solistul trupei The Rolling Stones a alergat şi a sărit pe scena îngustă amenajată în interiorul stadionului din Chicago.

Formaţia britanică, înfiinţată în urmă cu peste 50 de ani, a deschis show-ul cu piesa „Street Fighting Man”, ce a fost urmată de cântecul „Let’s Spend the Night Together”.

„E minunat să mă aflu din nou pe Soldier Field – pentru a opta oară”, a declarat Mick Jagger, înainte de a interpreta al treilea cântec din program, „Tumbling Dice”, scrie Agerpres.

Toţi cei patru membri ai trupei The Rolling Stones au depăşit pragul vârstei de 70 de ani. Chitaristul Keith Richards are tot 75 de ani, la fel ca Mick Jagger. Basistul Ronnie Wood are 72 de ani, iar toboşarul Charlie Watts este cel mai vârstnic membru al grupului, împlinind 78 de ani pe 2 iunie.

Turneul nord american al legendarei trupe britanice, intitulat „No Filter”, ar fi trebuit să înceapă pe 20 aprilie cu un show la Miami, însă medicii l-au anunţat pe Mick Jagger la sfârşitul lunii martie că avea nevoie de o intervenţie la nivelul unei valve cardiace.

Mick Jagger a publicat la acea vreme un mesaj pe Twitter: „Sunt devastat că trebuie să amânăm turneul, însă voi munci din greu pentru a reveni pe scenă cât mai curând posibil”.

Un agent de presă al artistului britanic a anunţat în aprilie că rockerul a suportat cu bine o intervenţie chirurgicală şi că medicii se aşteaptă ca Mick Jagger să beneficieze de o recuperare completă. Toate concertele anunţate iniţial au fost menţinute în noul calendar al turneului american, în care muzicienii britanici au adăugat şi o nouă destinaţie: New Orleans.

Un al doilea concert pe Soldier Field, stadionul pe care joacă echipa de fotbal american Chicago Bears, este programat pentru marţi seară.

Whiskey Myers va cânta în deschiderea show-ului formaţiei britanice. Oraşul Chicago, considerat o veritabilă patrie a muzicii blues şi o importantă sursă de inspiraţie pentru formaţia The Rolling Stones, a reprezentat o alegere logică ca punct de debut pentru acest turneu nord-american.

Trupa The Rolling Stones s-a întors la originile sale blues în 2016, odată cu lansarea discului „Blue & Lonesome”, care i-a adus formaţiei britanice premiul Grammy la categoria „cel mai bun album de blues tradiţional”.

Turneul „No Filter”, în care The Rolling Stones va interpreta multe dintre piesele sale intrate în legendă, va include concerte în Florida, Texas, Arizona, California, Washington, Colorado, Pennsylvania, Massachusetts şi New Jersey. Biletele deja vândute pentru datele originale au rămas valabile pentru noile show-uri, însă spectatorii care nu vor putea să asiste la aceste concerte vor putea să primească contravaloarea tichetelor completând o solicitare pe site-ul Ticketmaster.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro