Sari direct la conținut

Cutremur în Olanda: Partidul Libertății al lui Wilders câștigă alegerile generale (exit-poll-uri) / El a promis un referendum privind apartenența la UE

HotNews.ro
Geert Wilders, Foto: Jaap Arriens / Alamy / Profimedia Images
Geert Wilders, Foto: Jaap Arriens / Alamy / Profimedia Images

Partidul olandez de dreapta al lui Geert Wilders, considerat a avea un discurs islamofob, a câștigat miercuri alegerile legislative, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne, într-un cutremur politic care se va resimți mult dincolo de granițele Olandei, potrivit AFP.

Partidul PVV (Partidul Libertății) și-a adjudecat 35 de mandate și o victorie electorală confortabilă, potrivit sondajului Ipos.

Alianța de stânga a lui Frans Timmermans s-a clasat pe locul al doilea, cu 26 de locuri. Partidul de centru-dreapta VVD a obținut 23 de locuri, potrivit sondajului.

Dacă va fi confirmată de rezultatele finale, victoria lui Wilders marchează o cotitură bruscă spre dreapta care va fi primită cu îngrijorare la Bruxelles: PVV a promis un referendum privind apartenența Olandei la Uniunea Europeană.

„S-ar putea să nu fie ceea ce caută alte partide din Europa sau alte țări, dar hei, asta e democrația”, a declarat politicianul în vârstă de 60 de ani după ce și-a exprimat votul.

Mesaj anti-imigrație

Mesajul său anti-imigrație, care include închiderea granițelor și deportarea imigranților ilegali, pare să fi avut ecou în rândul alegătorilor olandezi.

Dar, deși Wilders pare să fi triumfat în sondaje, nu este clar dacă va putea forma o coaliție de guvernare.

Liderii celorlalte trei partide principale au dat asigurări că nu vor participa la o coaliție condusă de PVV.

Kate Parker, de la Economist Intelligence Unit, a declarat că acest lucru ar duce la un „impas constituțional” în cea de-a cincea economie a UE.

„Țara mea este atacată”

Geert Wilders și freza sa au fost un element fix în peisajul politic olandez timp de decenii.

Fără să se sfiască să-i numească pe marocani „gunoaie” sau să organizeze concursuri pentru caricaturi ale profetului Mahomed, Wilders și-a construit cariera pe o cruciadă împotriva a ceea ce el numește o „invazie islamică” a Occidentului.

Nici conflictele sale cu justiția olandeză – care l-a găsit vinovat de insultarea marocanilor – nici amenințările cu moartea împotriva sa – care l-au ținut sub protecția poliției din 2004 – nu l-au descurajat.

„Nu am niciun regret că am luptat pentru libertate”, a declarat Wilders într-un interviu acordat AFP în ajunul alegerilor din 2021. „Bineînțeles că iau atitudine, sunt atacat, țara mea este atacată”.

Wilders, care a încercat să atenueze o parte din retorica sa populistă și să se concentreze pe alte preocupări ale alegătorilor, a sfârșit prin a depăși așteptările.

Există „probleme mai importante decât lupta împotriva valului de solicitanți de azil și imigranți”, a declarat el într-una dintre ultimele dezbateri electorale, adăugând că este pregătit să lase deoparte opiniile sale despre islam pentru a guverna.

În timp ce imigrația a rămas o problemă cheie în campanie, olandezii erau chiar mai preocupați „dacă mai au bani în portofel”, a insistat el.

El a promis să se concentreze mai mult pe „securitate și sănătate” decât pe opoziția sa față de islam.

Politicianul i-a asigurat pe jurnaliștii de la Haga, după vot, că va fi prim-ministru pentru „toată lumea din Olanda, indiferent de religie, origine, sex sau orice altceva”.

„Nexit”- ieșirea Olandei din UE

Dar manifestul PVV și-a păstrat tonul xenofob caracteristic.

„Solicitanții de azil se ospătează cu delicioase bufete gratuite pe vasele de croazieră, în timp ce familiile olandeze trebuie să își reducă din cumpărăturile lor”, se arată în manifest.

Printre măsurile anti-imigrație propuse se numără reintroducerea controalelor la frontierele olandeze, reținerea și expulzarea imigranților ilegali, returnarea solicitanților de azil sirieni și reintroducerea permiselor de muncă pentru lucrătorii intra-UE.

În ceea ce privește islamul, manifestul PVV spune: „Olanda nu este o țară islamică. Nu există școli islamice, coran sau moschei”.

Propune interzicerea purtării vălului pe cap în clădirile guvernamentale.

În ceea ce privește politica externă, el pledează pentru o abordare „Olanda mai întâi”, care include închiderea reprezentanței sale din Ramallah și întărirea legăturilor cu Israelul, în special prin mutarea ambasadei sale la Ierusalim.

Un „referendum obligatoriu” privind un „Nexit” – ieșirea Olandei din UE – se află, de asemenea, pe ordinea de zi, la fel ca și o „oprire imediată” a ajutorului pentru dezvoltare.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro