VIDEO Peste 300 de intervenții ale pompierilor în case și locuri publice inundate în București și Ilfov, după ploaia de vineri
Pompierii au intervenit de la începutul avertizării meteo și până în această dimineață în peste 300 de cazuri pentru extragerea apei acumulate în locuințe, curți, subsoluri și locuri publice din București și județul Ilfov, informează ISU București-Ilfov.
”Și în aceste momente suntem în sprijnul cetățenilor din orașul Pantelimon cu motopompe pentru extragerea apei.
Acțiunile noastre vor continua, atâta timp cât populația are nevoie de ajutorul nostru!”, arată un comunicat al ISU București-Ilfov.
Mai multe localități din țară, dar și municipiul București și județul Ilfov au fost aseară sub avertizare de Cod portocaliu de ploi, grindină și intensificări ale vântului.
Pe unele artere din București, canalizările au refulat, nemaifăcând față cantităților mari de apă.