Sari direct la conținut

DOCUMENT ​AEP a scos din proiectul de OUG pentru modificarea legii referendumului articolul care-i interzicea lui Iohannis să cheme românii să voteze DA / A rămas însă prevederea cu cvorumul majorat

HotNews.ro
Iohannis, în Piata Universitatii, Foto: AGERPRES
Iohannis, în Piata Universitatii, Foto: AGERPRES

​Din proiectul actualizat al textului de ordonanță de urgență de modificare a legii referendumului a dispărut prevederea care-i interzicea președintelui să cheme românii să voteze DA la consultarea pe teme de justiție, programată în aceeași zi cu europarlamentarelor.

Potrivit documentului publicat pe site-ul Autorității Electorale Permanente (AEP), în proiectul de OUG a rămas însă prevederea prin care cvorumul de prezență pentru validarea referendumului este majorat. Mai exact procentul de 30% de prezență se calculează raportat la numărul alegătorilor din registrul electoral și nu la cel din listele electorale permanente. Numărul alegătorilor din registru este mai mare cu aproape 600.000 față de cel din liste.

CONSULTĂ AICI FORMA ACTUALIZATĂ A PROIECTULUI DE OUG

Alineatele (2) şi (3) ale articolului 5 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

  • „(2) Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în Registrul electoral la data votării.
  • (3) Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi în Registrul electoral la data votării.”

Potrivit ultimelor date ale AEP, Numărul total de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 28 februarie 2019 este de 18.937.258. Un număr de 18.266.936 de cetățeni au domiciliul sau reședința în țară, iar 670.322 au domiciliul în străinătate și sunt posesori de pașaport CRDS.

Spre comparație, la referendumul pentru familie, prezența la vot a fost calculată raportând numărul cetățenilor prezenți la vot la numărul alegătorilor înscriși în listele electorale permanente, respectiv 18.278.496. Astfel, dacă la referendumul pentru familie era nevoie de un cvorum de prezență de 5.483.548, la referendumul convocat de președinte acesta ar fi de 5.681.177, adică cu aproape două sute de mii mai mare.

Proiectul de OUG nu figurează pe ordinea de zi publicată de Guvern pentru ședința de miercuri, însă acesta poate fi introdus pe cea suplimentară.

De altfel, premierul Viorica Dăncilă a declarat că în ședința de miercuri Guvernul va emite o ordonanață de urgență care vizează legislația electorală, în contextul în care Autoritatea Electorală Permanentă a solicitat unele modificări în acest sens pentru referendumul din 26 mai și alegerile europrlamentare.

„Pentru mine ca premier este foarte important să ne ocupăm de buna organizare a alegerilor europarlamentare și a referendumului. Ieri a fost ședința pregătitoare și vom vedea care este forma finală. Eu nu pot să impun, trebuie să discutpm cu secretearul general, cu cei care au avizat acest act normativ „, a declarat Viorica Dăncilă.

Întrebată cu privire la unele prevederi legate de interdicția autorităților publice, inclusiv președinte, de a se implica în campanie pentru referendum, Dăncilă a spus: „Eu nu am văzut textul, acum iau fiecare act normativ și vedem care e forma finală. Actul normativ trebuie adoptat mâine în ședința de guvern”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro