Sari direct la conținut

Grecia ar putea cere Germaniei 300 miliarde de euro daune pentru cel de-Al Doilea Război Mondial

HotNews.ro
Alexis Tsipras, Foto: Agerpres/EPA
Alexis Tsipras, Foto: Agerpres/EPA

Parlamentul grec a votat, miercuri, pentru demararea unei campanii diplomatice pentru a determina Germania să plătească pentru daunele provocate de ocupația nazistă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, scrie Reuters.

O comisie parlamentară a declarat în 2016 că refacerea statului după ocupația nazistă din cel de-Al Doilea Război Mondial a costat peste 300 de miliarde de euro. Cu toate acestea, propunerea de miercuri, care este susținută atât de coaliția de guvernământ, cât și de parlamentarii opoziției, nu a menționat nicio cifră.

Votul va încuraja în continuare legăturile cu Germania, care a fost acuzată de mulți greci pentru măsurile dure de austeritate impuse în schimbul împrumuturilor din timpul crizei financiare.

Propunerea, care vine înaintea alegerilor din octombrie, solicită guvernului să facă apel la „toate măsurile legale și diplomatice care se impun pentru a satisface cererile Greciei”.

„Este datoria noastră istorică și morală”, a declarat premierul Alexis Tsipras la încheierea dezbaterii care a durat aproape 12 ore.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro