Sari direct la conținut

Doctorii decid luni dacă îl operează pe Dragnea. PSD amâna validarea listelor la europarlamentare

HotNews.ro
Liviu Dragnea, Foto: Agerpres
Liviu Dragnea, Foto: Agerpres

Codrin Ștefănescu a declarat duminică seară, la Antena 3, că l-a vizitat pe Liviu Dragnea la spital, iar medicii urmează să decidă luni dacă îl vor opera pe liderul PSD. Secretarul general al PSD a precizat că va fi amânată pentru o săptămână validarea în CEx a listei candidaților la europarlamentare. Amintim că luni, la Înalta Curte, este programat un nou termen în dosarul angajărilor fictive, în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanţă la trei ani și jumătate de închisoare cu executare.

„Am fost să-l vizitez pe Liviu Dragnea la spital cu Mircea Drăghici, exact când ne-am întors de la Brăila. Părerile doctorilor sunt împărțite. Adică doi dintre marii noștri sepcialiști spun că n-ar fi nevoie de o intervenție chirurgicală, alți doi spun că e nevoie de două intervenții chirurgicale și urmează ca în seara asta și mâine dimineață după ce mai fac un set de analize să ajungă la o concluzie comună. El ar dori să nu se ajungă la operație. Este o dublă hernie și are și o problemă la gât. E o chestiune cervicală. Urmează ca mâine să primim un răspuns exact. În orice caz, va trebui să stea la pat în următoarele câteva zile obligatoriu. Prin urmare va trebui să oprim turneul în țară. La sfârșitul săptămânii aveam de vizitat colegii noștri din orașele județen din Cluj, Sibiu și Brașov. E foarte posibil să amân aceste conferințe. Mâine voi vorbi cu colegii mei și o să trimit o circulară în sensul acesta, în funcție de ce aflăm mai multe de la medici”, a afirmat Codrin Ștefănescu, duminică seara, într-o intervenție telefonică la Antena 3, potrivit Mediafax.

Luni urma ca Biroul Permanent al PSD să se întrunească, iar în cursul săptămânii era programat CEx, cu prezentarea listei candidaților la alegerile pentru Parlamentul European.

„Trebuia să facem Birou Permanent al partidului mâine (luni – n.r.), asta era înainte de a face CEx, în care urma să stabilim lista candidaților la europarlamentare. Marți sau joi, erau două variante. O să amânăm săptămâna aceasta tot”, a spus Ștefănescu.

Totodată, strângerea de semnături pentru lista de candidați PSD se va finaliza în săptămâna următoare și va fi depusă tot în această perioadă.

„Eu mâine voi trimite o circulară tuturor candidaților pentru a-și depune dosarele complete la partid. În cursul zilei de mâine și poimâine vom finaliza strângerea de semnături din țară. Cred că vom depăși 1.300.000 de semnături pe care o să le depunem în cursul acestei săptămâni. Partidul funcționează”, a afirmat secretarul general al PSD.

Acesta a mai spus că, în opinia sa, Liviu Dragnea se va recupera foarte repede pentru că „este un om foarte ambițios și hotărât”.

Liviu Dragnea a început să acuze dureri de spate în special după discursul de la Târgoviște, de vineri, acolo unde a și menționat la pupitru că este foarte rece. Președintele social-democraților a fost în aceste zile în turneu la organizațiile locale PSD, iar duminică ar fi trebuit să fie la Brăila. El a mers în final la spital, pentru efectuarea unui RMN și a unor analize medicale.

Duminică dimineață, secretarul general al PSD Codrin Ștefănescu a anunțat că doctorii au decis să îl interneze în spital pe Liviu Dragnea, din cauza problemele pe care le are la spate. Ulterior, într-o intervenție la Antena 3, Codrin Ștefănescu a declarat că ar fi vorba de o dublă hernie de disc.

Luni este termen în procesul lui Dragnea la ICCJ

Luni, pe 18 martie, judecătorii de la Înalta Curte au programat un nou termen în dosarul privind angajările fictive de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Teleorman, în care liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanţă la trei ani și jumătate de închisoare cu executare.

Dosarul a fost amânat de mai multe ori, începând din septembrie anul trecut, din cauza controverselor privind constituirea completurilor de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

La termenul precedent, Liviu Dragnea a cerut să fie audiat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro