Consiliul General a aprobat înființarea a două noi societăți municipale care vor prelua activitatea RADET. PNL a susținut proiectul
Consiliul General al Municipiului București a aprobat marți înființarea unei noi companii municipale care să preia sistemul de încălzire centralizată din București – RADET. Este vorba despre Compania Municipală Termoenergetica București, care va avea acționari Municipiul București (99,999%), Comuna Chiaja și Orașul Popești, iar scopul său este producerea, transportul și distribuția energiei termice, serviciul public fiind delegat către aceasta. CGMB a aprobat și înființarea Companiei Municipale Energetica Servicii București, care va presta serviciile conexe, respectiv întreținerea rețelelor de termoficare, acesta urmând să gestioneze și fonduri europene. Compania va avea aceiași acționari.
Cele două companii se vor forma în urma reorganizării și divizării Companiei Municipale Energetica, urmând ca la final aceasta să fie dizolvată. Reamintim că hotărârea Consiliului General prin care această companie a fost înființată a fost anulată în instanță de USR, alături de hotărârile de înființare a altor 21 de companii municipale.
Cătălin Deaconescu, consilier PNL care s-a opus acestui proiect, a declarat că este doar o chestiune de timp până și cele două hotărâri vor fi desființate în instanță. Si consilierii USR, care s-au opus înființării celor două companii municipale, au declarat că prin votul de azi, Gabriela Firea a fost absolvită de orice răspundere în cazul Companiei Municipale Energetica, a cărei hotărâre de înființare a fost anulată în instanță.
”Municipiul Bucureşti propune, pentru continuarea serviciului de alimentare cu energie termică, aprobarea înființării Companiei Municipale Termoenergetica Bucuresti S.A., societate comercială pe acțiuni care sa îndeplinească condițiile unui Operator Regional, dar si condițiile de atribuire directă a contractului de delegare a activităţii de producere, distribuţie, transport şi furnizare a energiei termice, în aceste condiţii, având în vedere iminenta intrării în procedura falimentului a RADET. Necesitatea înfiinţării noii companii se justifică prin faptul că în prezent piaţa transportului, distribuţiei şi furnizării energiei termice din Municipiul Bucuresti este o piaţă de monopol, întrucât RADET este singurul operator care prestează acest serviciu, în sistem centralizat, la nivelul Municipiului Bucuresti, reţeaua fiind de utilitate publică. Însă in prezent regia se află în insolvență”, se arată în proiectul de hotărâre privind înființarea Termoenergetica. Angajații RADET vor fi transferați la noua companie.
După înființare, această urmează să asigure serviciul de producere și furnizare a a energiei termice în locul RADET.
”Pentru îndeplinirea serviciului public de alimentare cu energie termică, activitatea prestată de RADET Bucureşti va fi asigurată în regim de continuitate, permanent, până la preluarea acesteia de către Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti S.A. La data preluării serviciului de către Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti S.A, se va retrage calitatea de operator al serviciului public de alimentare cu energie termică a RADET Bucureşti”, se arată în proiectul de hotărâre adoptat.
Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti S.A. va prelua de la Compania Municipală Energetica contractele de mentenanță încheiate de cea din urmă cu municipalitatea:
– contractul care are ca obiect „Reabilitarea sistemului de termoficare ala Municipiului Bucureşti” – reabilitare sistem de termoficare pe 63 km;
– contractul de execuție de lucrări pentru Modernizarea Centrală termică Amzei;
– contractelor de lucrări privind execuţia şi finalizarea de reparaţii instalaţiile aflate în incinta spitalelor aflate în subordinea Primăriei Municipiului Bucureşti, contractul de prestări servicii „Servicii tehnice de exploatare, operare, mentenanţă preventivă pentru instalaţii sanitare, termice, ventilatie, instalații de stins incendiu, instalații electrice de joasă tensiune și instalații de curenţi slabi, ascensoare, – Arena Națională”
Totodată noua companie va prelua de la Compania Municipală Energetica București si proiectul aferent montării staţiilor de încărcare electrică pe întreg arealul Municipiului Bucureşti, dar și proiectul „Platforma mobilă pentru suport termic şi electric, utilizată la mentenanţa şi dezvoltarea proceselor industriale (ProEnerg)” ce a fost declarat admis în urma etapei de verificare a conformității administrative şi eligibilităţii (faza A), urmând si faza B a evaluării.
Cel mai important este însă că societatea ca derula proiectele de modernizare a rețelelor pe fonduri europene.
”Cel mai important este proiectului POIM/43/7/2/Cresterea eficientei energetice în sistemul centralizat de furnizare a energiei termice în Municipiul Bucureşti „Reabilitarea sistemului de termoficare al Municipiului Bucureşti, proiect în cuantum de 176.470.588 EUR prin Programul Operational Infrastructură Mare 2014-2020”, se mai arată în proiectul de hotărâre de înființare a companiei.
Pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu General de pe 26 februarie se află și un prroiect de hotărâre pentru avizarea studiilor de oportunitate privind modalitatea de gestiune a serviciului public de alimentare cu energie termică – activitățile de producere, transport, distribuție și furnizare a energiei termice în arealul deservit de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică București – Ilfov, avizarea documentaţiei de atribuire a contractului de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică în arealul deservit de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică București – Ilfov, acordarea către aceasta a mandatului special pentru delegarea gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică și atribuirea directă a contractului de delegare către operatorul regional Compania Municipală Termoenergetica București S.A.
Consiliul de Administrație al Termoenergetica este format din:
– Alexandru Burghiu
– Iuliu Gogescu
– Speranta Cliseru
– Nicu Ciolan
– Cristian Beu
– Violeta Malaia
– Daniel Alexandru
Consiliul de Administrație al Compania Municipale Energetica Servicii este format din:
– Sorin Chiriță
– Marius Coajă
– Mihai Marinescu
– Vasile Ardenel
– Ardeleanu Georgiana
– Cătălin Militaru
– Trifan Laura Mihaela
Proiectul a stârnit mai multe controverse, doi consilieri PNL neparticipând la vot: Cătălin Deaconescu și Ciprian Ciucu.
”Trec peste imperfecțiunile acestui proiect, va avertizez însă că e o chestiune de timp până când o instanța va constată că și această hotărâre este nelegală. De asemenea , fără schimbarea modelului economic pe baza căruia funcționează SACET , și această nouă companie va înregistra debite foarte repede, în șase luni de la preluarea sitemului. Suntem iarăși puși în față faptului împlinit, doar mimat dialogul cu opoziție, iarăși aflăm în ședința cine vor fi administratorii noilor companii. Cine sunt acești salvatori ai bucureștenilor? Cine îi propune și ce îi recomandă? Însă evident, noi suntem responsabili și nu putem lasa bucureștenii fără apă și căldură Fondurile europene sunt că și pierdute – va asumați în față consiliului și a bucureștenilor că veți accesa acei bani?”, a declarat Cătălin Daaconescu, consilier PNL.
Nici USR nu a votat pentru. Consilierii USR au cerut retragerea de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General. Gabriela Firea încearcă să-și acopere ilegalitățile cu alte ilegalități, iar acest proiect este un șantaj la adresa bucureștenilor și riscă să îngroape definitiv termoficarea în București, susțin reprezentanții USR București.
”În proiectul menționat a fost strecurată și o frază care o salvează pe Gabriela Firea de orice răspundere în cazul companiei municipale și mai ales în cazul celor 300 de milioane de euro dați acesteia din bani publici. Mai precis, articolul nr. 23 stabilește următoarele: ”Compania Municipală Energetica București S.A. continuă activitatea conform tuturor HCGMB (conform anexei) adoptate până în prezent”. Problema este că în anexa indicată este trecută și hotărârea pe care Curtea de Apel București a declarat-o ca fiind ilegală. Cu alte cuvinte, Gabriela Firea vrea să valideze retroactiv, prin votul consilierilor municipali și sub presiunea falimentului RADET, o hotărâre declarată ilegală de justiție”, se arată într-un comunicat USR București.
”Acea frază strecurată abil în proiectul de hotărâre are un singur scop, și anume să-i salveze pielea Gabrielei Firea în problema înființării companiilor municipale. Altfel, dacă lucrurile rămân așa cum sunt în prezent, atât ea cât și cei care i-au fost alături în acest demers ilegal, ar trebui să plătească din buzunar prejudicii enorme aduse bugetului Capitalei. Problema cea mai mare este însă că Gabriela Firea condiționează salvarea propriei persoane de salvarea termoficării în București. În forma actuală, proiectul nu poate trece, pentru că ar însemna ”albirea” tuturor companiilor. Însă dacă proiectul nu trece, atunci soluția la problema termoficării în București este iarăși amânată. Prin urmare, îi cer Gabrielei Firea să retragă proiectul, să-l modifice de urgență astfel încât să poată fi votat în Consiliu. Altfel, va trebui să-și asume vina nu doar pentru dezastrul companiilor municipale, ci și pentru falimentul termoficării în București” a declarat Roxana Wring, președinte USR București și consilier municipal.
Soluția propusă de USR București presupune ca termoficarea în București să fie asigurată de o entitate juridică nouă, construită de la zero, pe baze legale, transparente, cu respectarea principiilor de guvernanță corporativă și cu soluții agreate cu toți actorii implicați. Orice altă soluție care ignoră legea sau care eludează aplicarea deciziei instanței nu poate fi acceptată pentru că ar crea un precedent extrem de periculos pentru banul public, potrivit sursei citate.