Sari direct la conținut

Nicolicea ar vrea amendă sau închisoare pentru procurorii care protestează: „Suspendarea activității reprezintă infracțiune și se pedepsește ca atare”

HotNews.ro
Eugen Nicolicea, Foto: Agerpres
Eugen Nicolicea, Foto: Agerpres

Eugen Nicolicea, unul dintre vârfurile de lance ale PSD la modificarea legilor justiției, susține că procurorii care au suspendat activitatea au comis o infracțiune și ar trebui pedepsiți. Mai exact el spune că aceștia au intrat, de fapt în grevă, fapt interzis de lege și care se pedepsește cu închisoare de la 1 lună la 1 an sau amendă.

„Legea română nu lasă loc de interpretări în ceea ce privește prevederile potrivit cărora suspendarea activității unităților de parchet reprezintă infracțiune și se pedepsește ca atare, astfel:

-potrivit articolului 181 al Legii 62/2011 a dialogului social, “prin grevă se înţelege orice formă de încetare colectivă şi voluntară a lucrului într-o unitate”. Având în vedere că suspendarea temporară a activității înseamnă încetarea acesteia pe o terioadă de limp limitată, suspendarea colectivă și voluntară, chiar temporară, se încadrează în definiția grevei;

-articolul 202 specifică foarte clar că procurorii și judecătorii nu pot declara grevă;

-la articolul 218 se precizează că declararea grevei cu încălcarea art.202 constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 lună la 1 an sau amendă”, se arată într-un comunicat de presă al lui Nicolicea.

Într-un interviu pentru HotNews.ro, procurora Antonia Diaconu, co-președinte al Asociației „Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor”, a susținut că protestele magistraților nu pot fi asimilate grevei deoarece nu este vorba de revendicări salariale. „

Libertatea de exprimare prevăzută de art. 10 al Convenției este una din libertățile fundamentale ce are un loc special în orice societate democratică, fiind o garanție a acesteia. Protestul nostru vizează o problemă de interes general pentru sistemul de justiție, astfel că nu pot fi admise restrângeri în privința libertății de exprimare. O astfel de abordare este constantă în jurisprudența CEDO. Nu avem de ce să ne fie teamă de consecințe, întrucât acum nu este vorba de o grevă, nu avem revendicări salariale, nu ne dorim decât respectarea independenței justiției și a statului de drept”, a spus Diaconu.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro