Sari direct la conținut

Cazul Gavrilescu / Europarlamentar italian pentru HotNews.ro: “Vom face o interpelare la Comisia Europeană”

HotNews.ro
Protest pro Madalina Gavrilescu , Foto: Hotnews
Protest pro Madalina Gavrilescu , Foto: Hotnews

Câteva zeci de manifestanţi au protestat vinerea trecută în faţa Prefecturii din Roma, cerând anularea decretului de expulzare a Mădălinei Gavrilescu, româncă stabilită de zece ani la Roma şi care a primit ordin de expulzare din Italia şi interdicţia de a reveni în Peninsulă în următorii cinci ani.

Protestatarii au solicitat anularea decretului de expulzare a Mădălinei. Printre ei: exponenţi ai mediului academic, experţi de drept, jurnalişti, activişti în diferite organizaţii neguvernamentale, cu care HotNews.ro a stat de vorbă. O petitie publică online de susținere a strâns peste 800 de adeziuni, iar “Il Manifesto” a publicat lista primilor 278 de semnatari, printre care se numără cercetători şi profesori de la universităţi din Italia, Danemarca, Olanda, USA, Ungaria, România, Franţa, Spania, Marea Britanie, Portugalia, Brazilia, alături de experţi de drept, jurnalişti, scriitori, regizori, reprezentanţi ai ONG-urilor.

Interpelare la Comisia Europeană

Parlamentarul european Eleonora Forenza ne-a anunţat că va face o interpelare la Comisia Europeană.

“Am semnat petiţia prin care cerem revocarea ordonanţei de îndepărtare a Mădălinei, pentru că e vorba de un act josnic, prin cultura politică pe care o exprimă, conţine o echivalare a participării politice cu lipsa de integrare socială (…) în ceea ce priveşte cazul Mădălinei, credem că este şi mai scandalos, având în vedere că ea este un cetăţean european, şi Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene prevede, la articolul 18, faptul că nu poate exista discriminare între cetăţenii europeni, pornind de la criteriul cetăţeniei. De aceea, vom face o interpelare la Comisia Europeană în legătură cu acest decret de îndepărtare, dacă nu va fi retras imediat”.

Europarlamentarul italian a mai precizat: “avem de-a face cu lipsa unei infracţiuni penale şi un decret de îndepărtare – situaţie care întoarce Italia la o cultură juridică de acum câteva zeci de ani, ceea ce e inacceptabil”.

“Să nu se creeze un precedent periculos”

Cazul Gavrilescu nu este singurul de acest fel, spune deputata Forenza: “Europa este preocupată de ceea ce se întâmplă în Italia, aşa cum s-a văzut în mai multe ocazii. Italia nu trebuie să fie o parte din acel val negru ce riscă să copleşească Europa, cazul Mădălinei să nu devină un precedent periculos”.

“În momentul în care o persoană se implică în viaţa politică, socială, a comunităţii în mijlocul căreia trăieşte, în momentul în care acţionează pentru un interes colectiv, nu unul personal, atunci avem de-a face cu o adevărată formă de integrare. Este exact ceea ce susţin instituţiile europene, ca o formă maximă a integrării. Mădălina este acuzată de lipsă de integrare, dar realitatea este exact opusă! Ea a ales o formă de participare activă şi, paradoxal, este pedepsită pentru alegerea ei”, a spus pentru HotNews.ro cercetătorul şi istoricul Michele Colucci, unul din primii semnatari ai petiţiei, autor al volumului “Istoria imigraţiei străine în Italia”.

Marcello Zuinisi, reprezentantul Asociaţiei “Nazione Rom”, ne arată un document al Ministerului de Interne: “Este o directivă a Ministerului din septembrie 2018, prin care şeful de cabinet al lui Matteo Salvini cere prefecturilor ca, în caz de ocupare a unor imobile, să se ofere imediat asistenţă persoanelor care se află în situaţii extreme, să fie constituite comitete interinstituţionale, care să găsească soluţii la acele cazuri. Ocuparea de imobile este infracţiune, dar în anumite cazuri legea prevede ca dreptul la proprietate să treacă în plan secund, în prezenţa unor cazuri extreme. Si în orice caz este nevoie ca statul să găsească soluţii alternative. Mădălina este o activistă, luptă împotriva rasismului şi pentru dreptul la o casă, ea trebuie să rămână în Italia”.

Petiție cu 800 de adeziuni

Margherita Grazioli, unul din organizatorii protestului de la Roma, afirmă că petiția online de de susținere a Mădălinei Gavrilescu a adunat peste 800 de semnături: “Petiţia a adunat peste 800 de adeziuni, dintre care, la Prefectură, am adus 280 de semnături de la persoane din mediul academic, juridic, cultural. Credem că este un decret rasist, violent şi ilegitim. Acum, noi aşteptăm decizia judecătorului. Între timp, potrivit legii italiene, decretul este suspendat, în aşteptarea unei hotărâri judecătoreşti”.

Reacţiile românilor din Italia

În mediul virtual s-au inregistrat numeroase reacții de susţinere în favoarea Mădălinei, dar nu au lipsit criticile, sosite din partea unor români din Italia.

“Persoana în cauză a încălcat mai multe legi: participare la manifestări neautorizate, ocupaţie abuzivă de imobile, opoziţie la acţiunile forţelor de ordine. Într-un stat democratic cum este Italia, aceste comportamente sunt pedepsite de lege. În cazul unui străin, legea poate sa prevadă expulzarea acestuia. Dura lex, sed lex”, scrie, printre altii, Sorin Nedea, fost candidat la alegerile administrative din Bologna.

Ambasada României în Italia: “Decizia a fost adoptată la propunerea poliţiei”

Ambasada României de la Roma a răspuns solicitării HotNews.ro cu privire la cazul Gavrilescu.

“Misiunea diplomatică s-a autosesizat și a efectuat, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale, în vederea obținerii unor informații suplimentare cu privire la situația juridică a persoanei. În urma demersurilor Ambasadei, autoritățile italiene au precizat faptul că decizia de îndepărtare a fost adoptată, la propunerea autorităților poliției italiene, în baza legislației naționale, care prevede faptul că dreptul de intrare și ședere pe teritoriul italian a cetățenilor UE, indiferent de cetățenie, poate fi limitat printr-un ordin specific, din motive ce țin de securitatea statului. Decizia poate fi contestată în termen de 30 de zile de la notificare. Ambasada României la Roma monitorizează cu prioritate cazul și menține legătura cu autoritățile locale, fiind pregătită să acorde asistență consulară, dacă situația o va impune”.

Răspunsul Prefecturii din Roma

La întrebările HotNews.ro legate de cazul Gavrilescu, subprefectul Romei, Roberto Leone, a răspuns: “în lipsa unui consens scris din partea persoanei interesate, nu putem furniza date cu caracter personal, de aceea ne putem limita la a da un răspuns cu privire la normativa italiană în materie”:

“Articolul 20 din Decretul Legislativ n. 30 din 6 februarie 2007 prevede faptul că dreptul de intrare și ședere pe teritoriul italian a cetățenilor UE, indiferent de cetățenie, poate fi limitat printr-un ordin specific, din motive ce țin de securitatea statului”. Răspunsul continua cu prevederile legislative legate de modalitatea de recurs şi pedeapsa pe care riscă să o primească persoanele care reintră pe teritoriul naţional în termenul indicat de decretul de îndepărtare, respectiv “până la un an de închisoare”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro