Sari direct la conținut

Kovesi, citată la Secția de investigare a magistraților, înființată la propunerea PSD-ALDE: „Se încearcă să fiu oprită să ocup funcția de procuror-șef european”

HotNews.ro
Laura Codruța Kovesi, Foto: AGERPRES
Laura Codruța Kovesi, Foto: AGERPRES

Fostă şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi a anunţat, la Europa FM , că a fost citată la Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie. Structura a fost înființată în acest an, după modificarea legii de către coaliția PSD-ALDE.

Procurorul susţine că are calitatea de suspect într-un dosar în care acuzaţiile sunt de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă.

Laura Codruţa Kovesi remarcă faptul că această citaţie vine în momentul în care ea se pregăteşte să susţină interviul pentru funcţia de procuror-şef european.

„Citația vine înainte de a merge la Parlamentul European la audieri, dar probabil este tot o coincidență. Mi-am cumpărat bilet de avion pentru vineri ca să pot să merg la Bruxelles și să particip la audiere. Am fost astăzi la Înalta Curte și am depus o cerere de amânare pentru un proces care urma să aibă loc luni. La nici câteva ore după ce am depus această cerere, am primit această citație. Este evident că prin această metodă se încearcă oprirea mea în această procedură, se încearcă să nu ocup această funcție, pentru că totuși am șanse, sunt candidatul care s-a situat pe primul loc”, a spus Kovesi.

Fosta șefă a DNA a precizat că în citație „nu sunt descrise faptele”. „Bănuiesc că este vorba despre dosarul în care aș fi fost implicată de aducerea lui Popa Nicolae în țară, desigur, o mare minciună”, a dăugat ea.

Ulterior într-o intervenție la Digi24, Kovesi a calificat situația ca fiind „o răzbunare” pentru că plângerea depusă la CEDO după ce a fost revocată.

„Se încearcă să fiu oprită să ocup această poziție (de procuror șef europaan -n.r.)”, a mai spus ea.

Kovesi a spus că inițial audierea din Parlamentul European trebuia să aibă loc pe 18 februarie, însă a primit joi seară o mail în care era informată oficial că aceasta va avea loc pe 26 februarie.

  • UPDATE 23:55 Kovesi, la Realitatea TV: Cred că citarea a fost făcută ca o răzbunare pentru a plângerea pe care am făcut-o la CEDO. Al doilea motiv îl reprezintă clar o tentativă de a stopa candidatura mea la funcția de procuror-șef
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro