Sari direct la conținut

Avionul armatei trimis la Cairo pentru a aduce în țară 41 de români care au fugit din Gaza s-a stricat. O altă aeronavă duce piese de schimb / Anunțul MApN

HotNews.ro
Aeronave de transport ale Forțelor Aeriene Române, Foto: Agerpres
Aeronave de transport ale Forțelor Aeriene Române, Foto: Agerpres

O aeronavă MApN trimisă în Egipt pentru a repatria al doilea grup de cetățeni români care au reușit să fugă din Fâșia Gaza s-a stricat, iar un alt avion a fost trimis ulterior cu piese de schimb pentru remedierea problemei și pentru a repatria cei 41 de oameni.

19:12 Ministerul Apărării Naționale a anunțat că în condițiile în care echipa tehnică de la bordul aeronavei C-130 Hercules de la Cairo nu a reușit procurarea pe plan local a piesei de schimb pentru remedierea defecțiunii raportate, o aeronavă C-27J Spartan a decolat în jurul orei 18.50 de pe Aeroportul Otopeni cu destinația Cairo, pentru a transporta materialele necesare.

Cele două aeronave militare vor decola de la Cairo imediat după remedierea defecțiunii aeronavei Hercules, estimarea sosirii pasagerilor la Otopeni fiind în jurul orei 3.00, mâine dimineață, a mai transmis MApN.

Avionul armatei române care a fost trimis în Egipt pentru a-i aduce în țară pe cei 41 de români a aterizat pe aeroportul din Cairo, însă nu a mai putut decola spre România, din cauza unei defecțiuni tehnice, a relatat inițial Digi 24, citând surse. MApN a trimis un alt avion în Egipt, cu piese de schimb.

Avionul care s-a stricat trebuia să ajungă în România la ora 17.00.

Cei 41 de cetățeni români și membri de familie evacuați recent din Fâșia Gaza vor porni spre România prin intermediul unui zbor realizat cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale, a anunțat MAE sâmbătă după-amiază pe pagina de Facebook.

„Cetățenii români și membrii de familie au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt prin punctul de frontieră Rafah, în cursul zilei de 9 noiembrie 2023, fiind preluați ulterior de către reprezentanții Ambasadei României în R.A. Egipt. O echipă mobilă a Celulei de Criză a MAE i-a însoțit apoi până la Cairo”, potrivit MAE.

MAE precizează că țara noastră continuă dialogul cu autoritățile israeliene și egiptene în vederea facilitării evacuării și a celorlalți cetățeni români și membri de familie aflați în Fâșia Gaza, în funcție de evoluțiile din teren și de acordul părților implicate.

„În prezent, trei echipe consulare mobile din cadrul Unității de Reacție Rapidă a Celulei de Criză MAE se află în R.A. Egipt, în vederea sprijinirii demersurilor specifice în teren”, a mai spus MAE.

Punctul de frontieră Rafah, folosit pentru evacuarea din Fâşia Gaza în Egipt, a rămas închis pentru tranzitul persoanelor pe întreg parcursul zilei de vineri, a transmis Ministerul Afacerilor Externe.

În cursul acestei săptămâni, primul grup de cetăţeni români şi membri de familie evacuaţi din Gaza, în total 93 de persoane, a ajuns în siguranţă la Bucureşti.

Şeful Executivului, Marcel Ciolacu, şi ministrul de Externe, Luminița Odobescu, au însoţit de la Cairo, miercuri, grupul de cetăţeni români şi membri de familie, potrivit Agerpres.

Aceștia au fost transportatți cu o cursa specială a companiei TAROM, care a aterizat la Baza 90 Transport Aerian.

Nu este primul incident cu un avion militar care s-a stricat în timpul evacuării oamenilor care fug de războiul izbucnit în Orientul Mijlociu.

Într-un exercițiu de imagine, Austria a trimis la câteva zile după atacul sângeros al Hamas din 7 octombrie un avion C-130 Hercules, singurul aflat în dotarea armatei, pentru a aduce cetățeni austrieci în țară din Israel, însă guvernul a fost nevoit să rezerve locuri la o cursă comercială, tot din cauza unei defecțiuni tehnice suferită de bătrâna aeronavă aflată în serviciu din 1960, potrivit Reuters.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro