Comisia Europeană dă oficial undă verde CJ Cluj să construiască spitalul regional, dacă și Guvernul va fi de acord: Vom mobiliza șefii de consilii județene din regiunea nord-vest să susțină proiectul
Comisia Europeană dă undă verde Consiliului Județean Cluj, într-un răspuns oficial transmis marți instituției, să devină titular de proiect, în locul Ministerului Sănătății, și să poată primi direct banii europeni pentru construirea spitalului regional, a declarat, pentru HotNews.ro, președintele CJ Cluj. Alin Tișe spune că va încerca acum să mobilizeze toți președinții de consilii județene din regiunea nord-vest să susțină acest proiect și să ceară Guvernului să cedeze CJ Cluj rolul de beneficiar al proiectului, în condițiile în care „spitalul regional este construit pentru regiunea nord-vest”. Mai ales că, spune el, Guvernul „vrea să amâne începerea construcției până în 2025”.
Consiliul Județean Cluj a primit, marți, răspunsul Comisiei Europene la solicitarea transmisă în decembrie 2018 de a deveni titular de proiect, în locul Ministerului Sănătății, și a primi direct banii europeni pentru construirea spitalului regional.
„Am făcut o solicitare către Comisia Europeană în decembrie și am solicitat să ne comunice dacă Consiliul Județean Cluj poate să fie titular de proiect și dacă putem să obținem noi direct banii europeni pentru spitalul regional. Comisia Europeană ne-a răspuns, prin adresa de astăzi, că da, puteți să fiți titular, sunteți eligibili, cu o singură condiție: ca și Guvernul României să dorească asta și anume Guvernul să modifice ghidul. Este o problemă internă a țării dumneavoastră, dacă Guvernul dorește sau nu să modifice ghidul, iar dacă Guvernul dorește să modifice ghidul, Comisia Europeană este de acord ca și consiliile județene să fie titulari de proiect, să primească bani europeni”, spune Alin Tișe.
„Am primit acest răspuns și voi face o adresă prin care voi cere tuturor consilierilor județeni să își însușească această solicitare, voi cere oficial modificarea ghidului de către Guvern, în așa fel încât noi să putem deveni titulari și voi face o adresă către toți președinții de consilii județene din regiunea nord-vest pentru că spitalul regional este construit pentru regiunea nord-vest și să se implice și ei să susțină acest proiect, ca să putem deveni noi titulari și să putem trage bani europeni în mod direct”, a mai precizat Alin Tișe.
Președintele Consiliului Județean Cluj acuză Guvernul României că „a decis deja să ducă proiectul în exercițiul financiar 2021-2025, asta înseamnă că până în 2025 nu se va începe construirea acestui spital. Este o încercare de a duce proiectele după 2021 din cauză că Guvernul nu mai are bani de co-finanțarea proiectelor.”
„Până la urmă, este așa de important cine face spitalul?”, se întreabă președintele Consiliului Județean Cluj.
Alin Tișe adaugă că „Terenul pe care se construiește era proprietatea Consiliului Județean. Am predat acest teren cu titlu gratuit Ministerului Sănătății tocmai pentru a se face spitalul, dar dacă ei tot amână, atunci eu nu mai am niciun interes să dau acest teren gratuit și ei să amâne încă 5 ani – 10 ani până vor construi spitalul. Scopul pentru care s-au predat aceste terenuri a fost acela de a se începe construcția spitalului acum, nu peste 5 ani sau peste 7 ani.”
- Sorina Pintea susține că, cu cât se fac mai târziu, spitalele vor fi mai ieftine
Spitalele regionale (Iași, Craiova și Cluj) ar urma să fie construite după anul 2021, însă cu un procent mai mare de co-finanțare din fonduri europene, România solicitând o majorare a procentului de co-finanțare din bani europeni, în exercițiul financiar 2021-2027, de la 50% la 85% – este explicația ministrului Sănătății, Sorina Pintea, pentru amânarea proiectelor celor 3 spitale.
„Nu s-a întârziat pentru că n-a vrut Guvernul sau n-a vrut Ministerul Sănătății, ci pentru că există niște proceduri pe care acești consultați le-au respectat și pe mine mă mâhnește că anumite comunități locale care nu au fost atât de implicate spun că Ministerul Sănătății și Guvernul nu vor”, susținea ministrul Sănătății, în decembrie 2018.
Construcția celor 3 spitale ar urma să înceapă „pe exercițiul financiar 2021-2027, solicitând o majorare a procentului de co-finanțare a Uniunii Europene, de la 50% la 85%. Eu spun că este un lucru foarte bun și că aceste spitale sunt tot mai aproape de certitudine, pentru că și sursa de finanțare este foarte clară în acest moment”, mai spunea atunci Sorina Pintea.
Ministrul Sănătății mai spunea, în decembrie anul trecut, că „Valoarea unui spital este de 400 de milioane de euro – construcție plus dotare. Pentru că în 2014, când s-au cerut bani pentru spitale regionale, s-au cerut doar pentru construcție – co-finanțarea României fiind de 50% și co-finanțarea Europei de 50%. De aceea sumele alocate erau mai mici. Așa s-au făcut estimările în 2014. De la 100 de milioane de euro pe spital la 400 de milioane de euro este o mare diferență și cred că era de datoria noastră să găsim surse viabile astfel încât aceste spitale să se facă.”
„În momentul în care am avut ultimele discuții, la Bruxelles, cu consultanții Băncii Europene de Investiții – pentru că Ministerul Sănătății a fost la Bruxelles să solicite fonduri suplimentare în 27 septembrie, iar răspunsul a fost „Nu avem” – în momentul în care consultații au spus „Vom preda studiul de fezabilitate”, am luat legislația și am verificat care sunt termenele. Ajungeam cu începutul construcției efectiv 2020-2021. Și atunci, după o discuție cu doamna prim ministru, și ulterior cu doamna comisar Corina Crețu, s-a decis că fazarea ar fi o soluție foarte bună. Adică să începem construcția pe exercițiul financiar 2021-2027, solicitând o majorare a procentului de co-finanțare a Uniunii Europene, de la 50% la 85%. Eu spun că este un lucru foarte bun și că aceste spitale sunt tot mai aproape de certitudine, pentru că și sursa de finanțare este foarte clară în acest moment”, a adăugat Sorina Pintea.
Ministrul Sănătății a mai susținut că „Nu s-a întârziat pentru că n-a vrut Guvernul sau n-a vrut Ministerul Sănătății, ci pentru că există niște proceduri pe care acești consultați le-au respectat și pe mine mă mâhnește că anumite comunități locale care nu au fost atât de implicate spun că Ministerul Sănătății și Guvernul nu vor. Vrem, o să atragem aceste fonduri și vom construi aceste spitale, dar cred că trebuie să le construim cu costuri cât mai mici pentru România, dacă există aceste fonduri europene. Eu sper că s-a înțeles exact și că nu există niciun exercițiu de imagine.”
Citește și: