Pasagerii unui zbor Bucureşti-Tel Aviv de săptămâna trecută, invitaţi să efectueze un control de vaccinare antirujeolică
Ministerul Sănătăţii israelian a anunţat că pasagerii unui zbor Bucureşti-Tel Aviv al companiei TAROM, efectuat la 20 noiembrie, riscă să contracteze rujeolă după ce o persoană cu această boală a călătorit în acelaşi avion, relatează luni cotidianul Times of Israel, citat de Agerpres.
Autorităţile israeliene din domeniul sănătăţii au menţionat că pasagerii zborului RO153, cu decolare de la Bucureşti pe 20 noiembrie la ora 23:30, ar trebui să efectueze un control medical pentru a verifica dacă au fost deja vaccinaţi contra rujeolei.
”Pasagerii zborului care nu au primit două doze de vaccin antirujeolic sunt invitaţi să ia legătura cu cel mai apropiat birou medical până mâine (luni), 26 noiembrie, pentru a verifica dacă trebuie să fie vaccinaţi”, se menţionează într-o declaraţie a Ministerului Sănătăţii israelian dată publicităţii duminică.
”În general, persoanele sănătoase născute înainte de anul 1957 sunt considerate imune în mod natural la această boală”, adaugă declaraţia citată.
În Israel s-a înregistrat recent o epidemie de rujeolă, situaţie pentru care autorităţile consideră responsabile persoanele ce refuză vaccinarea lor şi a copiilor lor din motive ideologice sau de altă natură. Sute de persoane au contractat rujeolă în acest an, iar un copil de 18 luni a decedat la Ierusalim, primul astfel de caz în ultimii 15 ani în Israel.
Membrii Knesset-ului (parlamentul israelian) au dezbătut săptămâna trecută o lege care le-ar conferi autorităţilor israeliene puterea de a sancţiona părinţii ce refuză vaccinarea copiilor lor şi de a interzice înscrierea lor în toate instituţiile de învăţământ, inclusiv în grădiniţe.