Sari direct la conținut

Concurs Societatea Ornitologică: Votați Pasărea Anului 2019 în România

HotNews.ro
Pupaza 1, Foto: Societatea Ornitologica din Romania
Pupaza 1, Foto: Societatea Ornitologica din Romania

​Societatea Ornitologică Română invită publicul să aleagă, pentru prima oară în România, Pasărea Anului 2019. Ornitologii au propus 5 păsări considerate reprezentative pentru țara noastră: mierla, pupăza, sfrâncioc, vânturelul și cucuveaua, iar votul poate fi exprimat pe pagina deFacebook a SOR, timp de o lună.

„Am ales cinci specii dintr-un total de aproape 400 care apar în România pe care le propunem publicului. Dat fiind faptul că este pentru prima oară când organizăm acest concurs, am decis să avem cinci specii comune, pe care oamenii le pot observa cu ușurință atunci când ies în natură. Sunt specii care se regăsesc și în orașe, dar și în arii naturale protejate, specii ușor de recunoscut, carismatice, cu o poveste interesantă pentru fiecare dintre ele”, a justificat cele cinci alegeri responsabilul de comunicare al SOR – Ovidiu Bufnilă.

Prima propunere este cel mai cunoscut răpitor de noapte din România – cucuveaua (Athene noctua). Este una dintre cele mai nedreptățite specii – dat fiind că superstițiile o dau drept un mesager al nenorocirilor, al calamităților și al morții. Superstițiile provin de la priveghiurile din Evul Mediu. Noaptea, când decedatul era vegheat cu o lumânare și cu obloanele deschise, din cauza mirosului greu – moliile mari erau atrase de lumina de la lumânări. Cucuveaua vânează aceste molii, sunt o delicatesă pentru ea, așa că pasărea era prezentă la priveghi, în căutare de pradă. Oamenii au asociat-o pe nedrept cu moartea, dar cucuveaua este una din speciile care limitează populațiile de rozătoare din aproapierea caselor.

Mierla (Turdus merula) este a doua opțiune propusă la votare. Este specia pe care fiecare om care a ieșit în parc a auzit-o măcar o singură data, chiar dacă nu a văzut pasărea. Este mare amatoare de băi de soare, iar pentru a se curăța de paraziți, folosește furnici. Își lasă aripa pe furnicar, insectele urcă pe ea, mănâncă paraziții și o și curăță.

A treia specie supusă votului este sfrânciocul roșiatic (Lanius collurio) – un adevărat Vlad Țepeș al lumii păsărilor. Denumirea științifică de gen, Lanius, înseamnă măcelar în limba latină, și este acordată pentru felul unic de hrănire. Sfrânciocul prinde insecte, păsări mici și rozătoare pe care le înfige apoi în țepii arbuștilor sau în sârmă ghimpată și de acolo se hrănește.

Vânturelul roșu (Falco tinnunculus) este specia de șoim cel mai des întâlnită în România și în Europa. Se hrănește cu insecte, cu rozătoare și rareori cu păsări de talie mică. Este extrem de ușor de recunoscut, pentru că zboară la punct fix, la înălțimi cuprinse între 4 și 12 metri, de unde atacă prada. Este una din păsările care cuibărește și în orașe, inclusiv în București.

Pupăza (Upupa epops) este specia cel mai ușor de recunoscut din cele cinci pe care le-au propus specialiștii de la SOR. Grație „Amintirilor din copilărie” ale lui Ion Creangă, pupăza este o specie care se poate identifica lejer cu … combaterea fenomenului de braconaj și de vânzare ilegală a păsărilor sălbatice în România. Pentru pajiști, pupăza este echivalentul ciocănitorilor în păduri – prinde și scoate de sub pământ coropișnițele, pe care le consumă.

Mecanismul de votare este simplu – puteți accesa pagina de Facebook a Societății Ornitologice Române, iar în albumul dedicat Păsării Anului 2019 să oferiți un LIKE speciei preferate. Pasărea care va avea cele mai multe voturi (LIKE-uri) pe data de 30 noiembrie va fi declarată specia anului 2019. Ea se va regăsi pe cardurile de membru SOR în anul 2019, va beneficia de un tratament de vedetă – de la articole pe siteul organizației la postări de Facebook și Instagram.

„Ne propunem să lucrăm mult mai mult pentru câte o specie în fiecare an. Există amănunte despre ele pe care oamenii le ignoră sau nu le cunosc. Sunt informații care să ne ajute să le protejăm, fie că vorbim despre habitatele pe care le pierd, fie că vorbim de resurse de hrană pe timp de iarnă. Până pe data de 30 noiembrie, noi vom furniza informații despre fiecare specie, astfel încât oamenii să poată decide care din ele merită mai multă atenție, care din ele merită să devină pasărea anului 2019”, a mai spus Ovidiu Bufnilă.

Concursurile de acest gen sunt organizate an de an în fiecare țară unde birdwatchingul câștigă teren, de la inventatorii aceste activități, din Marea Britanie, până la vecinii din Ungaria. De fapt, observarea păsărilor în natură este un hobby tot mai frecvent, iar în SUA, 20% din populație declară că sunt birdwatcheri.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro